„Este o obrăznicie!" Mariana Mircea împarte cozonaci cu poza sa (galerie foto)

cernavoda.jpgÎn pragul sărbătorii pascale, angajaţii Primăriei Cernavodă şi-au mutat activitatea în stradă. Salariaţii bat la uşa localnicilor pentru a le oferi cozonaci cu un mesaj care-i agasează pe beneficiari

Şefii autorităţilor locale, dar şi candidaţii la funcţia de primar se întrec în a oferi pomeni electoratului. La Cernavodă, primarul Mariana Mircea împarte în această perioadă sute de cozonaci, aşa cum a făcut-o, potrivit localnicilor, şi în urmă cu patru ani.

cernavoda_2.jpgCozonacii au ajuns în casele localnicilor în pungi pe care scrie Primăria şi Consiliul Local. Întrucât pe sacoşe stă scris numele celor două instituţii, localnicii cărora nu le-a priit acţiunea susţin că de la Primărie ar fi alocaţi banii pentru prăjiturile electorale. Dar până aici niciun păcat. Nu ar fi singura Primărie şi singurul Consiliu Local care şi-au propus să dea pachete localnicilor. Abuzul constă însă în faptul că în sacoşele inscripţionate cu numele autorităţii locale, lângă prăjitura electorală, se află şi poza Marianei Mircea, însoţită de o felicitare de Paşte. De unde până unde Primăria şi Consiliul Local ale unui oraş şi ale oricărei unităţi administrativ-teritoriale se rezumă doar la persoana primarului, în cazul de faţă la persoana Marianei Mircea?! În Primăria Cernavodă şi în Consiliul Local sunt angajate alte zeci de persoane, cele două instituţii nu au un unic salariat, pe primarul Mariana Mircea. Ca atare, poza Marianei Mircea nu avea ce căuta în pachetele împărţite de autoritatea locală, declară localnicii care contestă acţiunea primăriţei. Dar este oare legal să-ţi faci publicitate personală din bani publici şi folosindu-te de numele instituţiei pe care o reprezinţi? Aici autorităţile competente ar trebui să se sesizeze şi să dea un răspuns, deşi sunt slabe şansele să o facă, întrucât acest caz nu este unul singular lăsat să treacă neobservat. Împărţirea cozonacilor, în maniera în care primarul Mariana Mircea a înţeles să o facă, nu este, cu siguranţă, un act moral. Să cumperi cozonacii şi pliantele publicitare din banii contribuabililor şi să-ţi faci publicitate personală cu fondurile publice înseamnă în fapt a acţiona cu obrăznicie, fără scrupule, acuză unii localnici.

„Oamenii s-au săturat să găsească uşile Primăriei închise!"

Scopul electoral al activităţii derulate de Primăria Cernavodă condusă de Mariana Mircea este demascat nu doar de pliantele publicitare, ci şi de culoarea folosită atât pe sacoşe, cât şi pe felicitări. Primăriţa a ales pentru inscripţionare roşul - culoarea PSD-ului şi a partidului din care ea face parte. Prăjitura electorală, deşi a fost primită, nu a îndulcit viaţa amărâţilor. Unora dintre localnici cozonacul nu le-a priit. La un bloc de pe strada Răsăritului cetăţenii au aruncat cu apă în personalul „angajat" să distribuie pachetele, ne-au povestit localnicii. Reprezentantul Partidei Romilor, Aurel Panait, a catalogat demersul primăriţei drept o „obrăznicie". „Timp de patru ani de zile Primăria şi Consiliul Local au uitat de toată lumea. Acum, dintr-o dată. toţi şi-au adus aminte de oameni", a declarat scandalizat Aurel Panait. Reprezentantul Partidei Romilor a precizat că cei 2.000 de romi cu drept de vot nu o vor mai susţine pe Mariana Mircea. „După ce Mariana Mircea i-a dat afară din Primărie, de la Serviciul de Gospodărire Comunală pe care l-a desfiinţat, oamenii au ajuns vai de capul lor. Ei s-au săturat ca patru ani să găsească uşile Primăriei închise. Să vii acum cu cozonaci, după patru ani de zile în care nu ai făcut nimic, este o obrăznicie!", a declarat Aurel Panait.

Consilierii locali dezaprobă acţiunea Marianei Mircea

Potrivit unor surse, consilierii locali nu au fost anunţaţi că vor fi împărţiţi cozonaci localnicilor. Aceleaşi surse ne-au dezvăluit că sunt aleşi locali nemulţumiţi de ceea ce se întâmplă, în sensul că pachetele ajung în casele tuturor, şi ale celor săraci şi ale celor bogaţi, şi că potrivit ar fi fost să fie distribuite nevoiaşilor. Angajaţii Primăriei, vrând-nevrând, iau parte la această tărăşenie. Din câte am înţeles de la locuitori, pachetele au început să fie împărţite de vineri, de la ora 14.00, de către personalul Primăriei, care în loc să-şi vadă de activitatea de birou, face campanie electorală Marianei Mircea în timpul programului de lucru. Angajaţii au fost şi în week-end pe teren şi au bătut din uşă în uşă pentru a lăsa pomenile electorale şi se pare că vor face aceasta, potrivit cetăţenilor, până de Paşte. Ion Babei şi Robert Hofner (actual consilier personal al Marianei Mircea) s-au implicat şi ei în acţiunea de distribuire a pachetelor, alături de angajaţii autorităţii locale.

Menţionăm că am contactat-o telefonic şi pe Mariana Mircea pentru a afla un punctul de vedere cu privire la acţiunea de distribuire a pachetelor. În acest sens, i-am trimis şi un mesaj text pe telefonul mobil, însă până la închiderea ediţiei nu am primit niciun răspuns. Dacă primarul îşi va exprima punctul de vedere, îl vom face public.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Ansamblul Folcloric Mugurelul de la Cernavodă va îmbrăca costume populare de la Myratis SRL

19 Apr 2024 295

Dyadar Tech SRL încasează aproape 100.000 de lei de la Primăria Cernavodă. Iată ce contract a obținut (DOCUMENT)

17 Apr 2024 473

Achiziții Constanța Primăria Cernavodă a încheiat un contract cu o firmă din Medgidia. La mijloc sunt 18.000 de euro (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 2127

Cumpărări directe Constanța Primăria Cernavodă investește în servicii de proiectare pentru amenajarea unei bretele de legătură în cartierul Prund (DOCUMENT)

12 Apr 2024 608

Cumpărări directe Constanța Primăria Cernavodă, pași în direcția împrejmuirii bazinului de înot semiolimpic (DOCUMENT)

09 Apr 2024 1161

Declarații de avere Constanța Ce avere are Silvica Olteanu, secretarul general al Orașului Cernavodă? Soțul său este șef serviciu în Primăria Cernavodă (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 595

Licitații Constanța Getnic Construct Serv SRL va amenaja o parcare acoperită în Cernavodă! Valoarea contractului depășește 1,5 milioane de lei (DOCUMENT)

08 Apr 2024 562

Cumpărări directe Primăria Cernavodă, din județul Constanța, a bătut palma cu SC Topo Earth SRL, din Gorj!

08 Apr 2024 1128

Achiziții Constanța Primăria Cernavodă a cumpărat ținute de scenă pentru Corul de Cameră I.D. Chirescu. Vezi de la cine (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 703

Județul Constanța Ce societate se ocupă de închirierea și întreținerea toaletelor ecologice la Cernavodă (DOCUMENT)

06 Apr 2024 817

Mai multe terenuri intravilane, vândute la licitație de Primăria Cernavodă. Cine sunt noii proprietari

04 Apr 2024 462

Licitații Constanța Smart City Development SRL întocmește cu 114.000 de euro proiectul pentru reabilitarea și modernizarea Spitalului Orășenesc Cernavodă (DOCUMENT)

31 Mar 2024 527

LIVE TEXT AUR Constanța, în conferință de presă. "Hârșova, Cernavodă, Medgidia, Corbu sunt localități pe care ne bazăm la scor bun" (FOTO)

28 Mar 2024 839

Teren de aproximativ 4.000 mp scos la licitație de Primăria Cernavodă, județul Constanța

28 Mar 2024 526

Licitația pentru atribuirea contractului care prevede amenajarea a trei străzi, anulată de Primăria Cernavodă (DOCUMENT)

25 Mar 2024 473