Teleschi nautic pentru sportivul Mazăre

deschidere_maz.jpgAşa cum arătam în ediţiile anterioare, staţiunea Mamaia s-a situat în centrul atenţiei administraţiei Mazăre, încă de la primul mandat al lui Radu Mazăre în fruntea Primăriei Constanţa. Dacă anterior am văzut cum unul dintre marile visuri ale primarului - pasarela pietonală din Mamaia, proiect anunţat în anii trecuţi ca fiind blocat de la centru - a prins viaţă şi se va transforma în realitate acum, cu puţin înainte de alegerile locale, în ediţia aceasta vom prezenta o altă realizare în Mamaia pe care primarul încă nu a transpus-o în realitate. Mai exact, este vorba despre teleschiul nautic din staţiunea Mamaia, o investiţie ce s-ar fi ridicat la circa 2,2 milioane de euro, dar care, potrivit informaţiilor oficiale afişate pe site-ul Primăriei Constanţa, ar fi fost blocată de autorităţile de la centru.

Cu un primar cunoscut drept împătimit al sporturilor nautice, teleschiul nautic ar fi trebuit să fie ridicat pe Lacul Siutghiol, pe amplasamentul vechiului teleschi ce a funcţionat în staţiunea Mamaia la sfârşitul anilor 1980. Alături de alte investiţii pe care primăria lui Mazăre aproape că nu le mai credea posibile în Mamaia, proiectul privind teleschiul se află menţionat pe site-ul instituţiei locale la secţiunea Proiecte blocate, fiind vorba despre „Proiecte pregătite în perioada 2004 - 2008 care nu au putut fi depuse spre finanţare datorită refuzului de a fi avizate de către autorităţile publice centrale". În afară de teleschi, la aceeaşi secţiune era menţionată şi pasarela pietonală din Mamaia, însă, total întâmplător, proiectul pare să se fi deblocat în al 12-lea ceas, iar pasarela va fi inaugurată cu doar câteva zile înainte de alegerile locale. Valoarea investiţiei privind teleschiul s-ar fi ridicat la 2.200.000 de euro, durata urmând să fie de 12 luni.

Finanţare în leasing

campaniemazare-Teleschisursafotowww.radumazare.jpgTotuşi, potrivit informaţiilor oficiale afişate în urmă cu ceva ani pe site-ul primăriei, „deşi eligibil pentru finanţare, proiectul Mamaia Teleschi, produs turistic inedit pentru litoralul Mării Negre, nu poate fi depus spre finanţare datorită refuzului Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile şi a Administraţiei Naţionale Apele Române de a transmite dreptul de proprietate asupra suprafeţei de apă care urmează să fie afectată de investiţie, respectiv 5.000 mp". În continuare, se arăta: „condiţia deţinerii de către beneficiar a unui titlu de proprietate sau administrare asupra terenului pe care se realizează investiţia este obligatorie pentru calificarea proiectului în cadrul evaluării administrative". Nu în ultimul rând, cei de la primărie se plângeau că „Agenţia Regională de Protecţia Mediului Galaţi tergiversează eliberarea avizului de mediu". Doi ani mai târziu faţă de anunţul iniţial privind construirea teleschiului nautic, Primăria Constanţa solicita avizul de gospodărire pentru proiect. Amplasamentul urma să fie în zona On Plonge Junior, peste drum de Aqua Magic. Întâmplător sau nu, numele On Plonge Junior şi Aqua Magic nu sunt tocmai străine de numele primarului sau de cele ale apropiaţilor acestuia. Dar revenind la informaţiile propriu-zise, conform datelor de la acel moment, investiţia urma să fie ceva mai mică, de doar un milion de euro, iar suma ar fi fost achitată în leasing de către municipalitate. Poate că nu este de trecut cu vederea şi faptul că planurile pentru teleschiul nautic au fost realizate de Felix Arsene, patronul firmei Kalinia Proiect SRL. În ciuda paşilor făcuţi cu teleschiul, proiectul nu a mai luat fiinţă, cel puţin până la acest moment.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Salvatorii din Constanța alături de copii, cu „iepurașul pompier”

19 Apr 2024 308

Studiu Numărul pisicilor care cad de la ferestre și se rănesc grav crește în lunile călduroase

17 Apr 2024 432

#citeșteDobrogea Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1482

Mâncatul a devenit un obicei de a hrăni emoțiile și nu stomacul. Ce spune specialistul

13 Apr 2024 434

Horoscop pentru vineri, 12 aprilie 2024. Sunt posibile cheltuieli neprevăzute pentru una dintre zodii

12 Apr 2024 621

Parfumuri contrafăcute descoperite în portul Constanța Sud (FOTO)

08 Apr 2024 425

Achiziții Constanța Primăria Costinești, contract cu o firmă din Schitu pentru amenajarea de borduri și pavele

08 Apr 2024 350

Situații de risc pe drumurile din Constanța! S-a lăsat cu dosare penale

03 Apr 2024 597

Rezultatele acțiunii Poliției pentru siguranța rutieră la Constanța. Date oficiale!

03 Apr 2024 420

Horoscop pentru marți, 02 aprilie 2024. Tensiuni în relațiile sentimentale pentru una dintre zodii

02 Apr 2024 815

RAJA Constanța anunță oprirea apei în diverse zone ale municipiului

31 Mar 2024 714

Horoscop pentru duminică, 31 martie 2024. Cheltuielile comune cu alții sunt o temă delicată pentru unii nativi

31 Mar 2024 587

Horoscop pentru sâmbătă, 30 martie 2024. Iată ce le este rezervat zodiilor astăzi

30 Mar 2024 780

Ziua Jandarmeriei, marcată la Tulcea prin activități specifice (FOTO)

28 Mar 2024 551

Planul Roșu de intervenție activat la Techirghiol Mărturiile emoționante ale tatălui uneia dintre fetele rănite în urma impactului (VIDEO)

27 Mar 2024 5565