Cartea zilei Empatia în parenting



 
  • Cum să crești un copil fericit, independent și echilibrat




„Empatia în parenting” ne dezvăluie care sunt ingredientele de care au nevoie copiii noștri pentru a crește frumos și a-și împlini potențialul, pentru a-și urma visurile și a face din această lume un loc mai bun.




Shauna Shapiro, cercetător în psihologie și expert în practicile stării de mindfulness, a creat acest ghid extrem de clar, cuprinzător și practic împreună cu pediatrul Chris White. Autorii recomandă tipul de parenting conștient – mindful –, integrând practicile străvechi din tradițiile spirituale ale Orientului în știința modernă și folosindu-se de descoperirile din domeniul psihologiei.





Fără îndoială, disciplina este un ingredient necesar pentru copii. Prin disciplină și autodisciplină își dezvoltă capacitățile esențiale: autocontrolul, controlul impulsurilor și competența socială. Însă, în cele mai multe situații, părinții oscilează între a fi exagerat de permisivi sau prea autoritari. Autorii acestui volum ajung la concluzia că, de fapt, copiii au nevoie să primească o combinație echilibrată de iubire și limitări.




De aceea, au adăugat o dimensiune de pionierat la semnificația conceptului de disciplină, propunând ca starea de mindfulness să fie un element de bază pentru o abordare plină de iubire în educația copiilor. Calitatea de a fi prezenți într-un mod conștient este una dintre cele mai importante dimensiuni ale parentingului, iar această lucrare ne ajută să o cultivăm.





Urmând pas cu pas ghidul „Empatia în parenting” – sau disciplina mindful – vom fi mai înțelepți și mai plini de compasiune în relația cu copiii noștri.



Sutsa foto-text: Editura All 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teren de aproximativ 4.000 mp scos la licitație de Primăria Cernavodă, județul Constanța

28 Mar 2024 240

Muzeul Național de Istorie a României Lansarea volumului „Un grup de aviație eroic. Grupul 7 Vânătoare „Comandor Alexandru Popișteanu (1940-1945 )”

23 Mar 2024 456

Istoria Dobrogei – Bibliografie Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

22 Mar 2024 1597

Lansare de carte la Casa Avramide Tulcea - „Odă târzie mamei", de Monalisa Dima

22 Mar 2024 418

ZIUA LIVE Personaje care inspiră. O discuție despre „Flori de busuioc” și femeia care se salvează prin dragoste!

19 Mar 2024 663

Lansare literară de excepție Aurelia Lăpușan prezintă romanul „Flori de busuioc” la Biblioteca Județeană Constanța

13 Mar 2024 738

Constantin Cheramidoglu lansează volumul „Arhive dobrogene” la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

06 Mar 2024 546

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea întâi - ziua 7. 2 martie 2024. Fiecare om este o carte

02 Mar 2024 587

Istoria Dobrogei - BibliografieFlorus (sec. II) -„Rezumat în două cărți al tuturor războaielor lui Titus Livius, vreme de 700 de ani”

01 Mar 2024 3458

Proiectul de hotărâre, pe ordinea de zi a CLM Constanța Un constănțean vrea să dezmembreze un teren în vederea înscrierii în cartea funciară (DOCUMENT)

27 Feb 2024 623

Eveniment cultural la Colegiul Național Costache Negri din Galați. Cei prezenți au primit semne de carte cu Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța (FOTO)

21 Feb 2024 550

Facultatea de Litere din cadrul Universității Ovidius Constanța găzduiește lansarea volumului Eco-Consciousness in American Culture

19 Feb 2024 609

Licitații Constanța CFR SA închiriază spații și terenuri în apropierea stațiilor CF din județul Constanța (DOCUMENT)

17 Feb 2024 1128

„O carte este un dar pe care o poți deschide iar și iar”- activitate găzduită de Biblioteca Județeană Constanța

07 Feb 2024 733

Calendar-Ortodox. 7 februarie 2024 - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

07 Feb 2024 1149