USR Constanța a depus lista de candidați pentru alegerile legislative

S-au depus, ieri, la Biroul Electoral Județean Constanța dosarele de candidatură ale Uniunii Salvați România (USR) pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. 

Constănțenii Ion Stelian-Cristian, 39 de ani, avocat, fondator al Asociației Verde Urban și Nicoleta-Ramona Dinu, 41 de ani, profesor universitar doctor la Facultatea de Știinte Economice din cadrul Universității Ovidius - deschid listele pentru deputaţi, respectiv senatori, ai USR Constanța.
 
Procesul de stabilire a celor 12 reprezentanţi a fost democratic, liber, transparent și stimulativ. Ceea ce face diferența este că în alegerile USR Constanța au lipsit orice constrângeri -  financiare sau venite din grupuri de interese. Oricine a putut participa, iar candidații nu au adus pe masa USR altceva decât dovada faptului că înțeleg și respectă principiile noului partid și că pot contribui la împlinirea acestora.

Niciunul dintre cei 9 candidați pentru Camera Deputaților sau dintre cei 3 candidați pentru Senat nu a mai făcut politică.
Candidaţii au prezentat un CV profesional, un raport al activităţilor civice personale şi un proiect de iniţiativă legislativă.
 
„Nu avem vedete printre noi, dar fiecare este un profesionist recunoscut în domeniul său de activitate. Am aderat la mișcarea USR din convingerea că lucrurile se pot schimba, că vechile partide sunt compromise, iar încercările lor de "primenire" sunt pur formale. Muncim pentru a crea o alternativă și a oferi o speranță celor ca noi, care nu mai cred în vechile partide și în politicieni. Dacă cei nemultumiți, care comentează de pe margine despre abuzurile politicienilor și ale administrației nu decid să se implice, lucrurile nu se pot îmbunătăți. Candidații USR Constanța trăiesc în acest oraș, cunosc problemele locale și pot promova interesele Constanței în Parlamentul României. Nu există pe liste oameni importați din alte zone ale țării, iar conducerea USR București nu a impus candidați. Toți au un trecut curat, fără caziere sau dosare penale. Cu sprijinul masiv al celor care ne-au oferit semnături, cărora le mulțumim încă o dată, am reușit deja, într-un timp foarte scurt,  o mare performanță: aceea de a oferi o alternativă de vot pentru Constanța. În zilele următoare vom prezenta detaliile despre candidații noștri", a declarat avocatul Ion Stelian-Cristian, Președinte USR Constanța și candidat pentru Camera Deputaților.
 
Lista de candidați propuși de USR pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016
 

Senat
1.         Dinu Nicoleta-Ramona
2.         Popoacă Daniel

3.         Munteanu Nicolae
 
Camera Deputaților

1.         Ion Stelian-Cristian
2.         Cateliu Gabriel
3.         Andrei Ioan-Răzvan
4.         Negoi Eugen-Remus
5.         Șerban George
6.         Memet Adnan
7.         Vasile Maria
8.         Cristea Ștefan-Sebastian
9.         Burlibașa Adrian-Cristian

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații avere Constanța Averea și interesele judecătorului Traian Iancu, locțiitorul președintelui BEJ Constanța (DOCUMENTE)

15 Apr 2024 366

Unde și cum vom putea vota la alegerile din 2024? Află care este secția ta de votare în municipiul și județul Constanța! (DOCUMENT)

07 Apr 2024 1571

MAE Înregistrarea alegătorilor pentru votul prin corespondență sau la o secție de votare din străinătate la alegerile prezidențiale și la alegerile parlamentare din anul 2024

03 Apr 2024 467

UPDATE Decebal Făgădău revine în PSD. Pentru ce funcție ar putea candida (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1389

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 562

Oficial de la MAE despre votul prin corespondență la alegerile pentru Președintele României și cele parlamentare

11 Mar 2024 507

Oficial Alegerile locale și cele europarlamentare, comasate. Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență

08 Mar 2024 717

Calendarul alegerilor ce vor avea loc în 2024! Ce au decis liderii coaliției PSD-PNL

22 Feb 2024 942

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța „Mergem pe cont propriu la locale. În BPN s-a votat comasarea și liste comune doar pentru europarlamentare!”

21 Feb 2024 1059

LIVE VIDEO TEXT Liderii Coaliției anunță când vom merge la vot anul acesta

21 Feb 2024 964

Surse Alegerile prezidenţiale 2024 ar putea fi organizate în luna septembrie

21 Feb 2024 479

Liderii Coaliției ar fi ajuns la un acord în privința comasării alegerilor! PNL și PSD ar avea candidați comuni la toate alegerile

19 Feb 2024 581

Lumea politică rămâne deocamdată o lume a bărbaților Ce a afirmat Alina Gorghiu în legătură cu legea ce prevede ca 33% dintre locurile eligibile pentru alegerile parlamentare să revină femeilor

26 Jan 2024 728

Primăria Constanța Licitație pentru închiererea unui spațiu pentru depozitarea materialelor folosite în alegerile din 2024

26 Jan 2024 796

Primăria Constanța se pregătește de alegeri Vrea să închirieze un spaţiu cu destinația de depozit pentru materialele necesare desfăşurării celor patru cicluri electorale!

15 Jan 2024 719