Litoral TV "Celelalte Cuvinte", un spectacol de neuitat la Constanța

Trupa legendă a rock-ului românesc aflată în turneu național a ajuns și la Constanța. "Celelalte cuvinte" a susținut în premieră concertul de rock acustic. Concertul a fost caritabil, făcând parte din proiectul "Music for Autism".
Aflată în turneu național, trupa a prezentat în premieră conceptul de rock acustic "Trup și Suflet".
Concertul a avut două reprize. Prima, dedicată pieselor acustice, iar cea de-a doua a readus hiturile rock care au consacrat formația.
“Cu trupa vorbesc aproape de un an și au plecat acum pentru a promova "Trup și Suflet" și au decis să vină să ne ajute și să ne sprijine în acest proiect. Am inaugurat sala de stimulare senzorială, am cumpărat un cal asociației de hipoterapie și vor uram și terapiile pentru copiii cu autism care vor fi gratuite pe durata verii”, a declarat Veronica Neguțu, organizator.
Conceptul concertului acustic a arătat formația "Celelalte Cuvinte" într-o manieră diferită. Preţul unui bilet a fost de 35 de lei, iar banii stranși în urma concertului au fost directionați către campania "Music for Autism".

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 7 1 aprilie 2024 Ziua păcălelilor

01 Apr 2024 461

Update Concurs ZIUA de Constanța te invită la un super concert. Află cum poți câștiga una dintre cele două invitații duble la concertul ”Celelalte Cuvinte”

09 Mar 2023 1125

Vino să auzi live noile piese Celelalte Cuvinte, de pe albumul „Lumea Asta”!

09 Mar 2023 1053

Concert aniversar Celelalte Cuvinte, la Constanţa

01 Mar 2017 2232

Din istoria rock-ului. Celelalte cuvinte - 35 de ani. Mai știți Neam blestemat sau Lupii?

13 Dec 2016 2899

Lumea poeziilor Gellu Naum - Frumoasele deprinderi

03 Aug 2015 1921

Nicu Alifantis, Florin Chilian şi Pasărea Rock, printre invitaţi Festivalul „Folk You! Florian Pittiş” debutează mâine seară

29 Jul 2015 3165

Melodia zilei Grasu XXL - Drumul Spre Succes

27 Mar 2015 3223