#Dobrogea144: Dumitru Caragheorghe, președinte USR Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

Cu ocazia aniversării a 144 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă, Dumitru Caragheorghe, președinte USR Constanța, a transmis următorul mesaj de Ziua Dobrogei: 
 
144 de ani de la unirea Dobrogei cu România reprezintă un moment extrem de important din istoria noastră, pe care trebuie să îl celebrăm cu respectul cuvenit pentru curajul şi sacrificiul românilor în Războiul de Independenţă. Ei au făcut posibil acest lucru.
 
Mesajul memorabil al Principelui Carol I, adresat pe 14 noiembrie 1878, redă crezul şi viziunea clară asupra faptului că tăria unei naţiuni stă în unitatea oamenilor, asigurată de administraţiişi infrastructură funcţionale, de cetăţeni care aderă la valori şi proiecte comune, apăraţi de legi egale pentru toţi.
 
O realitate a acelor vremuri este că foarte mulţi români considerau că alipirea Dobrogei de patria mamă va genera stări de conflict sau chiar război intern, dând vina pe numeroasele populaţii minoritare din acest teritoriu. Nu doar că acest lucru nu s-a întâmplat, însă, în timp, Dobrogea a devenit un model de convieţuire etnică, un simbol al diversităţii culturale şiun reper pentru toate celelalte regiuni ale ţării. Avem toate motivele să fim mândri că suntem ai Dobrogei!
 
La mulţi ani, constănţeni! La mulţi ani, dobrogeni!
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Citește și:  

#Dobrogea144La mulțiani, Dobrogea! Ziua Dobrogei, la BibliotecaAcademieiRomâne

#Dobrogea14414 noiembrie 1878 - ReintegrareaDobrogeiîncadrulStatuluiRomân

#sărbătoreșteDobrogea144
 
Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

Discover Dobrogea: „Dobrogea 143 - de la grecii din Milet la generația Millennials”, un volum despre patrimoniul arheologic dobrogean

6856
#Dobrogea144: Eugen Terente, deputat USR Tulcea, mesaj de Ziua Dobrogei

3259
#Dobrogea144: Costel Vicol, senator USR Tulcea, mesaj de Ziua Dobrogei

2842
#Dobrogea144: Dumitru Viorel Focșa, deputat AUR Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

3143
#Dobrogea144: Sorin Cristian Mateescu, senator AUR Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

2125
#Dobrogea144: Marius Horia Țuțuianu, deputat PSD Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

2061
#Dobrogea144: Cristian Deliorga, judecător la Curtea Constituțională a României, mesaj de Ziua Dobrogei

2172
#Dobrogea144: Cristina Camelia Rizea, deputat de Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

2405
#Dobrogea144: Dumitru Lucian Lungoci, deputat PSD Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

2253
#Dobrogea144: Cristina Ileana Dumitrache, deputat PSD Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

1999
#Dobrogea144: Crimeea dobrogeană. Eseu de Emre Abit, de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța

5849
#Dobrogea144: Dr. Tatiana Odobescu, șef serviciu Muzeul de Arheologie Callatis, mesaj de Ziua Dobrogei

2088
#Dobrogea144: Dr. Mircea Angelescu, responsabil științific Cetatea Histria, mesaj de Ziua Dobrogei

2220
#Dobrogea144: Dr. Gabriel Mircea Talmațchi, responsabilul sitului Tropaeum Traiani, mesaj de Ziua Dobrogei

2211
#Dobrogea144: Dr. Constantin Nicolae, reprezentantul Muzeului „Carsium“ Hârșova, mesaj de Ziua Dobrogei

2022
#Dobrogea144: Ion Eugen, primarul comunei Jurilovca, mesaj de Ziua Dobrogei (VIDEO)

2029
#Dobrogea144: Identitatea dobrogeană. Eseu de Radu Răceală de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța

2472
#Dobrogea144: Ion Șerpescu, primarul comunei Mahmudia, mesaj de Ziua Dobrogei

1959
#Dobrogea144: Sorin Ciutureanu, director general Oil Terminal, mesaj de Ziua Dobrogei

2744
#Dobrogea144: Ilie Floroiu, multiplu campion și recordman, mesaj de Ziua Dobrogei

2156