Ispitele creştinului – între obrăznicie şi deznădejde

Omilii la FIUL RISIPITOR dense în înţelesuri vii ale episcopului Asterie al Amasiei şi părintelui Petroniu Tănase

“Într-adevăr, multi din cei care se folosesc de pocăinţă, mărturisesc de formă că se întorc de la viaţa lor de altădată, dar prin felul lor de purtare se poartă ca şi cei care nu merită sa fie osândiţi, trăind la fel cu cei care au viaţa curată şi care trăiesc ireproşabil, bucurându-se, îngâmfându-se, trăind în plăceri, fără să se osândească pe ei prin vreo întristare, ci mulţumindu-se numai cu numele celui ce se pocăieşte”.

“De obicei, omul fuge de sine, se fereste sa se uite in sufletul sau, ca sa nu vada cum este. Se teme chiar sa o faca, presimte ca aceasta privire este primejdioasa; ca o prapastie in care, daca te uiti prea mult, ametesti si te prabusesti”.

Insasi experienta de toate zilele ne-a aratat ca ceata fariseilor este nesimtitoare si vicleana in acelasi timp, si ignoranta in orice fel de virtute. Fariseii erau vicleni, pentru ca, in timp ce Dumnezeul si Mantuitorul nostru Se apropia cu bunavointa de toti pacatosii care veneau la El, ei se suparau si murmurau, impovarati fiind de marea si buna rabdare a Domnului si de covarsitoarea Lui bunatate; erau nesimtitori, pentru ca se indepartau de iertare, cu toate ca sufletele lor erau mai bolnave decat ale celorlalti oameni pe care ei ii osandeau.

Asa erau fariseii. Mantuitorul, insa, Care depasea orice bunatate, Care era foarte bun si era o vistierie nesfarsita de indurari, n-a lasat nici pe farisei nevindecati. Fariseii, ca niste cai salbatici care nu te lasa sa-i atingi cu mana, nu sufereau sa le vorbeasca pe fata de pacatele lor. Pentru aceea Domnul le vorbea in parabole, amestecand cu miere doctoria cea amara si fara gust; astfel, cu dibacie le vindeca boala lor, invatandu-i ca este un lucru placut si iubit lui Dumnezeu pocainta pacatosului.

Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2013/03/05/fiul-risipitor-predici-profundeasterie-al-amasiei-petroniu-tanase-obraznicie-deznadejde/ )

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.