Cartea zilei Un apartament la Paris

  • Bestseller internațional
  • Te afli în fața unui thriller irezistibil, pe care pur și simplu nu îl vei putea lăsa din mână. Așa cum te-ai aștepta de la orice poveste care poartă semnătura lui Musso. În rest, tot ceea ce ține de acest roman este 100% surprinzător.

„Cine sunteți dumneavoastră și ce căutați la mine în casă?”, întreabă o voce misterioasă. „Exact aceeași întrebare voiam să vă pun și eu”, i se răspunde cu furie. Dintr-o întâmplare inexplicabilă, Madeleine și Gaspard au închiriat același apartament în Paris.

Madeleine lucrase în brigada criminalistică din Manchester, apoi la New York. Locuiese și la Paris o vreme, iar aici se întorcea de fiecare dată când simțea nevoia să își oblojească rănile. Gaspard, un scriitor în căutarea inspirației, obișnuia să petreacă anual o lună în capitala Franței pentru a scrie o nouă piesă de teatru.





















Al treilea personaj principal al romanului este chiar apartamentul din arondismentul 6 în care s-au întâlnit Madeleine și Gaspard. Clădirea se află pe aleea Jeanne-Hébuterne, o fundătură închisă cu o poartă metalică situată chiar în fața restaurantului Chez Dumonet. Din exterior, e un cub din beton armat care iese în evidență doar prin cărămizile roșii și negre cu aspect de tablă de șah.


Deasupra porții tronează o inscripție din fier forjat: „Cursum Perficio“ – „Călătoria mea s-a sfârșit” –, totodată denumirea ultimei case în care a locuit Marilyn Monroe. De dincolo de poartă se ivește casa-atelier din anii 1920, perfect restaurată. Se întinde pe trei niveluri, iar în centrul ei vibrează o insulă de vegetație. Acest spațiu care i-a aparținut celebrului pictor Sean Lorenz este de-a dreptul seducător.

Devastat de asasinarea fiului său, Lorenz murise cu un an în urmă, la numai 49 de ani. Pentru că picta puțin, iar operele lui își câștigau imediat statutul de capodopere, acum ajunseseră aproape de negăsit și valorau enorm. Atelierul lui se află la primul etaj al apartamentului. Prin ferestrele înalte de peste patru metri se văd doar cerul și crestele copacilor.


Pare că toate lucrurile au rămas exact așa cum le-a lăsat artistul: petele de pe podea, pânzele, șevaletele, tuburile de culori, pensulele, periile, recipientele metalice care păstrează încă memoria gesturilor lui. Pentru Madeleine și pentru Gaspard, această descindere în intimitatea pictorului va lua forma unei experiențe ciudate și tulburătoare.


S-au trezit parcă într-o altă dimensiune, într-un spațiu familiar și în același timp misterios. Fascinați de povestea lui Sean Lorenz, cei doi află că pictorul a lăsat în urma lui trei tablouri încă nedescoperite. Atunci decid să își unească forțele pentru a le găsi. Dar tragica anchetă care va scoate la iveală secretul lui Lorenz le va schimba viețile pentru totdeauna. Fiecare dintre ei va fi pus în situația de a-și înfrunta proprii demoni pe parcursul acestei aventuri contracronometru.

„O reușită totală. O carte a maturității și a cutezanței.” – RTL

„Un autor care nu face compromisuri, inteligent ca o vulpe, Guillaume Musso rămâne cel mai uluitor romancier francez contemporan.” – Le Parisien
















Sursa foto-text: Editura All 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teren de aproximativ 4.000 mp scos la licitație de Primăria Cernavodă, județul Constanța

28 Mar 2024 371

Muzeul Național de Istorie a României Lansarea volumului „Un grup de aviație eroic. Grupul 7 Vânătoare „Comandor Alexandru Popișteanu (1940-1945 )”

23 Mar 2024 461

Istoria Dobrogei – Bibliografie Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

22 Mar 2024 1673

Lansare de carte la Casa Avramide Tulcea - „Odă târzie mamei", de Monalisa Dima

22 Mar 2024 420

ZIUA LIVE Personaje care inspiră. O discuție despre „Flori de busuioc” și femeia care se salvează prin dragoste!

19 Mar 2024 669

Lansare literară de excepție Aurelia Lăpușan prezintă romanul „Flori de busuioc” la Biblioteca Județeană Constanța

13 Mar 2024 738

Constantin Cheramidoglu lansează volumul „Arhive dobrogene” la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

06 Mar 2024 547

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea întâi - ziua 7. 2 martie 2024. Fiecare om este o carte

02 Mar 2024 593

Istoria Dobrogei - BibliografieFlorus (sec. II) -„Rezumat în două cărți al tuturor războaielor lui Titus Livius, vreme de 700 de ani”

01 Mar 2024 3533

Proiectul de hotărâre, pe ordinea de zi a CLM Constanța Un constănțean vrea să dezmembreze un teren în vederea înscrierii în cartea funciară (DOCUMENT)

27 Feb 2024 635

Eveniment cultural la Colegiul Național Costache Negri din Galați. Cei prezenți au primit semne de carte cu Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța (FOTO)

21 Feb 2024 550

Facultatea de Litere din cadrul Universității Ovidius Constanța găzduiește lansarea volumului Eco-Consciousness in American Culture

19 Feb 2024 610

Licitații Constanța CFR SA închiriază spații și terenuri în apropierea stațiilor CF din județul Constanța (DOCUMENT)

17 Feb 2024 1130

„O carte este un dar pe care o poți deschide iar și iar”- activitate găzduită de Biblioteca Județeană Constanța

07 Feb 2024 734

Calendar-Ortodox. 7 februarie 2024 - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

07 Feb 2024 1150