Salată grecească

salata.jpgUna dintre cele mai apreciate salate, simplă şi gustoasă. O salată zdravănă, răcoroasă şi hrănitoare, cum numai satele Greciei puteau concepe.

Ca multe alte reţete populare, adaptarea salatei greceşti s-a făcut cam după ureche. Nu că unele nu ar fi reuşite, însă salata grecească e numai una. Şi în ea nu vom găsi cartofi, ouă, sosuri - în Paris m-am trezit cu o vinegretă în salată - sau mai ştiu eu ce. Vom găsi, însă, cu siguranţă, roşii, feta, castravete, ceapă roşie şi măsline Kalamata. Poate ardei gras şi salată verde, ceva capere, anşoa sau sardine.

Porţii: 2

Timp preparare: 15 minute

Ingrediente:

3-4 roşii

1 castravete

o ceapă roşie

200 gr brânză feta

un pumn de măsline frumoase

1 linguriţă oregano

2 linguri ulei de măsline

un praf de piper proaspăt măcinat

Preparare:

Se spală roşiile şi castravetele. Se taie roşiile în două, se elimină partea neagră unde roşia a fost prinsă de tulpină, se taie capetele castravetelui. Se curăţă ceapa roşie.

Într-un bol mare, eventual pe câteva frunze de salată tăiate, se pun roşiile tăiate în cuburi mărişoare şi castravetele tăiat la fel. Pe patul de legume se sfărâmă brânza în bucăţi potrivite.

Se împrăştie măslinele peste salată, se adaugă ceapa roşie tăiată rondele. Se adaugă uleiul de măsline. Se pudrează salată cu organo şi piper.

Salata grecească se serveşte rece, cu o felie de pâine prăjită.

www.cevabun.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Salata greceasca cu quinoa

02 Jan 2018 2864

Poftă bună cu Gina BradeaSalată grecească

03 Aug 2016 3558

Ecuisine.ro Salata greceasca cu broccoli

17 Aug 2015 2581

lauraadamache.ro Cremă de năut cu salată grecească

23 Jun 2015 2727

e-retete.ro Pizza la gratar cu prosciutto, rucola si mazare

06 Jun 2014 3846