Teroristul de origine siriană, Omar Hayssam, a fost transferat la Penitenciarul Rahova

Ministerul de Interne a precizat astăzi, în jurul prânzului, că Omar Hayssam a fost transferat “dintr-un Centru de Reținere și Arest Preventiv al Poliției Române într-o unitate din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.”

"Reamintim faptul că acesta s-a aflat, din data de 19 iulie a.c., în custodia Poliției Române, fiind introdus într-un Centru de Reținere și Arest Preventiv pe baza celor trei mandate de executare a pedepsei cu închisoarea emise pe numele său. Acesta a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru bancrută frauduloasă în iunie 2010, la 20 de ani închisoare pentru acte de terorism în octombrie 2012 și la 16 ani închisoare pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni în noiembrie 2012", se precizează într-un comunicat al Centrului de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Teroristul sirian se află în arest la Penitenciarul Rahova, unde va rămâne pentru 21 de zile, perioadă ce reprezintă carantina. După expirarea acestei perioade o comisie va hotărî dacă care Omar Hayssam va fi repartizat într-un regim de detenție, conform faptelor pentru care a fost condamnat. În funcție de acest lucru, el poate rămâne in continuare la Penitenciarul Rahova, într-un regim de maximă siguranță sau poate fi transferat la alt penitenciar.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Omar Hayssam cere să fie eliberat condiționat

01 Nov 2023 1154

MAE Mohammad Munaf, 15 zile să părăsească țara

07 Jul 2022 1526

Administrator nou la firma lui Mustafa Tartousi

30 Jun 2020 4225

Mustafa Tartousi va fi eliberat condiţionat din Penitenciarul Jilava. Ce pedeapsă a executat și pentru ce a fost condamnat

22 Jan 2019 2035

Omar Hayssam a făcut solicitare de întrerupere a executării pedepsei din motive medicale. Instanța a amânat pronunțarea

04 Sep 2018 1388

Ce spune procurorul Mihaiela Iorga Moraru despre soluția de clasare din dosarul în care era anchetat Omar Hayssam

05 Feb 2018 1651

Omul de afaceri Omar Hayssam scapă de un dosar penal după ce faptele cercetate s-au prescris. Cine este procurorul care se ocupa de dosar

05 Feb 2018 1836

Omar Hayssam, condamnat definitiv la 24 de ani închisoare

02 Nov 2016 3692

Mohamad Yassin a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare

25 Oct 2016 1957

Trei români se află pe lista „Most Wanted” a EUROPOL

29 Jul 2016 2758

Hrebenciuc şi Hayssam dau cu subsemnatul la DNA

21 Jun 2016 2796

Omar Hayssam a rămas fără cetățenia română

27 Apr 2016 2240

Omar Hayssam rămâne fără cetăţenia română

22 Apr 2016 2347

Sirianul Omar Hayssam, adus la DNA

25 Mar 2016 2011

Omar Hayssam, la sediul DNA

18 Mar 2016 2045