Sondaj de opinie Plătesc medicamentele pacienţii internaţi la SCJU Constanţa?



Colonelul (r) Remus Macovei, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria“ Constanţa, a dat publicităţii o scrisoare deschisă adresată ministrului Sănătăţii, social-democratul Nicolae Bănicioiu, cu privire la condiţiile din Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, pe care le consideră deplorabile.
Iată ce spune cadrul militar în rezervă în epistola sa către ministrul Sănătăţii: „Vreau să vă aduc la cunoştinţă, domnule ministru Nicolae Bănicioiu, că medicamentele, pamperşii, şerveţelele umede, alifiile şi apa plată necesare pacienţilor din salonul 3110 erau procurate exclusiv de către rudele acestora“.
 
Cu privire la cele expuse mai sus, Dănuţ Căpăţînă, managerul Spitalului Judeţean Constanţa, a menţionat: „În Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pacienţii nu cumpără nici medicamente, nici materiale sanitare“.
 
„Pe parcursul întregii mele vieţi nu am întâlnit atâta  suferinţă şi mizerie cât am descoperit în cele opt zile de internare în salonul 3110. În aceste condiţii, îmi permit, domnule ministru Nicolae Bănicioiu, să vă atrag atenţia asupra faptului că, instituţional şi moral, sunteţi obligat să acţionaţi cu fermitate şi eficienţă pentru ca în spitalele din România să nu mai existe niciun astfel de salon“, încheie cadrul militar.
 
Scrisoarea deschisă adresată ministrului Sănătăţii de colonelul (r) Remus Macovei poate fi citită aici:
Un colonel din Constanţa îi scrie ministrului Sănătăţii despre salonul groazei din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă  (SCJU) Constanţa

În acest context, cotidianul ZIUA de Constanţa lansează un sondaj de opinie cu următoarea întrebare:
 
 

Sondajul s-a încheiat pe data 10 Mai 2015

 
Aşteptăm să ne împărtăşiţi opiniile dumneavoastră şi printr-un comentariu, păstrând, desigur, o notă decentă.


Printr-o petiţie online se cere demisia lui Dănuţ Căpăţînă, managerul Spitalului Judeţean Constanţa, din cauza mizeriei, infecţiilor şi lipsei de investiţii. Totodată, potrivit petitieonline.com, se mai cere demisia din cauză că pacienţii sunt nevoiţi să îşi cumpere medicamente, iar Căpăţînă „minte cu nerușinare că totul este gratuit în acest spital“. 

Citeşte şi PETIŢIE ONLINE PENTRU DEMISIA LUI DĂNUŢ CĂPĂȚÎNĂ, MANAGER SCJU CONSTANŢA

Petiţia online poate fi semnată pe petitieonline.com/demisia_lui_dan_cpanamanager_scju_constanta
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

viorica

09 May, 2015 16:40

Da se platesc toate medicamentele.Iti pune reteta scrisa de mina in fata si te trimite sa iei tratamentul. stiind suferinta celui bolnav nu comentezi si te duci si cumperi reteta.Nu te intreaba nimeni daca ai bani s-au nu .

molosag carmen

09 May, 2015 14:59

sunt de acord cred ca se mai intampla si sa fii nevoit sa cumperi medicamente ,dar nu mai departe de 28 aprilie em ajuns in urgenta cu trimitere de la un medic otoped la un medic neurolog eram intr-o situatie grava la receptie am fost extrem de repede trimisa unde vreau eu pe motiv ca nu aveam card de sanatate ,mentionez ca platesc asigurari de sanatate ,pe un ton vulgar si irascibil chiar sa nu mai tin randul ,am cerut cu plata consultatia si atunci chiar mia fost aruncata in fata trimiterea cu mentiunea sa ma tratez unde vreau eu acolo nu

Mariana

08 May, 2015 23:18

Au votat 800 de oameni care au plătit tratamente in acest spital si daca toți aceștia am semna si petititia existenta,vom putea merge mai departe!

florin

08 May, 2015 09:58

Am fost cu fetita la urgenta cu febra 40 si am stat 5 ore fara sa se uite la ia. Cand ma-m rastit la ei si iam rugat sa se uite macarputin si sa-i dea ceva de scazut febra aia chemat pe aia de la zip escort sa ma dea afara. Asta e spitalul groazei. Spitalul constanta.

Cerasela

07 May, 2015 11:54

Domnul ministru cred ca nu a pus piciorul in viata lui intr-un spital de stat!!!! Tatal meu a fost internat in spitalul judetean Constanta o saptamana timp in care am cumparat scutece ,hartie igienica,sevetele umede si apa plata pentru ca nu exista asa ceva pt bolnavi.Mizeria si gandacii troneaza la tot pasul,la fel si indiferenta personalului medical.Singurele care mai muncesc pe acolo sunt infirmierele care alearga cu bolnavii pe la analize si mai schimba bolnavii, contra cost binenteles,rar care o mai face gratis.Asistentele nici nu se uita la tine daca nu le bagi ceva in buzunar,daca faci scandal si le tragi la rasundere se uita ca la felul trei, si nici nu te mai baga in seama.

adriano celentano

07 May, 2015 10:53

sotia a fost cu copilul in varsta de 6 luni sa i se faca un antibiotic si o nesimtita de asistenta de la etajul 8 i-a inchis usa in nas...asta este spitalul judetean constanta

MELANIA

06 May, 2015 22:56

Cat tupeu are mister Capatana ! Mergi in spital cu medicamente de acasa si competarea se prescrie pe biletel si le cumperi TOATE ,nici macar apa oxigenata nu-ti da .

catalina

06 May, 2015 09:51

Nu stiu acum daca se mai practica dar in urma cu doi ani,am cumparat si manusi la doctori si asistente.Am primit o reteta pe o hirtie ,fara parafa sau semnatura cu lista medicamentelor sipansament,manusi ,vata ,siringi si multe altele.Cind am ajuns in farmacie mi-am facut cruce si eu si farmacista:900 de roni costau toate.Mama mea avea pensie de 350 roni.Din ce bani sa cumpere.Am pus mina de la mina si am cumparat.Plus pachetul de scutece care i-a fost furat pina a doua zi.Apoi de a doua zi a inceput calvarul.Toate antibioticele i-au fost furate si am cumparat altele si duceam doar cite putin cit sa faca injectii in ziua respectiva,anticuagulate altele zilnic si scutece la fel.Operatia nu a fost facuta decit in momentul cin am inminat doctorului recipista de la posta cum ca am achitat 1000 roni pentru proteza si ulterior am aflat ca puteam face cerere la directia spitalului pentru a recupera banii cu acea chitanta.De ce mi-a fost luata chitanta de doctor? POt sa va povestesc o saptamina despre neregulile si nesimtirea personalului .

Flori

05 May, 2015 22:26

Am fost internata pe sectia OG1 etaj 7. In cele 5 zile de spitalizare nu am vazut nici un gandac si nu am cumparat nici un medicament. In fiecare zi mi se faceau anitcoagulante si analgezice.

anca

05 May, 2015 12:34

Tatal meu a fost internat la terapie intensiva. Am cumparat tot, pe listuta scrisa zilnic. Vai de bolnavii care nu au pe nimeni pe la usi, sa mearga dupa medicamente!

George

04 May, 2015 22:21

Tatal meu a fost internat in sectia medicala acum doua saptamani...toate medicamentele le-am cumparat personal de la farmaciile din zona spitalului! cand am comentat faptul ca incepand cu 1 aprilie bolnavii internati nu mai au voie sa cumpere medicamentele necesare, o doamna doctor mi-a spus ca farmacia spitalului nu are medicamente si sa ma descurc cum pot!!!Am plecat spre farmacii cu o bucata de hartie pe care erau scrise medicamentele necesare, fara sa existe un nume sau o parafa! Cand sa revin in spital, cei de la paza nu m-au mai lasat sa intru desi aveam medicamentele cu mine si trecusem cu 15 minute mai devreme pe langa ei! Este o nebunie totala in acest spital, iar managerul minte cu nerusinare!

Petrov Traian

04 May, 2015 21:46

Am fost internat la urgenta acestui spital la ora 1 noaptea acum ceva vreme si va rog sa ma credeti ca nimeni nu ma intrebat de sanatate pana la ora 8 dimineata si asta dupa ce am facut galagie.Nu doresc la nimeni sa fie tratat de indiferenta dovedita de personalul acestui spital.Este deplorabil in toate privintele.Nu stiu daca s-a schimbat ceva de atunci.

fara nume

04 May, 2015 18:31

eu am primit reteta pe o bucata de ziar, atunci cind tatal meu a fost internat la sectia de neurologie...iar medicamentele si branulele au fost suportate integral din bugetul personal

Candea Gabriela

04 May, 2015 18:18

Nu numai ca se cumpara medicamentele dar nici sange sau masa trombocitara nu primesc pacientii asa de usor,chiar daca pentru acel pacient doneaza peste 10 persoane.

Gabriela Luca

04 May, 2015 15:12

Pacientii cumpara tot, pana si amaratele de branule. Sotul meu a fost internat la sectia de cardiovasculare timp de o luna. unde dealtfel a si decedat. In fiecare dimineata, cand mergeam la el mi se punea in mana un biletel pe care se trecea ce mai trebuie cumparat. De fapt i se dadea sotului meu si el mie. Atunci pentru ce mai platim asigurarile sociale?

Serban Ionelia

04 May, 2015 14:32

Domn Director, pot sa va scanez o punga de bonuri fiscale de la FARMACIILE CU CARE AVETI CONTRACT DE LA POARTA SPITALULUI! Dupa 3 saptamani de spitalizare si 2 operatii pe creier, avem multe mici "RETETE " cu medicamente pe care a trebuit sa le cumparam de la cei cu care aveti contract! NIMIC NU ESTE GRATIS IN ACEL SPITAL! DOAR GANDACII CE CIRCULA LIBERI LA ETAJUL 6!

nestian maricel

03 May, 2015 21:53

am fost si eu internat si din totalul de medicatie eu am suportat 30 la suta din aceasta .CA sa nu mai vorbec de faptul ca la interne colcaie gindacii si ziua si noaptea neconditionat.

Lorena Bercu

03 May, 2015 21:51

Din pacate pentru pacientii acestui spital,situatia este deplorabila si mizerabila din multe puncte de vedere(a personalului ce in mare majoritate se comporta fara pic de bun simt,cat si a tratamentelor medicamentoase cele mai ieftine si ineficiente folosite,precum cumpararea inca de apartinatori a altora,pampersi si orice este nevoie).Situatia saloanelor din toate punctele de vedere este execrabila,exceptand cateva sectii,iar oamenii intra cu o afectiune si ies(sau mor,ca in situatia tatalui meu),cu altele.

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.