Distracția este în toi în Năvodari, cu ocazia Zilelor Orașului

Năvodariul a fost învăluit de atmosferă de sărbătoare! Și așa va rămâne tot weekend-ul, pentru că localnicii petrec de Zilele Orașului. Evenimentul transmis în direct de Litoral TV a început seara trecută, dar continuă astăzi și mâine. Organizatorii au pregătit un program special, multe surprize, muzică bună și o atmosferă care te face să simți cu adevărat că Năvodari este orașul unde soarele sărută marea!
Colegii noștri pe care îi urmăriți în fiecare dimineață la Matinal au dat startul maratonului de distracție. Evenimentul organizat de Administrația Locală a adunat sute de năvodăreni pe stadionul Flacăra încă din prima seară.
„Iată că suntem, nici nu mai știu la a câta ediție...de vreo 7 ani tot organizăm și sper ca anul acesta să fie high class, pentru că de la an la an a fost mai frumos și avem mulți artiști care o să vină”, a declarat Florin Petrescu, alias Axinte
Orașul Năvodari este, începând de vineri seară, capitala distracției de pe întreg litoralul. Primăria și Consiliul Local organizează Zilele Orașului. Atmosfera se anunță incendiară, dacă ținem cont că pe scenă vor urca cei mai în vogă artiști ai momentului.
„Sunt cele mai importate zile ale Orașului Năvodari. Va fi o mare de oameni care vor veni să vadă artiști celebri. Va fi o nebunie la Năvodari, de aceea le urez tuturor năvodărenilor “La Mulți Ani”, distracție plăcută, veniți alături de noi, Administrația Locală”, a spus și viceprimarul orașului Năvodari, Florin Chelaru.
În această seară concertează Antonia, de la ora 17.00, fiind urmată de Nicoleta Luciu, Life Antract, Gheorghe Gheorghiu, Săndel și Aurora, Axinte și Marco, iar duminică seară, Alex Velea va întreţine atmosfera începând cu ora 18.00. Tot atunci vor cânta Nicu Paleru, Pact, Ştefania Rareş, Uni-k, Dan, dar și Liliana şi Violeta  Geapana. În afară de distracţie, voie bună şi alte surprize, la finalul evenimentului spectatorii vor avea parte de focuri de artificii!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța

28 Mar 2024 401

Șofer sub influența substanțelor psihoactive, depistat în urma unui accident rutier, în Năvodari, județul Constanța. S-a întocmit dosar penal

28 Mar 2024 526

Știri Constanța Descoperire tristă în zona plaja Năvodari (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1178

Atribuiri Constanța Primăria Năvodari achiziționează urnă mobilă. Ce firmă o va furniza (DOCUMENT)

28 Mar 2024 351

„Voi candida și voi și câștiga Primăria Năvodari!“ Tribunalul Constanța a respins cererea lui Nicolae Matei, fostul primar din Năvodari, privind reabilitarea (MINUTĂ)

27 Mar 2024 3462

Canalele Dunăre - Marea Neagră și Poarta Alba - Midia Năvodari se modernizează în vederea creșterii siguranței navigației (DOCUMENT)

27 Mar 2024 473

Primăria Năvodari repară locul de joacă din Parcul Ion Dobre. Ce societate se va ocupa de lucrări (DOCUMENT)

26 Mar 2024 506

Acţionarii Rompetrol Rafinare SA, convocați în Adunare Generală Ordinară! Pe ordinea de zi sunt zece subiecte

26 Mar 2024 579

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe ruta Săvinești - Năvodari

24 Mar 2024 481

Acțiune cu radare în Năvodari! Amenzi și permise suspendate

24 Mar 2024 425

Primăria oraş Năvodari organizează licitaţie publică, în orașul Năvodari, strada Tineretului

22 Mar 2024 287

Primăria oraş Năvodari organizează licitaţie publică, în orașul Năvodari, strada Constanței fn

22 Mar 2024 287

Constanța ABADL pregătește sectoarele de plajă pentru sezonul estival 2024 (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 438

Grup Petrol Marin SA anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru imobil amplasat în oraș Năvodari

21 Mar 2024 310

Intervenții ale polițiștilor în Murfatlar și Năvodari, județul Constanța. Constatări

20 Mar 2024 576