Sondaje de opinie

Sondaj de opinie 44 la sută dintre respondenți, de acord cu restricționarea accesului auto în zona peninsulară. 7 la sută ar fi dispuși să plătească o taxă suplimentară

Ca urmare a dezbaterii publice organizate încă de anul trecut pe tema regulamentului de acces în zona peninsulară a municipiului Constanța, Consiliul Local Constanța va adopta acest regulament în ședința din marți, 31 iulie.
În acest context, ZIUA de Constanța a derulat un sondaj de opinie cu întrebarea: Sunteți de acord cu restricționarea accesului auto în zona peninsulară? Iată rezultatele sondajului: 44% dintre respondenți s-au declarat de acord cu această măsură pe care autoritățile vor s-o aplice cât mai urgent; 29% nu vor ca accesul auto în peninsulă să fie restricționat, 7% ar fi dispuși să plătească o taxă pentru a putea circula în zonă cu autoturismul, 11% dintre cititori consideră că restricția s-ar impune doar în timpul sezonului estival, 4% vor să poată circula cu mașină prin zonă, dar fără drept de staționare, în timp ce 5% sunt de părere că, urmare a acestei măsuri, vor exista consecințe negative asupra activităților economice din zonă. La sondaj au participat aproximativ 700 de cititori.
 
Vă reamintim că, prin adoptarea acestui regulament, Piața Ovidiu, bulevardul Tomis și strada Vasile Canarache vor deveni zone pietonale, iar în zonă va fi permis accesul doar riveranilor și mașinilor de aprovizionare ale agenților economici ce desfășoară activități în acest perimetru, precum și autoturismelor aflate în misiuni publice. Prin urmare, conducătorii auto care vor fi prinși cu autoturismele în zonă riscă amenzi drastice, dar și măsura complementară de ridicare a mașinilor, care se va face de către angajații Confort Urban. 

Ce părere au cititorii?

Cei care au răspuns la sondaj au lăsat și comentarii legate de subiectul propus. Redăm câteva dintre acestea: Mitică I.: „ Ce facem cu persoanele cu handicap, nu vă gândiți?“; Laurent G.: „Fără mașini! ”; Grigore D.: „Nu sunt de acord, de aceea avem străzi să circulăm pe ele”; Cătălin A.: „Cred că în primul rând ar trebui realizat un studiu de impact atât din punct de vedere social, cât și din punct de vedere economic al măsurii prezentate. Rezultatele acestui studiu ar trebui să fie prezentate tuturor cetățenilor care locuiesc în zonă precum și agenților economici care își desfășoară activitatea aici. După acești pași ar trebui organizat un plebiscit în care toți cei afectați direct să-și exprime opinia. Din păcate suntem în România”; Mircea M.: „Am votat NU, consider că în afară de faleza Cazinoului și perimetrul Pieței Ovidiu, care trebuie să fie exclusiv pietonale, zona peninsulară este, ca toate zonele orașului, alcătuită din drumuri publice pe care se poate circula cu autoturismele, acesta este scopul lor pentru care posesorii plătesc prin acciza din prețul combustibilului și rovignetă”; Emilian P.: „Nu sunt de acord cu restricționarea accesului în peninsulă deoarece Primăria nu a construit parcări care să aspire toate autoturismele din centru, în schimb trimite poliția să aplice amenzi  în centru celor parcați pe trotuare. Situația se va agrava și se va ajunge la conflicte între cetățeni, pentru parcare. OCPI, tot cu aprobarea Primăriei, a construit în parc și fără parcare ocupă trotuarele din zonă, Colonade cu 10-20 parcări și 1.000 de locuri, Primăria cu parcări insuficiente, ca și Tribunalul. Acestea sunt urgențele, nu zona peninsulară”.

Cum poți obține permis? Cine are acces liber?  

Potrivit regulamentului, zona peninsulară a fost împărțită din punctul de vedere al destinației în zona exclusiv pietonală: faleza Cazinoului, bd. Tomis, pe segmentul cuprins între străzile V. Alecsandri și Sulmona și str. Sulmona și Piața Ovidiu, precum și Piața Ovidiu. Alte străzi din cartier au fost catalogate drept ocazional carosabile: Aristide Karatzali, V. Alcsandri, Mircea cel Bătrân, între Vasile Alecsandri și Piața Ovidiu, str. Traian, pe același segment, str. Ecaterina Varga, Vântului, Callatis, Marcus Aurelius, Doinei, Sulmona, Petru Rareș, Orientului, Canarache, Nicolae Titulescu, Dianei, Arhiepiscopiei, Crângului, Horia, Revoluției 22 Decembrie 1918, 9 Mai, Maior Șonțu, Remus Opreanu, Grigore Tocilescu.

Intrarea și ieșirea în/de pe aceste străzi se vor realiza doar prin puncte special amenajate cu bariere ori bolarzi, fiind permise doar pentru aprovizionare, evenimente culturale, sportive, pentru curățenie și pentru riverani. Primăria va elibera permise de acces în zona peninsulară, care vor putea fi solicitate doar de către persoanele ce demonstrează că locuiesc în zonă, pentru firmele al căror sediu se află acolo, pentru organizatorii de evenimente sau în condiții speciale.

Fără permis vor putea intra numai autovehiculele de intervenție ale MAI, ale IGSU, ale MApN, ale SMURD, ale Ambulanței, autoturismele consulatelor și ambasadelor, ale Prefecturii, ale Primăriei și ale Consiliului Județean și cele care funcționează în regim de taxi. Pentru evenimente religioase, de genul nunților sau convoaielor funerare, accesul va fi permis doar pe durata desfășurării.

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.