Alegeri parlamentare

Cum pot sprijini parlamentarii dezvoltarea mediului de afaceri? Ce spune candidatul PRU Dumitru Bădrăgan

Uniunea Naţională a Patronatului Român (UNPR) a profitat de campania electorală în vigoare şi a aşezat la aceeaşi masă candidaţii la alegerile parlamentare pentru a discuta despre problemele cu care se confruntă mediul de afaceri şi despre cum pot sprijini viitorii parlamentari investitorii constănţeni. La Sala „Remus Opreanu“ din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa a avut loc o masă rotundă la care au fost invitaţi candidaţii tuturor partidelor politice, în speranţa că astfel vor fi puse bazele unul dialog durabil şi eficient pentru cei doi parteneri de discuţie.
 
La invitaţia celor de la UNPR au răspuns candidaţi de la mai multe partide politice, precum şi candidatul pentru camera Deputaţilor din partea Partidului România Unită Dumitru Bădrăgan. 
 
Acesta a vorbit în cadrul dezbaterii despre proiectele avute în vedere, în mandatul viitor, de partidul pe care îl reprezintă privind dezvoltarea şi sprijinirea afacerilor locale. Printre propunerile de proiecte, Bădrăgan le-a amintit pe cele ce vizează zona rurală, care ar putea deveni un important furnizor pentru mediul turistic, punctând accesarea de fonduri pentru sprijinirea agriculturii şi a asociaţiilor de producători, dezvoltarea porturilor şi a infrastructurii din regiune, dar şi sprijinirea realizării unui parc industrial în zona judeţului Constanţa, care ar putea atrage investiţii în zonă şi ar crea noi locuri de muncă.
 
„În ceea ce priveşte mediul de afaceri, în primul rând avem un punct clar în domeniul forţei de muncă, care ţine şi de modul în care reuşim să ţinem în ţară specialiştii. PRU are mai multe proiecte. Avem un proiect ce priveşte salariul minim pe economie, care să ajungă la 2.000 de lei, avem în vedere un punct în ceea ce priveşte mediul de afaceri care vizează reducerea taxelor şi a impozitării locale, care să devină predictibil legislativ, iar aceste taxe să fie cuprinse în cadrul unui birou unic. De asemenea, tot referitor la mediul de afaceri, avem în vedere promovarea investitorului român şi acordarea de ajutoare, nu către firme multinaţionale, ci către firme din România“, a declarat, în cadrul întâlnirii, candidatul Dumitru Bădrăgan.
 
Acesta a susţinut că este de acord ca între patronatele şi grupurile parlamentare care se vor forma să se semneze un parteneriat care să conducă la legi mai bune şi aplicate pe nevoile oamenilor de afaceri din România. Candidatul PRU a mai vorbit şi despre necesitatea realizării unor legi stabile, predictibile, pe baza cărora oamenii de afaceri să îşi poată realiza planurile de business.
 
Dumitru Bădrăgan a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Româno-Americane din Bucureşti. În perioada 1993 - 1994, a lucrat ca reporter, iar între 1996 şi 1997, a fost consultant la Federaţia Sindicală Petromar Constanţa, membră a FSLI Petrom. Între 1999 şi 2000, Dumitru Bădrăgan a avut funcţia de consilier juridic. Devine avocat stagiar, membru al Baroului Bucureşti, în anul 2004. Din anul 2007, este avocat definitiv, membru al Baroului Bucureşti.
 
Cât priveşte activitatea politică, Dumitru Bădrăgan este preşedintele Filialei Judeţene a Partidului România Unită, din partea căreia candidează pentru un mandat de deputat în Parlamentul României.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Votul constănţenilor s-a schimbat! PSD nu mai trece de 20% în municipiul condus de Făgădău

16 Nov 2019 290

Alegerile parlamentare noi Cetățenii Republicii Moldova, așteptați, azi, la secția de votare din incinta Universității Ovidius din Constanța (galerie foto)

20 Oct 2019 467

Dan Barna, a fost desemnat candidatul Alianței 2020 USR-PLUS la alegerile prezidențiale

20 Jul 2019 650

Sondaj de opinie Românii au ieșit masiv la vot. Aproape 90% dintre participanții la sondaj confirmă acest fapt

03 Jun 2019 475

Trei candidați înscriși în cursa pentru șefia Camerei Deputaților

29 May 2019 574

Modul în care s-a desfășurat votul în diaspora, cu ocazia alegerilor euro-parlamentare, verificat de Avocatul Poporului

28 May 2019 362

Alegerile europarlamentare 2019 Iată lista celor 32 de aleși care ne vor reprezenta în Parlamentul European

27 May 2019 1478

Răspunsul primit de către deputatul Huţucă de la Ministerul Fondurilor Europene - „Primăria Constanţa, zero proiecte în derulare!“ (document)

03 May 2019 731

MAE Alegerile parlamentare din Republica Moldova s-au derulat cu respectarea prevederilor legale și standardelor democratice

25 Feb 2019 481

Rezultatele preliminare ale alegerilor din Republica Moldova Partidul Socialiştilor a obţinut cele mai multe voturi

25 Feb 2019 710

Alegeri parlamentare și referendum în Republica Moldova La secția de votare de la Universitatea Ovidius din Constanța sunt așteptați 700 de alegători

24 Feb 2019 920

USR organizează dezbateri cu cetăţenii pentru desemnarea candidaţilor la alegerile parlamentare

26 Oct 2018 950

Alegeri Turcia 2018. Au fost anunţate rezultatele neoficiale ale alegerilor prezidenţiale

25 Jun 2018 2938

Consiliul Uniunii Europene a stabilit perioada în care vor avea loc alegerile pentru Parlamentul European

22 May 2018 957

Atenţionare de călătorie pentru Republica Libaneză. Ce spune Ministerul Afacerilor Externe

06 May 2018 615