Litoral Tv Anchetă aproape de final

Ancheta în cazul  copiilor  de la Palatul  Copiilor  suspectaţi  deTBC, după ce un profesor de înot şi o elevă au fost depistaţi cu tuberculoză,  se  apropie  de  final.  Reprezentanţii  Spitalului  de Pneumoftiziologie  au  testat  în  total  760  de  copii.  45  dintre aceştia au fost diagnosticaţi pozitiv cu infecţie, însă numai patruau rămas internaţi pentru investigaţii amănunţite. „655 au fost negativi. Cei care au avut testul pozitiv, adică cu diametrul mai mare de 10 mm, şi care sunt cu diagnostic deinfecţie, nu de boală tuberculoasă, au fost 45. Dintre aceştia,cei care au avut floricica de la la intra-dermo-reacţie mai mareau intrat la consult la medicii specialişti şi numai patru se află internaţi  pentru  investigaţii  suplimentare  la  spitalul  nostru,  însecţia  de  pediatrie”,  ne-a  declarat  dr.  Elena  Danteş,  directormedical al Spitalului de pneumoftiziologie. Cazul  nu  a  fost  închis  oficial.  Mai  sunt  aşteptate  rezultatelepentru 35 de copii, iar dacă nu va fi depistată nicio situaţie detuberculoză activă, ancheta va fi închisă. „A fost o desfăşurare mare de forţă din partea noastră, a celorde la Palatul Copiilor şi a părinţilor. Toţi cei care au înotat în acelbazin au venit să fie testaţi la noi”, ne-a spus Gheorghiţa Voicu,medic pneumolog.Direcţia  de Sănătate  Publică Constanţa a  colaborat  pe toatădurata anchetei cu spitalul TBC. „România este o ţară cu endemie de tuberculoză. Bacilul Koch,care produce această boală, există în mediu şi este suficient săscadă  rezistenţa  organismului,  pentru  ca  noi  să  dezvoltăm această boală, indiferent dacă există sau nu în preajma noastrăo sursă”, a precizat Mihaela Cocu, DSP ConstanţaDin   totalul  elevilor  testaţi,  doar  doi  sunt  încă  suspecţi  detuberculoză  activă.  Potrivit  medicilor,  la  şase  luni  dupădepistarea şi tratarea corespunzătoare a bolii, pacienţii nu mai prezintă niciun simptom.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 516

Anchetă la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București! Mai mulți pacienți ar fi decedat după administrarea incorectă a unui medicament

11 Apr 2024 566

Anchetă de proporții în Europa. România este vizată

10 Apr 2024 716

Constanța! Obsedat sexual, trimis în judecată! Detalii oficiale din ancheta procurorilor

08 Apr 2024 533

România, țara anchetelor. O soluție sau o amânare a sancțiunilor?

07 Apr 2024 600

Pe surse Barca răsturnată în apropiere de Tuzla ar aparține Marinei din Ucraina și are la bord sisteme de bruiaj și radare

04 Apr 2024 1187

Știri Constanța Dana 79 din Port, închisă, în urma unor anchete ale autorităților din cadrul SRI (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 10607

Motociclist implicat într-un accident rutier la intrare în Constanța dinspre Lazu (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 1628

Percheziții în Arad într-un dosar al Parchetului European de fraudă de 3 milioane de euro

13 Mar 2024 602

UPDATE Accident rutier în Constanța. Pieton lovit de mașină pe bulevardul Tomis

27 Feb 2024 1129

Primăria susține că Meva Concept SRL, firma care derulează proiectul de mobilitate din centrul Constanței, face obiectul unei cercetări a Departamentului pentru luptă Antifraudă (DOCUMENTE)

05 Feb 2024 4530

DNA face 16 percheziții la domiciliul președintelui CJ Prahova, Iulian Dumitrescu!

01 Feb 2024 699

Constanța! Tânăr bătut după ocuparea unui loc de parcare. S-a lăsat cu o trimitere în judecată

25 Jan 2024 1348

Oficial de la IGSU! Inspectorul șef al ISU Prahova, eliberat din funcție după incendiul de la Ferma Dacilor

23 Jan 2024 759

Oficial! Bobeș Laura și Călin Viorela Mirabela, din Primăria Constanța, au recunoscutut tot la DNA

12 Jan 2024 5681