Litoral Tv Meşterii bărcilor

Ambarcaţiuni de agrement, caiace sau canoe, tot ce ţine de flotabilitate trece prin mâna meşterilor din comuna Limanu. Ei sunt „responsabilii” ambarcaţiunilor construite în sud estul ţării. De la bărcuţele de hârtie pe care le confecţionau cu gândul, până la vapoarele care tranzitau Marea Neagră, visul lor a devenit realitate şi astăzi sunt printre puţinii care mai produc astfel de echipamente de agrement.
Virgil şi Ionuţ, tată şi fiu deţin secretele a tot ceea ce înseamnă construcţia ambarcaţiunilor, de la caiace, până la bărci cu motor. Pentru nea Ion a devenit un hobby de care nu mai poate scăpa. El povesteşte că pasiunea pentru vaporaşe a pornit încă de când era un puşti. Lucrurile au evoluat, dar situaţia financiară nu i-a permis să achiziţioneze unelte care să îi uşureze munca pentru mica sa fabrică. Tot ceea ce este lucrat în hala din Limanu, este realizat manual. Iar fabricarea unei astfel de ambarcaţiuni nu este deloc uşoară.
 
“Analizezi să vezi dacă ceea ce ai proiectat sau desenat va pluti, după care începi să o lucrezi. Se face întâi modelul din lemn. Totul este lucrat manual, din lemn, chit, vopsele. Mi-a plăcut de când eram mic să fac bărci; acesta a fost visul meu”, ne-a spus Virgil Lazăr, constructor.
Cu siguranşă că răbdarea şi perseverenţa nu le lipsesc meşterilor, care întreaga zi desenează, machetează şi se gândesc la noi modele.
 
„Acesta este modelul pentru barca din pescuit. Modelul se face din lemn, după care se vopseşte, se şlefuieşte, se polişează, după care pe ea se toarnă matriţele, prin care se pot face 10-20 de bărci”, ne-a zis Lazăr Ionuţ, constructor.
Realizarea unui nou model este întotdeauna o provocare. Construcţia ambarcaţiunilor diferă în funcţie de apele pe care navigă. Din cele destăinuite de cei doi meşteri, secretul care stă în spatele unei bărci plutitoare este fibra de sticlă.
 
Lucrul la o ambarcaţiune, de la construcţia matriţei şi până la realizarea modelului, poate dura până la opt luni, dar rezultatele merită.
În acest moment ei nu deţin decât şapte modele de ambarcaţiuni, însă aşa cum visul de la bărcuţele de hârtie la cele adevărate a devenit realitate, povestea merge mai departe. Ei visează să aibă propria linie automatizată de producţie în serie. Până atunci însă, se fălesc cu munca lor la târgurile de profil organizate în Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Georgianei Ivan, secretarul general al comunei Limanu (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 337

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt

20 Apr 2024 622

Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența LGV Invest Quality SRL, din Limanu! Firma a deținut, prin concesiune, un teren în Portul Turistic Mangalia

19 Apr 2024 425

Justiție Constanța Mega Instal Gaz Service SRL în conflict cu autoritățile locale din comuna Limanu. A fost stabilit un nou termen în dosar

16 Apr 2024 524

APM Constanța Undă verde pentru edificarea unui bar în Vama Veche

11 Apr 2024 522

LIVE TEXT Probleme de interes național și local dezbătute în cadrul unei conferințe de presă la partidul AUR, filiala Constanța (FOTO)

11 Apr 2024 588

Licitații Constanța Primăria Limanu organizează licitație pentru modernizarea mai multor străzi (DOCUMENT)

07 Apr 2024 492

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 24-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

07 Apr 2024 1847

Firme Constanța Zaradise-Adiuvo SRL, preluată de Omer Ünlü! Sediul social din Vama Veche, schimbat în București

05 Apr 2024 490

Judecătorii au anulat cererea de chemare în judecată formulată de Mega Instal Gaz Service SRL în contradictoriu cu Consiliul Local şi Primăria Limanu

04 Apr 2024 470

Primăria Limanu, județul Constanța, a vândut un imobil unei firme din București

04 Apr 2024 562

Primăria Comunei Limanu, județul Constanța modernizează mai multe străzi. Ce valoare are contractul (DOCUMENT)

30 Mar 2024 1090

Un restaurant din Vama Veche a pierdut la Tribunalul Constanța procesul cu primarul și consiliul local din Limanu

28 Mar 2024 619

Licitații Constanța Îmbunătățirea securității la Școala Gimnazială Nr. 1 Limanu prin sistem de supraveghere video IP (DOCUMENT)

28 Mar 2024 416

O firmă din Constanța dă în judecată Consiliul Local și Unitatea Administrativ Teritorială Limanu. Dosarul, pe rolul Curții de Apel

25 Mar 2024 573