Peste 2.000 de poliţtişi constănţeni, la datorie pe data de 11 decembrie

 
Poliţia Română a luat toate măsurile, din competență, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică, pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, din data de 11 decembrie.

Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al poliţiştilor. Duminică, 11 decembrie, peste 24.000 de poliţişti vor fi angrenați, la nivel național, pentru buna desfăşurare a scrutinului electoral, suplimentar față de dispozitivul curent, în vederea asigurării măsurilor de pază şi protecţie și de ordine şi linişte publică și prevenirii oricăror fapte antisociale, iar în județul Constanța peste 800 de polițiști vor fi prezenți la datorie. De asemenea, Poliţia Română va desfășura activități, în vederea gestionării posibilelor incidente cu caracter electoral.

Tot duminică, la nivelul județului Constanța peste 2.000 de cadre ale M.A.I. (polițiști, jandarmi, cadre I.S.U., polițiști de frontiera, de la Pașapoarte, D.R.P.C.I.V., de la Imigrări) și polițiști locali vor fi prezenți pentru asigurarea bunei derulări a procesului electoral.
 
Informații pe care trebuie să le cunoașteți
: Aveţi dreptul la vot dacă aveţi 18 ani împliniți și nu v-a fost interzisă exercitarea acestui drept prin hotărâre judecătorească definitivă. Puteți vota între 07.00 și 21.00. Codul Penal prevede la Titlul IX, art. 385 – 393, care sunt faptele care constituie infracţiuni electorale, și care sunt pedepsele prevăzute de lege. Contravenţiile legate de procesul alegerilor locale sunt prevazute la Capitolul XI din Legea nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente. Sesizați orice încălcare a legii electorale la 112!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Decebal Făgădău revine în PSD. Pentru ce funcție ar putea candida (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1103

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 483

Oficial de la MAE despre votul prin corespondență la alegerile pentru Președintele României și cele parlamentare

11 Mar 2024 423

Oficial Alegerile locale și cele europarlamentare, comasate. Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență

08 Mar 2024 644

Calendarul alegerilor ce vor avea loc în 2024! Ce au decis liderii coaliției PSD-PNL

22 Feb 2024 871

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța „Mergem pe cont propriu la locale. În BPN s-a votat comasarea și liste comune doar pentru europarlamentare!”

21 Feb 2024 968

LIVE VIDEO TEXT Liderii Coaliției anunță când vom merge la vot anul acesta

21 Feb 2024 888

Surse Alegerile prezidenţiale 2024 ar putea fi organizate în luna septembrie

21 Feb 2024 439

Liderii Coaliției ar fi ajuns la un acord în privința comasării alegerilor! PNL și PSD ar avea candidați comuni la toate alegerile

19 Feb 2024 525

Lumea politică rămâne deocamdată o lume a bărbaților Ce a afirmat Alina Gorghiu în legătură cu legea ce prevede ca 33% dintre locurile eligibile pentru alegerile parlamentare să revină femeilor

26 Jan 2024 690

Primăria Constanța Licitație pentru închiererea unui spațiu pentru depozitarea materialelor folosite în alegerile din 2024

26 Jan 2024 716

Primăria Constanța se pregătește de alegeri Vrea să închirieze un spaţiu cu destinația de depozit pentru materialele necesare desfăşurării celor patru cicluri electorale!

15 Jan 2024 678

Serbia Mii de persoane au cerut, la Belgrad, anularea alegerilor parlamentare şi locale

24 Dec 2023 819

George Simion, lider AUR despre posibile alianțe de după alegeri „Discutăm cu toată lumea, în afară de PSD”

16 Dec 2023 837

Sondaj INSCOP Estimare participare vot alegeri parlamentare

04 Dec 2023 938