Specialiştii în neuroştiinţe au descoperit cel mai fericit om din lume, iar acesta şi-a dezvăluit secretele

descopera_1.jpgMatthieu Ricard, un călugăr tibetan şi totodată un specialist în genetica moleculară, este cel mai fericit om din lume. Aceasta este concluzia oamenilor de ştiinţă de la Universitatea din Wisconsin. Creierul lui Ricard produce un nivel de unde gamma - asociate conştiinţei, atenţiei, învăţării şi memoriei - ce nu a mai fost întâlnit până acum de specialiştii în neuroştiinţe.

Călugărul în vârstă de 66 de ani afirmă că meditaţia poate schimba în bine creierul oamenilor şi îmbunătăţi starea de fericirea a acestora, aşa cum efortul fizic ajută la dezvoltarea muşchilor.

„Cercetările arată că meditaţia nu este doar o metodă de relaxare, ci ceva care îţi schimbă în mod complet creierul - cu alte cuvinte, schimbă ceea ce eşti", a declarat Ricard.

descopera_2.jpg

Ricard, un om cu multe pasiuni, care a abandonat totul pentru a deveni călugăr budist într-o mănăstire tibetană, afirmă că orice om poate deveni fericit dacă îşi antrenează creierul.

Richard Davidson, un specialist în neuroştiinţe de la Universitatea din Wisconsin, a aplicat pe craniul lui Ricard 256 de senzori în cadrul unei cercetări efectuate pe câteva sute de practicieni ai meditaţiei.

Atunci când Ricard medita la compasiune, creierul său a produs un nivel de raze gamma „care nu a mai fost niciodată observat, conform literaturii de specialitate", a declarat Davidson.

Cititi articolul integral aici: Descopera.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Opereta „O noapte la Veneția” de J. Strauss, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danov Danovski” Constanța

29 Mar 2024 581

Opereta „O noapte la Veneția” de J. Strauss, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

23 Mar 2024 608

La Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța- opereta „O noapte la Veneția”

16 Mar 2024 524

Aproape 40 de milioane de lei NEG – New Energy Grup SRL, în faliment! S-a cerut atragerea răspunderii! Vizați, Turbatu Marian, Turbatu Richard, Turbatu Marian Senior și Olteanu Andreea Corina

31 Jan 2024 876

TNOB Week-end cu Strauss. În această seară, opereta „Liliacul”

20 Jan 2024 734

Henry Kissinger, figură marcantă a diplomaţiei americane, a încetat din viață. Fostul diplomat avea vârsta de 100 de ani

30 Nov 2023 555

Teatrul de Artă București vine la Constanța cu spectacolul-bijuterie „Șase lecții de dans în șase săptămâni”

22 Nov 2023 719

22 august în istorie. A început a doua domnie a lui Vlad Țepeș în Țara Românească

22 Aug 2023 820

Firme Constanța Modificări în firma Dream Center Cafe SRL, controlată de cetățeni americani

17 Jul 2023 936

La mulți ani Anatol Covali! Opera din Constanța, unul din locurile unde a răsunat vocea solistului

07 Jun 2023 1568

ENGIE Romania va avea un nou CEO. Cine va ocupa funcția de conducere

22 May 2023 1103

Tenisul de masă, tartanul și floricelele de porumb cu caramel, celebrate azi. Ce alte evenimente au marcat ziua de 06 aprilie

06 Apr 2023 983

26 iunie în istorie. Ce evenimente importante s-au petrecut în această zi

26 Jun 2022 1169

Cartea zilei O istorie a emoțiilor umane - Dr. Richard Firth-Godbehere

25 Apr 2022 1234

Cartea zilei O istorie a emoțiilor umane- Richard Firth-Godbehere

20 Apr 2022 925