#Dobrogea143: Contraamiral Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale, mesaj de Ziua Dobrogei

Cu ocazia aniversării a 143 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă, contraamiral Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale, a transmis următorul mesaj de Ziua Dobrogei:
 
De aproape patru decenii, destinul meu se leagă de Dobrogea, provincia românească situată între Dunăre și Marea Neagră, „fieful“ marinarilor militari și civili români. Când am îmbrăcat, pentru prima dată, uniforma de marină, în anul 1982, în calitate de elev al Liceului Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza“ din Constanța, am fost foarte entuziasmat și, totodată, am fost bucuros că am intrat în marea familie a Forțelor Navale.

De atunci, am început să descopăr peisajele aspre, dar frumoase, vestigiile istorice ale ținutului dobrogean și, mai ales, complexitatea universului interetnic dobrogean, care poate fi un bun model de conviețuire pașnică pentru numeroase comunități multiculturale din lume.

Marinarii militari români au contribuit substanțial la victoria trupelor române în Războiul de Independență din anii 1877-1878, în urma căruia Dobrogea a revenit la Patria-Mamă, iar România a devenit un stat cu ieșire la Oceanul Planetar. Cei 15.570 km² ai teritoriului dobrogean românesc și suprafața de aproximativ 30.000 km² din proximitatea litoralului nostru de la Marea Neagră sunt în aria de responsabilitate a Forțelor Navale Române. Suntem o instituție aflată în slujba fiecărui cetățean român și vom continua, așa cum facem de mai bine de 160 de ani, să asigurăm securitatea la granițele fluviale și maritime ale țării noastre.

Cu prilejul aniversării Zilei Dobrogei, adresez dobrogenilor și celor care și-au legat destinele de această regiune pitorească rugămintea de a fi împreună mai atenți cu păstrarea ecosistemului dobrogean, pentru a lăsa generațiilor următoare o moștenire durabilă și valoroasă și le transmit tuturor multă sănătate, împliniri, precum și tradiționala urare marinărească

BUN CART ÎNAINTE!
LA MULȚI ANI!
Cu aleasă prețuire,
Contraamiral Mihai PANAIT

Sursa foto: navy.ro

Citește și:
#sărbătoreșteDobrogea143

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală: „Dobrogea este partea cea mai de preţ a patrimoniului românesc”

18168
#Dobrogea143: Meritul dobrogean pentru arheologul Alexandru Suceveanu. „Înainte de toate, Histria îmi este iubită!”

17358
#Dobrogea143: Viorel Ionescu, primarul orașului Hârșova, mesaj de Ziua Dobrogei

17315
#Dobrogea143: Paul Cononov, directorul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral, mesaj de Ziua Dobrogei

7134
#Dobrogea143: Judecătorul Luminita Niculache, preşedintele Tribunalului Tulcea, mesaj de Ziua Dobrogei

2280
#Dobrogea143: Horia Constantinescu, comisar șef adjunct la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

2809
#Dobrogea143: Cosmin Laurențiu Dumitrache, directorul general al Autorității Navale Române, mesaj de Ziua Dobrogei

2632
#Dobrogea143: Primăria orașului Murfatlar, mesaj de Ziua Dobrogei

2924
#Dobrogea143: Prof. univ. dr. ing. Violeta Ciucur, rectorul Universității Maritime din Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

3406
#Dobrogea143: Colegiul Comercial „Carol I“ Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

3425
#Dobrogea143: Ionuț Iusco, directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

2944
#Dobrogea143: Elena Frîncu, fostă vicecampioană mondială la handbal, mesaj de Ziua Dobrogei

2548
#Dobrogea143: Prof. univ. dr. Adrian Bavaru, mesaj de Ziua Dobrogei

2549
#Dobrogea 143: Meritul Dobrogean pentru Grigore Sălceanu. Manuscrisele poetului aflate în patrimoniul Bibliotecii Județene Constanța (galerie foto)

3120
#Dobrogea143: Meritul Dobrogean pentru Liliana Lazia. Inaugurarea sediului Bibliotecii Județene Constanța

3091
#Dobrogea143: Radu Cristian, primarul municipiului Mangalia, mesaj de Ziua Dobrogei

2570
#Dobrogea143: Paul Silviu Anghel, director general în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, mesaj de Ziua Dobrogei

2817
#Dobrogea143: Comandor Marius Laurențiu Rohart, directorul Muzeului Național al Marinei Române, mesaj de Ziua Dobrogei

2370
#Dobrogea143: Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații, mesaj de Ziua Dobrogei

2341
#Dobrogea143: Florina Cristache, director executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

3053