Litoral Tv Profesorii amenință cu boicotarea BAC-ului

Examenul de Bacalaureat din acest an este pus sub semnul întrebării. Profesorii care fac parte din comisii amenință cu boicotarea examenului. Dascălii spun că banii pe care ar urma să-i primească sunt prea puțini. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ cere Guvernului să suplimenteze aceste fonduri.

„Dacă va exista un boicot al examenelor din vara aceasta, începând probabil cu testarea națională la clasa a VIII-a sau cu examenul de bacalaureat, boicotul nu va fi organizat de nimeni, ci este expresia unei stări extraordinare de tensiune și de frustrare care s-a strâns în rândul profesorilor din învățământul preuniversitar românesc”, ne-a declarat Mitică Iosif (foto), preşedinte SLSIP Constanța.

Președintele Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanța trage astfel un semnal de alarmă asupra modului în care sistemul educațional românesc se chinuie să supraviețuiască. Mitică Iosif susține că nu ar fi o surpriză ca ministrul Educației să se trezească în toiul bacalaureatului fără comisii de examen în anumite județe. 

„Totul demonstrează lipsă de respect față de munca celor implicați în buna derulare a examenelor. Și cum, în acest moment, nimeni nu poate fi obligat de către nimeni să participe la buna desfășurare a examenelor, este prosibil ca domnul ministru să se trezească, cel puțin în anumite județe, cu o situație care nu este deloc plăcută, și anume să nu aibă oamenii necesari pentru a organiza comisiile care să se ocupe de organizarea examenelor”, ne-a mai spus Mitică Iosif, preşedinte SLSIP Constanța.
Pentru a supraveghea elevii în timpul examenelor, un profesor primeşte 19 lei pe zi, iar fiecare lucrare corectată este plătită cu trei lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Nec

05 Jun, 2014 12:50

Dle lider, ce inseamna "nu ar fi o surpriză ca ministrul Educației să se trezească în toiul bacalaureatului fără comisii de examen în anumite județe" ? Ati facut, vreodata, o analiza temeinica a starii de lucruri a sindicatului constantean, distrus de dna Ioana Purcarea ? Cum adica, "fara comisii de examen in ALTE JUDETE" ? De ce acest "la dolce far niente" ? Chiar or fi multumiti cei de la catedra de salariile lor mizerabile, singura masura a guvernantilor fiind cea de majorare a salariilor debutatnti ? Ii sacrificam pe cei cu experienta si cu state vechi in educatie ? V-ati gandit vreodata ca chiar acea cotizatie de 1% din totalul veniturilor impozabile (nu dupa impozitare!) este mult, ba chiar foarte mult pentru acceptarea unei resemnari dramatice, survenite dupa atatea si atatea tradari ale liderilor sindicali, la toate nivelurile ?

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE. Există viață și după votul din Consiliul JAI. Căutăm vinovați, boicotăm Austria sau găsim o soluţie, de integrare a României în spaţiul Schengen?

13 Dec 2022 2167

Comunicat de presa USRPLUS - Boicot consilieri locali Constanța

28 May 2021 1826

Chițac - „Negocierile pentru formarea noului guvern au fost un veritabil dialog al surzilor“

21 Oct 2019 1728

Preşedintele CSM "Este un veritabil boicot instituţional". Plenul ar fi trebuit să valideze azi concursul câştigat de Adina Florea pentru Secţia Specială

08 Oct 2019 1682

Referendum. Coaliția pentru familie „Facem un ultim apel să înceteze imediat acest boicot politic generalizat la nivelul întregii țări“

07 Oct 2018 2124

Simularea Evaluării Naţionale a fost boicotată de profesori. Ce a declarat ministrul Educaţiei despre acţiunea de protest şi deciziile ce se vor lua

05 Mar 2018 1526

Replica Ministerului Educației la boicotul simulării Evaluării Naționale

04 Mar 2018 6551

Au decis să boicoteze simularea examenului de evaluare națională

04 Mar 2018 11783

Ionuț Stroe –„Premierul se derobează de responsabilitate”

01 Feb 2016 1915

Reacția PNL la boicotul PSD. „E o cacealma, o amenințare disperată”

28 Jan 2016 1724

Decebal Făgădău convoacă aleşii municipali pe 13 octombrie Haos în CLM Constanţa (galerie foto)

08 Oct 2015 2496

PNL a votat în unanimitate PENTRU aprobarea Strategiei Naționale de Apărare

23 Jun 2015 1239

PNL a votat în unanimitate ”pentru” aprobarea Strategiei Naționale de Apărare

23 Jun 2015 1657

George Buricea - „Nu te poţi pune cu sistemul“ HCM Constanţa a boicotat finala mică a Cupei României

06 Apr 2015 2054

Ţările UE ar putea boicota Campionatul Mondial din Rusia, în 2018

03 Sep 2014 1750