84% au răspuns NU Radu Mazăre nu ar primi girul constănţenilor pentru a ajunge la conducerea ţării

Cotidianul ZIUA de Constanţa a derulat, în perioada septembrie 19 - 25 septembrie, un sondaj de opinie prin intermediul căruia adresam cetăţenilor întrebarea dacă l-ar vota pe primarul Constanţei, Radu Mazăre, în cazul în care acesta ar candida la preşedinţia României. Întrebarea a fost una legitimă, întrucât edilul-şef al Constanţei şi-a exprimat convingerea că, în cazul în care Victor Ponta nu ar fi candidat pentru preşedinţia României, el a fi fost varianta câştigătoare.

„Daca aş fi candidat eu, probabil că nu ar fi candidat Victor Ponta. Şi cu restul de candidaţi, fluieram. Iohannis, Udrea, Macovei, nici nu are rost să-i menționez, îi întreceam fluierând“, declara Radu Mazăre, pentru EVZ.
 
Astfel, 84% dintre respondenţi au declarat că nu i-ar acorda votul lui Radu Mazăre, în vreme ce 14% dintre constănţeni l-ar vedea potrivit pentru a ocupa prima funcţie în stat. Ba chiar, unii dintre cititori au lăsat şi câteva argumente pentru alegerea lor. „De-a lungul timpului, am luat-o ca pe o glumă. A trecut de etapa de autoiubire şi a luat-o pe câmpie (nu că Dobrogea nu ar avea destulă câmpie). Ar fi bun de preşedinte pe Planeta Maimuţelor“, şi-a exprimat opinia Valerica Predescu.
 
„Nu vreau să transformi România într-o mare scenă de carnaval. Ar trebui să lăsaţi locul unui alt om care doreşte ceva pentru acest oraş!“
 
Constantin Tamba scria, pe 19 septembrie, următoarele: „Fără supărare, domnule primar, dar când eşti în această funcţie, şi nu intr-un cătun uitat de timp, într-o fundătură din cine ştie ce colţ de ţară, ci într-unul dintre cele mai mari şi mai importante oraşe ale României, trebuie să te comporţi ca atare, şi nu ca un comediant. României îi trebuie oameni serioşi, care-şi fac datoria acolo unde sunt, şi nu să dea spectacole ieftine, cum dădeau împăraţii romani plebeilor Romei - pâine şi circ. Scuze, dar nu vreau să transformi România într-o mare scenă de carnaval. Avem, la ora actuală - din păcate pentru noi muritorii de rând -, destui circari şi la conducerea ţării, şi în Guvern, dar mai ales în Parlament. Nu înţeleg populaţia oraşului Constanţa (am stat şi eu în acest splendid oraş 18 ani), dar am amintirea unei populaţii serioase, cu alte vederi politice şi căreia nu îi plăcea circul ieftin. Dacă aş mai fi fost constănţean, nu v-aş fi votat niciodată! Respect pentru Constanţa, iar dumneavoastră ar trebui să lăsaţi locul unui alt om care doreşte ceva pentru acest oraş“.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

viorica

28 Oct, 2014 11:24

Contract legal si oferit imediat! Dovada platii este acum disponibila! Primele castiguri au fost deja trimise! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU e MLM si NU e joc piramidal! Lucrati comod cate 3 ore pe zi, ca operator online, si castigati 300 de dolari lunar!

Ovidiu

26 Sep, 2014 01:50

Din pacate cei care voteaza in sondajele dvs. nu merg sa voteze si la alegerille locale. Acolo merg cei care sunt obisnuti luna de luna sa stea in frig si ploaie la acele cozi imense pentru un pui si 1 litru de ulei.Sunt 40000 de persoane care primesc acest ajutor alimentar ,nu-i condamn ,insa ceilalti constanteni unde sunt la alegeri.Stau acasa pe net

Articole asemanatoare

PSD Constanța, la momentul adevărului! Luni va fi anunțat tandemul pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța!

24 Mar 2024 1309

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților, de acord cu înființarea unui pasaj rutier, la intersecția bulevardelor Tomis cu Aurel Vlaicu. Constănțean - „Ar fi bun un nou șantier rutier!“

24 Mar 2024 598

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de cum arată pistele pentru biciclete din Constanța? „Doamne ferește, care piste??“, spun constănțenii în online

17 Mar 2024 570

ZIUA LIVE Horia Constantinescu –„Am discutat cu Decebal Făgădău și cred că am conturat formula câștigătoare. Ne înscriem și noi la concurs, partidul decide candidații”!

12 Feb 2024 1498

65 % dintre participanții la sondajul ZIUA de Constanța consideră îndreptățit protestul fermierilor și transportatorilor

28 Jan 2024 623

Sondaj de opinie De acord cu reintroducerea stagiului militar obligatoriu în România? „DA“, spun 70% dintre participanți

14 Jan 2024 915

Sondaj de opinie Ce obiective personale îți propui să atingi în noul an? Iată ce au ales respondenții

07 Jan 2024 715

Sondaj de opinie De acord cu interzicerea totală a petardelor? „Daaaa! Sunt un coșmar pentru câinele meu“

31 Dec 2023 998

Sondaj de opinie 75% dintre respondenți cred că Farul Constanța va încheia anul 2023 pe un loc de play-off

17 Dec 2023 3608

Sondaj de opinie 80% din respondenți nu sunt mulțumiți de cum arată Târgul de Crăciun Constanța, din parcul Teatrului Oleg Danovski

10 Dec 2023 1023

Sondaj de opinie! Constanța are bănci smart! – „Niște semafoare smart nu avem, dar bănci, da“

19 Nov 2023 1050

Sondaje de opinie Constănțenii nu par impresionați de ieftinirea gigacaloriei! 76% spun un NU hotărât sistemului centralizat de termoficare

12 Nov 2023 1100

Sondaj de opinie 70% dintre respondenți nu sunt mulțumiți de cum arată Constanța după lucrări. „Chiar nu vedeți cu ochii voștri dezastrul“

05 Nov 2023 1239

Sondaj de opinie Câte persoane au fost prezente la premiera spectacolului Teatrului de Stat Constanța, 10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia?

08 Oct 2023 917

Sondaj de opinie Aveți încredere în Poliția Constanța? Iată cum au votat respondenții

01 Oct 2023 1189