Nicolae Moga ,, Nu merg în Parlament pentru privilegii"

nicolae_moga_subprefect.jpgCandidatul PSD la mandatul de senator din colegiul 2 susţine că a intrat în politică în dorinţa de a construi pentru semenii săi.

Manager coordonator al SC Tracon SRL şi consilier municipal din partea PSD din anul 2004, Nicolae Moga poate spune că are experinţă în administraţie, constănţenii cunoscându-l şi ca fost subprefect al judeţului Constanţa. De profesie inginer, licenţiat în managemnt şi-n ştiinţe juridice, social-democratul a decis să reprezinte interesele cnstnţnilor în Senat.

Ce proiecte veţi promova, ca parlamentar, pentru colegiul în care veţi candida?

Candidez în Colegiul Senatorial nr. 2, care cuprinde jumătatea sudică a judeţului, o regiune cu probleme generice, care se regăsesc în orice localitate urbană sau rurală şi cu particularităţi ce pot fi rezolvate doar prin modificarea legislaţiei. Fiind foarte apropiat de Cernavodă - am lucrat 11 ani la construcţia Centralei Nucleare şi a Ecluzei, cunosc bine problemele urbei. Cernavodenii nu au niciun beneficiu de pe urma unicei centrale nucleare şi este nevoie de o iniţiativă legislativă care să repare această nedreptate. Mangalia şi staţiunile din sudul litoralului au nevoie de sprijinul parlamentarilor, deoarece dispun de un uriaş potenţial turistic şi totuşi au fost eclipsate de staţiunea Mamaia. Avem proiecte importante pentru dezvoltarea turismului în sudul litoralului, dar trebuie să avem şi sprijinul autorităţilor de la Bucureşti.

Prioritare sunt proiectele care vor ajuta judeţul Constanţa să-şi recapete poziţia meritată. În ultimii patru ani, deşi suntem al doilea contribuabil la bugetul ţării, nu primim decât fărâme din ce ni se cuvine. Dovadă sunt legile promovate în actualul mandat de parlamentarii PSD de Constanţa -transferul a 25% din acţiunile Aeroportului Mihail Kogălniceanu la Consiliul Judeţean Constanţa, a 20% din acţiunile Administraţiei Porturilor Maritime la municipalitatea constănţeană, care au fost întoarse de câteva ori la comisii, apoi de preşedintele Băsescu în Parlament. Aceeaşi soartă a avut-o legea care prevedea trecerea plajelor la autorităţile locale şi construcţia şoselei de coastă. Trebuie să promovăm proiectele care: presupun dezvoltarea judeţului, ne vor ajuta să folosim din plin potenţialul acestor zone şi, implicit, aduc bunăstare oamenilor.

Cum veţi acţiona în cazul în care interesul comunităţii nu coincide cu direcţiile de acţiune ale partidului dumneavoastră?

Noi, cei de la PSD, am demonstrat că suntem o echipă care construieşte, iar asta am dovedit-o în ultimii opt ani la nivel de municipiu Constanţa şi, în ultimii patru ani, în judeţ. Nu cred că voi fi pus, vreodată, în ipostaza de a susţine un proiect contrar principiilor partidului dar, dacă s-ar întâmpla, există calea dialogului, care poate rezolva orice neînţelegere.

De ce v-ar vota oamenii care vă întâlnesc pentru prima dată în campanie?

Oricât de bizar vi s-ar părea, sunt puţini cei care mă văd pentru prima oară în campanie. Sunt născut, crescut aici, am muncit o viaţă pe şantierele din judeţ. Am în spate o experienţă bogată atât în administraţia publică - am ocupat de două ori fotoliul de subprefect al judeţului, iar de opt ani sunt consilier municipal - dar şi în coordonarea propriilor afaceri. Nu m-a adus în politică nevoia de a face avere, ci dorinţa de a construi pentru semenii mei. Am remarcat că, de la nivelul oraşului Constanţa şi a judeţului, nu se poate realiza tot ce ne propunem. Sunt proiecte importante, de care pot beneficia toţi locuitorii judeţului, însă pentru realizarea lor este nevoie de implicarea Guvernului. De aceea avem nevoie atât în Parlament, cât şi în Guvern, de oameni care să ne susţină proiectele, pentru care judeţul Constanţa să fie mai mult decât o pată de culoare pe hartă sau o bună resursă financiară.

Câte deplasări aţi făcut în colegiu de la data stabilirii lor pentru a vedea realitatea?

Câteva zeci, nu le-am numărat. Aproape în fiecare zi m-am deplasat în altă zonă pentru a vedea, la faţa locului, cum trăiesc oamenii, ce nevoi au, ce probleme sunt şi le-ar putea rezolva un viitor parlamentar.

Veţi da pomeni electorale pentru a atrage electoratul de partea dvs?

Oricât de sărac ar fi, românul are demnitate şi nu cred că o sacoşă cu alimente sau orice altceva l-ar convinge să voteze pe cineva. Pomana electorală este un semn clar de dispreţ, iar eu îmi respect semenii. Eu vreau să-i ajut nu cu un kilogram de făină sau ulei, ci promovând legi care să le facă viaţa mai bună, să trăiască cu convingerea că ziua de mâine va fi mai bună pentru ei şi copiii lor. 

Ce privilegii personale credeţi ca vă va aduce funcţia de parlamentar?

Sunt un om realizat din punct de vedere financiar. Nu merg în Parlament pentru privilegii. Este, într-adevăr, o onoare să fii deputat sau senator şi este important să fii respectat pentru ce ai lăsat în urmă, pentru ce ai făcut pentru semenii tăi.

Dacă nu câştigaţi acum, veţi mai încerca?

Viaţa m-a învăţat să nu spun niciodată niciodată, aşa că este greu să dau acum un verdict. Sper ca acum să câştig încrederea alegătorilor prin sinceritate, dar şi prin ceea ce noi, echipa social democrată am realizat.

Cu ce bani vă finanţaţi campania electorală?

Cu propriile mele resurse şi cu sprijin logistic din partea partidului. O campanie electorală pentru acest gen de scrutin, uninominal, implică mai ales efort uman. Este vorba de zeci de deplasări şi întâlniri faţă în faţă cu zeci de mii de oameni.

Dacă aţi fi implicat într-un scandal cu tentă sexuală cum l-aţi gestiona pentru a nu afecta şi imaginea partidului din care proveniţi?

Sunt căsătorit de 30 de ani, am un băiat de care sunt mândru şi un mariaj fericit. Familia este cea mai de preţ realizare din viaţa mea.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 374

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 642

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 536

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 648

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 708

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 503

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 576

Alin Burcea este noul președinte ANAT (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 553

Ședință de desemnare a președinților birourilor electorale de circumscripție, la Tribunalul Constanța

12 Apr 2024 766

Avocatul Alexandru Bajdechi, fostul președinte al Asociației Elevilor Constanța, a dat în judecată Ministerul Educației. Cere depăgubiri de zeci de mii de lei

10 Apr 2024 3398

Complexul Cleopatra din Mamaia, deținut de famila lui Vasile Chirondojan, fost consilier local din Constanța, de vânzare. Iată cât cer proprietarii!

02 Apr 2024 14095

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 929

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 931

Baza sportivă de pe malul lacului Siutghiol, din Constanța, miza unui proces intentat de Clubul Sportiv Electrica Președinte Dumitru Frățilă face acuzații -„Nu ne putem desfășura activitatea!“

23 Mar 2024 1944

Scupra, primar Ovidiu „Nu mă interesează funcțiile în partid. (...) Florin Mitroi știe că se bazează pe sprijinul meu! "

17 Mar 2024 1351