Razboi intru Cuvant

Sfântul Simeon Noul Teolog Să nu ne împărtăşim fără lacrimi şi fără străpungerea inimii

„Să nu ne cuminecam fără lacrimi!"

Deoarece, parintilor si fratilor, cititi scrierile cele insu­flate de Dumnezeu ale sfantului parintelui nostru Simeon Studitul, scrieri care ne vorbesc despre faptele lui sublime si pe care el insusi le-a alcatuit spre folosul multora miscat fiind de Duhul Cel dumnezeiesc; iar aici laolalta cu celelalte ispravi mai presus de fire ale lui a scris si a invatat limpede, precum a pazit de altfel neabatut in intreaga sa viata, si acest lucru zicand:

„Frate, fara lacrimi sa nu te cumineci vreodata!"[1]

si auzind aceasta ascultatorii - si ei erau multi -, nu numai mireni, ci si monahi - dintre cei mai renumiti si slaviti pentru virtutea lor -, s-au mirat de acest cuvant, si, uitandu-se unii la altii, au spus intr-un suflet si cu un singur glas, pe jumatate ironic: „Atunci sa nu ne mai cuminecam niciodata, ci sa ramanem cu totii necuminecati!" Auzind deci aceasta eu, nenorocitul si ticalosul, si aducandu-mi aminte in parte de cei ce spuneau acestea si de cuvintele lor, cuprins fiind de durere, am plans cu amar graind in mine insumi intru durerea inimii mele asa:

„Oare acestia au spus ceea ce spuneau avand intr-adevar o astfel de dispozitie fata de acest lucru si judecand intr-adevar si din tot sufletul lor ca el este cu neputinta? Sau au ras de acest cu­vant mai degraba socotind ca faptul de a plange numai in vremea cuminecarii e doar o mica isprava?"

http://www.razbointrucuvant.ro/2012/08/24/sa-nu-ne-impartasim-fara-lacrimi-strapungerea-inimii-pretexte/


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un constănţean, numit administrator al Habitat şi Ambient SA

25 Mar 2019 333

Acţionarii Litoral Construct decid aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2019

18 Feb 2019 604

Ordinea de zi a Adunării Generale a CN APM Constanţa. Când va avea loc şedinţa (document)

06 Feb 2019 877

Au fost aleşi membrii Consiliului de Administraţie al CN APM Constanţa SA. Cine sunt aceştia şi ce indemnizaţii vor primi

02 Feb 2019 1989

Va fi ales un nou director interimar la CN APM Constanţa. Ce spune Dan Nicolae Tivilichi

30 Jan 2019 1879

Decizii importante luate în Adunarea Generală a Asociaţilor societăţii Aliment Murfatlar

30 Dec 2018 592

S-a dispus închiderea procedurii insolvenţei împotriva firmei Muntenia Estival 2002, controlată de Mihaela Borcea. Se convoacă AGA pentru decizii importante

29 Dec 2018 702

Modificări în cadrul societății Tomis SA

28 Dec 2018 480

A fost convocată AGA Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa

26 Nov 2018 1019

Cum au fost împărțite părțile sociale ale Black Sea Services după decesul asociatului Adrian Iancu

17 Nov 2018 982

Ordinea de zi a şedinţei ordinare a acţionarilor CN APM Constanţa de la sfârşitul lunii, completată. Ce subiect important va fi adus în atenţie

09 Oct 2018 1257

Adunarea Generală a Acţionarilor CN APM Constanţa, convocată la sfârşitul lunii. Cine rămâne şi cine pleacă dintre membrii Consiliului de Administraţie

02 Oct 2018 2072

Societatea Balneoterapia Saturn SRL va fi dizolvată. Cine a luat decizia și când va intra în vigoare

01 Oct 2018 775

Acţionarii societăţii Restaurant Tomis SA au ales un nou administrator

28 Sep 2018 587

Ce schimbări s-au făcut în societatea în care este asociată fiica omului de afaceri Liviu Bamburic

28 Sep 2018 679