Litoral TV Fonduri europene pentru pescari

Șanse mai mari de dezvoltare pentru pescarii din sudul Dobrogei! Ei pot depune proiecte pentru finanțare europeană de 100 la sută, în vederea modernizării unităților de prelucrare, a achizitionarii de echipamente moderne sau de mijloace de transport specializate. Valoare unui proiect poate ajunge la 3,3 milioane de lei. Asociația Grup Local Dobrogea spijină pescarii din Sudul Dobrogei prin proiecte pe fonduri europene ce depășesc 3 milioane de lei.
„Noi ne-am propus să implementăm pe acest program operațional de pescuit mai multe amenajări turistice și specifice pescuitului pe partea de sud a Dobrogei”, a declarat Cristian Cîrjaliu, președinte Asociația Grup Local Dobrogea Sud.
Construirea sau dezvoltarea facilităților pentru debarcare, facilităţile pentru aprovizionarea cu energie, combustibili sau gheață, modernizarea unităților de prelucrare, achiziționarea de echipamente modere și tehnologii noi pentru procesare, construirea unor depozite frigorifice, sunt doar o parte dintre activitățile care pot primi finanțare europeană.
„Avem alocarea sută la sută pentru ONG-uri, asociații de pescari, organizații de producători din domeniul piscicol, instituții publice și parteneriate pentru un proiect ce face referire la organizarea unui festival de arte și pescuit, un proiect referitor la implementarea unui sistem pentru marcarea capturilor, editarea și publicarea unei cărți de bucate, organizarea unor semninarii. La fel de interesant este proiectul referitor la două puncte de debarcare care vin cu cofinanțare zero”, a declarat Berghin Osman, manager proiect.
Valoarea totală nerambursabilă a unui proiect este de 3.368.400 de lei, iar proiectele pot fi depuse până pe 15 decembrie. Un nou apel la proiecte va avea loc, cel mai probabil, anul viitor, la jumătatea lunii ianuarie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ordin MADR Unde este interzis pescuitul în anul 2024?

18 Jan 2024 636

Constanța Căutările celor doi tineri dispăruți pe lacul Siutghiol, reluate în această dimineață

17 Jan 2024 694

În Suedia Brazii de Crăciun,oferiți peștilor pentru protejarea mediului

14 Jan 2024 759

Constanța Cine sunt cei doi tineri dispăruți noaptea trecută pe Lacul Siutghiol! (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Jan 2024 3921

UPDATE. Știri Constanța Alertă noaptea trecută pe Lacul Siutghiol pentru căutarea a doi pescari, dispăruți! (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Jan 2024 4487

Tradiții pentru spor și sănătate de Sf Apostol Andrei! Fetele îşi pun sub pernă busuioc sfinţit pentru a-şi visa ursitul

29 Nov 2023 1416

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării Cotele Dunării, în continuă creștere. Avertizare pentru pescari

06 Nov 2023 871

În Brăila Percheziții efectuate de polițiști în sectorul piscicol. Ce au găsit aceștia

02 Nov 2023 1026

ARBDD Proiectul Ordinului de prohibiție pe anul 2024, subiect de întâlnire la Tulcea

31 Oct 2023 1836

Imagini de dimineață, cu barca pescarilor prinsă în furtună (FOTO+VIDEO)

09 Oct 2023 3343

Pescari din Constanța, eșuați la mal din cauza vântului (FOTO+VIDEO)

08 Oct 2023 2908

Protest al pescarilor de la malul Mării Negre! Războiul din Ucraina și returnarea ajutorului primit de la Uniunea Europeană, printre nemulțumiri (GALERIE FOTO+VIDEO)

27 Sep 2023 2009

Tentativă de braconaj la Tulcea! Sute de metri de plasă de pescuit, confiscate de polițiști (GALERIE FOTO)

25 Jul 2023 788

UPDATE Salvatorii intervin pentru salvarea unei persoane în larg, în dreptul plajei Nomad din Corbu (FOTO+VIDEO)

22 Jul 2023 1985

Calendar Ortodox 22 iulie 2023. Ce sărbătoare este sâmbătă?

22 Jul 2023 1067