Litoral TV Vaccinarea, un subiect controversat

A început procesul de imunizare a nou-născuților în maternitățile din Constanța. Vaccinurile împotriva tuberculozei au ajuns, de săptămâna trecută, la Direcția de Sănătate Publică, iar în aceeași zi au fost repartizate către unitățile sanitare din județ. Cu toate acestea însă, există și părinți care nu realizează riscurile la care își supun copii când refuză vaccinarea.

Cele aproape 20.000 de doze de vaccin antituberculoză repartizate de Ministerul Sănătății vor acoperi necesitățile existente la Constanța.

„Pe data de 14 august, Direcția de Sănătate Publică a primit 19.600 de doze de vaccin BCG, antituberculoză, care au fost distribuite la toate maternitățile din județ”, ne-a declarat dr. Mihaela Dinisov, DSP Constanța.
Policlinica TBC din cartierul constănțean Tomis este principalul punct unde mămicile cu nou-născuți nevaccinați sunt așteptate de către medici, celelalte doze fiind distribuite la toate centrele medicale din județ. Deși criza vaccinurilor a creat valuri de revoltă în rândul părinților, medicii spun că există și cazuri în care aceștia au refuzat imunizarea, din pricina reacțiilor adverse.

„Dacă ne gândim că un vaccin se face pentru boli deosebit de grave: poliomielită, boală pneumococică, difterie, tetanos, hepatită B, asta spune totul”, ne-a spus dr. Leila Memet, medic de familie.
Asta în timp ce, unii părinți preferă să scoată bani din buzunar pentru a achiziționa dozele. Următorul vaccin așteptat de DSP la Constanța, este cel împotriva Hepatitei B.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.