Cartea zilei Pe cont propriu. Jurnal (1989–1995) - Doina Jela



Scriitoarea Doina Jela și-a publicat însemnările zilnice din perioada comunistă încă de la jumătatea anilor 1990, dar, în același timp, a continuat să-și noteze în jurnal diverse întâmplări. Acum, la peste două decenii, s-a hotărât să publice notițele din perioada 19 septembrie 1989 – 30 decembrie 1995, anii unor mari prefaceri politice, sociale și economice pentru România și, de fapt, pentru întreaga Europă Răsăriteană. În jurnal se regăsesc atât informații despre viața culturală a Constanței, unde locuia pe atunci, cât și notații despre intelectuali de prestigiu cu care a intrat în contact imediat după Revoluție. Este o carte despre anii tranziției, cu referiri la fețele noi din politica internă și crizele din 1990 (conflictul de la Târgu Mureș, protestele din Piața Universității, Mineriada, alegerile din „Duminica orbului”) și cu numeroase reflecții bazate pe lecturi din domenii vaste (filosofie, religie, științe politice, psihologie politică) și din autori interziși până atunci în România.


„Multe notații din paginile de mai jos nu mă avantajează, în perspectiva timpului, deloc. Chiar deloc. Am optat să le păstrez totuși, ca pe o fișă clinică, în fond, și Telejurnalul de noapte (TJN) tot o fișă clinică fusese, de data asta a unui adevărat tur de forță. Anii 1990–1995 reprezintă intervalul de timp în care într‑un ritm rapid s‑a produs inversul spălării mele pe creier operate de regim pe durata celor treizeci de ani de bombardament ideologic, i‑aș zice chiar iradiere ideologică. Am ales totuși, pentru a amenda acea imagine, soluția notelor de subsol, o manieră de a «dialoga» cu mine însămi, la distanța de treizeci de ani, ca un fel de dialog al psihoterapeutului de azi cu pacientul încă nevrotic sau pe cale de a ieși din nevroză, de acum treizeci de ani. Și cu multe‑multe note de lectură, rezumate de‑a binelea, plicticoase și puerile până și pentru mine. Deși aveam la Revoluție, marea cotitură din viața noastră (a unora dintre noi fractură…), treizeci și opt de ani!


Pentru oricine sunt, cred, interesante propriile notații făcute în urmă cu douăzeci și cinci‑treizeci de ani, pentru a măsura cum a scăzut, cum a crescut, cum s‑a schimbat, în mod real, și nu cum își închipuie, proiectând asupra trecutului lumina prezentului și propria indulgență cu sine. Despre notațiile mele îndrăznesc să sper că sunt de un interes mai larg, în măsura în care dau o idee despre cum se schimbă perspectiva noastră a tuturor, în momente de cotitură istorică, de schimbare a direcției, de răsturnare de valori. Cum s‑a schimbat ea atunci față de anii dictaturii și cum s‑a schimbat acum, la peste treizeci de ani de la dezvrăjire, față de atunci, când nu trecuseră decât cinci ani de la începuturile ei. Procesul nu este liniar și vectorial, ci comportă și întoarceri, al căror rezultat, nu cel mai nesemnificativ, este uneori faimoasa nostalgie.”

Sursă foto și text: Editura Corint 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Elefant Online SA, ce deține celebrul magazin online elefant.ro, a intrat în insolvență! (MINUTĂ)

08 Feb 2024 1231

Masă rotundă și lansare de carte la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

14 Dec 2022 1478

Cartea zilei John F. Kennedy - Marilyn Monroe. O iubire imposibilă - Paul-Jean Franceschini

13 Jul 2022 1120

Cartea zilei Această dragoste care ne leagă. Reconstituirea unui asasinat - Doina Jela

07 Jul 2022 1483

Cartea zilei Un vis într-o noapte de vară - Bing Ro

01 Jul 2022 816

Cartea zilei Dansatoarele - Margaret Atwood

28 Jun 2022 1179

Cartea zilei Zglobiuț - Cristina Grecu

13 Jun 2022 1129

Cartea zilei Șase cocori stacojii - Elizabeth Lim

10 Jun 2022 1151

Cartea zilei Vorî. Hoți și asasini. Supermafia rusă - Mark Galeotti

07 Jun 2022 1308

Cartea zilei De ce am plecat din România - Iuliana Alexa (coordonator)

04 Jun 2022 1297

Cartea zilei Destinele noastre zbuciumate (vol.2 din seria Aceste patimi zbuciumate)

01 Jun 2022 1044

Cartea zilei Memoriile unui mercenar din Grupul Wagner - Marat Gabidullin

21 May 2022 1283

Cartea zilei Secrete în miez de noapte - Kasie West

18 May 2022 1201

Cartea zilei Rivali în croazieră - Angie Hockman

15 May 2022 1180

Cartea zilei Scandalul din Malibu - Taylor Jenkins Reid

12 May 2022 1126