Drum între Constanța și Năvodari

Cordonul rutier ce face legătura între orașul Năvodari și stațiunea Mamaia se află în plin proces de modernizare. Peste doar câteva luni, drumul va avea patru benzi de circulație, va dispune de o pasarelă pietonală, benzi pentru bicicliști și sensuri giratorii prevăzute cu fântâni arteziene.

Se lucrează la foc automat pentru ca drumul dintre Mamaia și Năvodari să fie gata la timp. Ceea ce la un moment dat părea doar o promisiune a început deja să prindă contur.

„La acest moment se lucrează în forță. Vreau să spun că eu consider că undeva la  40-50% din drum este finalizat. Așteptăm cu interes și pasarela să o vedem cum arată.”, a declarat Florin Chelaru, viceprimarul orașului Năvodari.

Potrivit constructorului, proiectul ar putea fi finalizat la sfârșitul acestui an, însă viceprimarul orașului Năvodari este ceva mai realist.

„Cred că undeva, anul viitor în martie- aprilie putem să spunem că va fi gata.”, a afirmat Florin Chelaru, viceprimarul orașului Năvodari.

În proiect este inclusă şi construirea a sute de locuri de parcare iluminate cu panouri fotovoltaice. Valoarea proiectului este de aproape 60 de milioane lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier în stațiunea Mamaia!

17 Jun 2020 1826

Accident în stațiunea Mamaia, lângă hotel Metropol. Soferul era băut. Are 19 ani. Mașina s-a facut praf (VIDEO)

25 Feb 2018 4172

LIVE TEXT. Momente triste. Dumitrache Economu, patronul lanțului de cafenele Filicori, condus pe ultimul drum (galerie foto+video)

16 Mar 2017 23460

Maşinile care aşteptau de ore bune la ieşirea din staţiunea Mamaia au plecat spre Năvodari

06 Jan 2017 3268

Drumul dintre Mamaia și Năvodari a fost închis! (galerie foto)

06 Jan 2017 8802

Dacă țineți la viața dvs, evitați drumul spre Năvodari noaptea! (video)

14 Jun 2016 22373

Mâine Adrian Bîcu și Emanuel Coroma, morți în accidentul din Mamaia, vor fi conduși pe ultimul drum

05 Mar 2016 14579

Revista presei locale

20 Jun 2015 2309

Panglica ar putea fi tăiată în octombrie Lucrările de pe tronsonul Mamaia - Năvodari, mai aproape de finalizare

10 Jun 2015 3000

Gata cu disconfortul A început asfaltarea drumului dintre stațiunea Mamaia și orașul Năvodari

25 Apr 2015 2892

Amplasamentul, predat constructorului, în martie 2014 Primăria Năvodari - „Nu suntem responsabili de starea drumului dintre Năvodari şi Mamaia“ (galerie foto)

05 Dec 2014 2446

Primăria Năvodari Litigiul dintre SC Enel SA și constructorul bulevardului Mamaia – Năvodari, cauza pentru starea necorespunzătoare a drumului

04 Dec 2014 2351

Litoral Tv Neînțelegeri costisitoare

26 Nov 2014 2190

Litoral TV Proiectul Primăriei Năvodari avansează

07 Oct 2014 1846

Muncitorii au avariat conducta de apă Firma de casă a CJ Teleorman, Tel Drum, cu datorii către RAJA SA Constanţa

09 Jul 2014 4703