Sondaje de opinie

„Nu va schimba nimic...“ Ce au răspuns cititorii la întrebarea „Credeţi că noul director al Spitalului Judeţean Constanţa va îmbunătăţi activitatea medicală?“

Dr. Bogdan Obadă a susţinut concursul pentru ocuparea funcţiei de director medical, fiind declarat admis, cu media finală 9,15. Până acum, dr. Bogdan Obadă a ocupat postul de director medical interimar, fiind numit pe data de 13.03.2017.
 
Dr. Bogdan Obadă a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Ovidius“ în anul 2000 şi, în acelaşi an, s-a angajat ca medic stagiar la SCJU Constanţa. Din 2008 activează în cadrul Spitalului Cinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa, cu excepţia unei perioade relativ scurte în care a fost medic specialist la două clinici din Germania. În prezent, este medic primar specialitatea Ortopedie-Traumatologie în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Constanţa şi asistent universitar la Clinica Ortopedie-Traumatologie.
 
În acest context, cotidianul ZIUA de Constanţa a lansat sondajul de opinie cu întrebarea: „Credeţi că noul director al Spitalului Judeţean Constanţa, Bogdan Obadă, va îmbunătăţi activitatea medicală?“
 

Sondajul s-a încheiat pe data de 6 August 2017

La sondaj au participat 267 de persoane. Dintre acestea, 41% au răspuns pozitiv, iar 59%, negativ.
 
Mai mult, cititorii cotidianului ZIUA de Constanţa au ţinut să ne împărtăşească şi părerea lor privind activitatea directorului medical Bogdan Obadă.
 
„Este din domeniu, cunoaşte situația. Un om competent şi cu siguranță va aduce multe schimbări in bine. Eu, unul, am mare încredere în acest om“, spune Laurenţiu V. „Speranţa moare ultima! Fără ajutorul primarului şi al autorităţilor locale, slabe speranţe“, spune Mishu V. „Dacă este apropiat de PSD, nu se vor vedea rezultate bune niciodată“, a transmis Freakz W. „Da! Doar dacă demolează acest spital!“, crede Doru C.
 
„Aiurea. Adevărul e că, de frica noului director, niciun doctor nu va mai cere şpagă“, a declarat Emanuel E. „Din punct de vedere profesional, este competent, rămâne de văzut competența managerială și sprijinul autorităților locale!“, a comentat Adela Ch. „Nu, sub nicio formă. Nu va putea face aşa ceva“, spune Gina P. „Nu va schimba nimic, este vechi spitalul ăsta ca să mai poată veni cu o schimbare“, a menţionat Marian D. „Nu face nimic..“, precizează Dan G. „Depinde ce a făcut pe unde a mai fost“, crede Georgică M. „De ce nu faci sondajul printre cadrele medicale din SCJU Constanţa?“, întreabă Viorel T. „Îi urăm succes!“, a transmis Nicu P. „Mă îndoiesc“, este părerea lui Dumitru C.
 
 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Eugen Teodorovici şi Sorina Pintea vin la Constanţa. Spitalul regional, repus pe firmament de PSD. O hotărâre privind soarta Casei Soarelui, adoptată de urgenţă

22 May 2018 938

Sentinţă şoc la Constanţa! 20 de ani de închisoare pentru furtul a două portofele din Policlinica cu Plată şi din Spitalul Judeţean. Se cere revizuirea dosarului

18 May 2018 30837

În ce stare sunt cei trei frați din Tulcea, care au înghițit medicamentele mamei. Aceștia au ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Constanța

10 May 2018 1520

Arimex Comexim 2000 SRL, meniu delicios oferit de Ziua Muncii pacienţilor din Constanţa

03 May 2018 1224

Atenție! Se dau jos jardinierele parcării supraetajate de la Spitalul Județean Constanța (galerie foto+video)

12 Apr 2018 809

Fosta conducere a Spitalului Judeţean Constanţa, condamnată. Pronunţarea apelului, amânată

11 Apr 2018 1120

Consiliul Judeţean a publicat raportul controlului efectuat în Spitalul Judeţean. Adevăratele probleme sunt ţinute în continuare sub preş!

05 Apr 2018 1534

Licitaţie la Spitalul Judeţean Constanţa pentru achiziţia serviciilor de colectare şi eliminare finală a deşeurilor spitaliceşti (document)

30 Mar 2018 446

Protest spontan la secția de Terapie Intensivă și Anestezie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța

26 Mar 2018 686

Judeţul Constanţa Accident rutier grav pe DJ 391, între localităţile Cobadin şi Negreşti. Două persoane încarcerate (galerie foto+video)

20 Mar 2018 2988

Cine va curăţa şi dezinfecta Spitalul Judeţean Constanţa, timp de doi ani, cu peste 3,7 milioane de lei (document)

20 Mar 2018 1335

Povestea oficială Cum a intrat în faliment Picus Consulting SRL. Asociat unic, Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului Judeţean (document)

13 Mar 2018 1200

Clinica de Chirurgie Cardiovasculară îşi reface stocurile de medicamente (document)

09 Mar 2018 402

Procurorii Anticorupție acuză! Afaceri necurate la Spitalul Județean Constanța? S-a lăsat cu trimiteri în judecată. Procesul, amânat

01 Mar 2018 1494

O firmă din Bucureşti asigură curăţenia şi dezinfecţia Spitalului Clinic Judeţean Constanţa (document)

23 Feb 2018 651

Nemulţumiţi că nu le-au fost luate în considerare amendamentele Consilierii PNL nu au votat bugetul judeţului Constanţa. Iată cum s-au împărţit banii!

15 Feb 2018 757

Contractul „Servicii de catering pentru pacienţi“, scos la licitaţie de Spitalul Judeţean Constanţa (document)

10 Feb 2018 1104

Spitalul Judeţean Constanţa cumpără medicamente. Cât dă pe ele (document)

06 Feb 2018 694

Fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa şi Sorin Strutinsky, trimişi în judecată de procurorii DNA. Mâine, primul termen

30 Jan 2018 1246

Aproape opt ani de detenţie pentru fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa. Ce au mai decis judecătorii

24 Jan 2018 1877

#scrieDobrogea Spitalul Județean Constanța, aproape de semicentenar (galerie foto)

19 Jan 2018 1357

Care este starea bebelușului scăpat în hazna la Nicolae Bălcescu. Nou-născutul, transportat de urgență cu elicopterul SMURD

17 Jan 2018 1624

Copilul născut iarna trecută într-o șenilată în județul Constanța a împlinit un an. Nașii, Horia Țuțuianu și Lucian Lungoci i-au tăiat moțul (galerie foto)

11 Jan 2018 1144

S-au finalizat cadastrul şi intabularea Consiliul Judeţean organizează licitaţie pentru proiectul noului sediu al Serviciului de Medicină Legală Constanţa

08 Jan 2018 472

Premieră! Spitalul Judeţean Constanţa şi-a dat în judecată un fost manager

08 Jan 2018 3779

Cum şi-ar fi unit forţele Dănuţ Căpăţînă şi Sorin Strutinsky Surpriză de proporţii din partea procurorilor DNA! Este vizat Spitalul Judeţean Constanţa

21 Dec 2017 2808

Pacienţii internaţi la Spitalul Judeţean Constanţa, colindaţi de studenţii de la ASCOR, Asociaţia „Suflete Deschise“ şi Arimex Comexim 2000 SRL (galerie foto)

18 Dec 2017 870

Sfântul Apostol Andrei şi Ziua României, sărbătorite la spitalele din Constanţa. Meniu tradiţional, oferit de Arimex Comexim 2000 SRL

29 Nov 2017 960

UPDATE. Alertă la Constanța. Patronul unui bar de pe Bulevardul 1 Mai Vechi ar fi fost înjunghiat

18 Nov 2017 1398

Spitalele din subordinea CJC, monitorizate Horia Ţuţuianu - „Sunteţi răspunzători de actul medical. Vreau rapoarte săptămânale şi informări despre probleme“

11 Nov 2017 898

Şantier în curtea Spitalului Clinic Judeţean Constanţa. Ce lucrări vor fi executate şi cât costă

10 Nov 2017 1379

Municipalitatea vrea să bage în reabilitare staţia de taxare din Parcarea Verde de la Spitalul Judeţean

04 Nov 2017 1298

UPDATE. Imagini de la eveniment. Accident rutier în județul Constanța între Nicolae Bălcescu și Dorobanțu. O autoutilitară s-a răsturnat. Șoferul era băut (galerie foto+video)

03 Nov 2017 2467

Bilanţ UPU Constanţa. Peste 1000 de pacienţi prezenţi la Unitatea Primiri Urgenţe în 72 de ore

30 Oct 2017 1095

Ce angajări se fac la Spitalul Județean Constanța. Este vorba de posturi fără pregătire medicală

29 Oct 2017 5180

Foști șefi din Spitalul Județean, condamnați Procesul a fost amânat pentru luna decembrie

28 Oct 2017 655

O nouă achiziție la Spitalul Județean Constanța. Unitatea sanitară cumpără mobilier medical (document)

20 Oct 2017 1093

Tribunalul Constanţa se pronunţă azi Decizie importantă pentru Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean

20 Oct 2017 2223

Activitate intensă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Constanța în sezonul estival. Mii de pacienți au avut nevoie de îngrijiri medicale

10 Oct 2017 804

Accident rutier pe strada Soveja din Constanţa. Un pieton a fost lovit de o maşină în timp ce traversa strada (video)

07 Oct 2017 2951

UPDATE. Accident rutier grav la ieşire din Mamaia, în zona Hanul Piraţilor. O persoană a fost rănită (galerie foto+video)

06 Oct 2017 5353

Analiză a indicatorilor din contractul de management Cătălin Grasa, la mâna Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean

06 Oct 2017 4447

O copilă a murit în Spitalul Judeţean. La patru ore după avort! Tribunalul a luat prima decizie în rejudecarea dosarului

27 Sep 2017 3687

Paturi, saltele şi cearşafuri de pat, noile achiziţii ale Spitalului Judeţean Constanţa

18 Sep 2017 809

Arimex Comexim 2000 SRL, la judecată cu ANPC. Reprezentanţii societăţii, despre control. Ce au solicitat magistraţilor

18 Sep 2017 2343

Pieton lovit de o mașină în zona Casa de Cultură din Constanța. A fost transportat la spital (galerie foto)

15 Sep 2017 1248

Tânărul care a accidentat mortal o femeie pe o trecere de pietoni din Mamaia a fost externat din spital

14 Sep 2017 5488

Tribunalul Constanţa a amânat dosarul lui Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean

13 Sep 2017 612

Proiectul unităţii medicale oncologice de la Eforie Sud, încremenit. Consultarea publică organizată de CJC, fără rezultat!

08 Sep 2017 914

Cutremurător Fetiţa preotului implicat în accidentul de pe autostrada A2 a murit azi la spital

05 Sep 2017 7363