Litoral Tv Drumul Constanța – Năvodari, afectat de ploi

Ploaia torențială ce s-a abătut ieri asupra județului Constanța nu a trecut neobservată. Zeci de străzi au fost inundate, intersecțiile au fost blocate și o parte din drumuri au fost închise. Aversele au mai făcut însă o “victimă”. O parte a drumului ce leagă orașul Năvodari de localitatea Lumina a fost afectată de ploi și a necesitat închiderea temporară a acestei rute. Primăria Năvodari a acționat cu promptitudine, la fața locului fiind trimise utilaje care să repare drumul ce s-a surpat în urma precipitațiilor abundente. Refacerea drumului a fost făcută în doar câteva ore, iar traficul a fost deviat pe o rută ocolitoare. “Cauzele sunt naturale pe de o parte, pe de altă parte cred că acolo era o conductă care mergea la o stație de apă, a fost scoasă și a rămas un șanț. Fiind o cantitate mare de apă, acolo a găsit calea cea mai ușoară de a trece de pe o parte pe alta și s-a surpat. Acum am decopertat zona, am pus piatră de dimensiuni mai mari și mai mici, până s-a compactat zona.” a declarat Alexandru Manu, directorul Termica Distribuție Năvodari. Atunci când vremea o va permite, autoritățile locale vor reface covorul asfaltic distrus în urma surpării drumului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ploaie torențială pe Autostrada A2 București-Constanța. Recomandările polițiștilor (VIDEO)

06 Aug 2023 1695

Furtunile au făcut prăpăd în Brăila! Imaginile naturii dezlănțuite (FOTO+VIDEO)

03 Aug 2023 1028

INFOTRAFIC Plouă torențial pe A2 Bucureşti - Constanţa

29 Jun 2022 1271

INFOTRAFIC. Ploaie torențială pe Autostrada Soarelui

26 Jun 2022 1600

LIVE Ploaie torențială cu averse puternice și grindină pe A2! Imagini de pe podul de la Cernavodă (GALERIE FOTO +VIDEO)

13 Jun 2022 3396

Averse torențiale pe Autostrada A2 București - Constanța. Pericol de acvaplanare

05 Jun 2022 1404

Cod portocaliu de ploaie torențială și vijelie puternică în mai multe localități din județul Constanța

05 Jun 2022 2757

Cod Galben de furtuni în județul Constanța. Descărcări electrice, vijelii și ploi torențiale în Dobrogea

05 Jun 2022 2072

Cod portocaliu de ploaie torențială în mai multe localități constănțene

02 Jun 2022 2254

UPDATE Avertizare RO-Alert în Capitală. A fost emis cod roșu de vreme rea. Ce spun meteorologii

31 May 2022 1266

Ploi torențiale și vânt puternic PompieriI intervin pentru degajarea copacilor căzuţi pe carosabil și a stâlpilor de iluminat prăbuşiţi

29 May 2022 2379

Cod Galben de furtuni în județul Constanța. Descărcări electrice, vijelii și ploi torențiale în Dobrogea

26 May 2022 2195

Ploaie torențială pe Autostrada A2 București - Constanța

28 Apr 2022 1376

Ploaie torențială pe Autostrada 2 București - Constanța

11 Apr 2022 1423

Ploaie torenţială pe Autostrada A2. Recomandările Poliției

10 Apr 2022 1733