Sondaj de opinie 56% dintre respondenţi, sceptici că patronii de baruri şi cafenele vor respecta legea antifumat



De săptămâna trecută, fumatul este interzis în spaţiile publice închise. Astfel, nu se mai fumează în restaurante, cluburi, şcoli, spitale, nici măcar în spaţiile libere din apropierea locurilor de joacă pentru copii sau a şcolilor.
 
Legea antifumat are câteva prevederi considerate absurde. Practic, legea redefineşte sensul cuvântului închis. Se consideră închis spaţiul care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent. Potrivit proiectului, dacă într-o locuinţă proprietate privată se desfăşoară şi activităţi economice, atunci aceasta devine „loc de muncă“, iar fumatul este interzis. Spaţiile comune din clădirile rezidenţiale sunt considerate publice, aşa că nu se va mai putea fuma nici pe scara blocului. De asemenea, nu se va putea fuma nici în maşina de serviciu şi în taxi. Reamintim că preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea referitoare la interzicerea fumatului în spaţiile publice închise, iar pe 1 februarie, legea a fost publicată în Monitorul Oficial.
 
În acest context, cotidianul ZIUA de Constanţa a lansat pe data de 14 martie sondajul de opinie cu întrebarea: Credeţi că patronii de baruri, cafenele, restaurante şi puburi din Constanţa vor respecta legea antifumat?
 
La sondaj au participat 926 de respondenţi. Dintre aceştia, 44% cred că patronii de baruri, cafenele, restaurante şi puburi din Constanţa vor respecta legea antifumat, în timp ce alte 56% au răspuns negativ. Mai, mult, muţi dintre respondenţi ne-au  împărtăşit şi opiniile lor privind acestă legea antifumat.
 

„Unui patron de cafenea îi convine legea, pentru că cine vine la cafenea îşi bea cafeaua, îşi termină sucul şi în 30-40 minute a plecat, dacă nu poate să fumeze. În felul acesta se mai elibereaza o masă mai repede. Ca până acum lumea (cel puţin tinerii), când n-aveau ce face, mergea la cafenea, îşi lua un suc sau o cafea şi stateau acolo 2-3 ore de vorbă, mai fumau o ţigară, timp în care masa respectivă era ocupată. Acum, daca se respectă legea, o masa poate să faca profit de 2-3 ori mai mare, venind în acel interval 2-3 grupuri diferite de persoane în loc de unul singur“, ne-a scris Radu. „Cu legea asta a lor antifumat", patronii barurilor şi localolilor îşi vor pierde foarte multi clienţi. Pentru că din punctul meu de vedere 90% dintre români sunt fumători“, ne-a scis Geanina. „Sigur vor respecta legea nu au încotro! Eu sunt fumătoare de 15 ani şi legea asta nu îmi convine deloc, dar nu am ce face! Legea e lege și trebuie respectată! Succes fumătorilor!“, spune Simona. „Vor respecta clienţii legea, acesta ar trebui să fie titlul. Nu mai denaturaţi că patronii fac şi dreg. Pentru un patron e mult mai bine să nu se fumeze. De ce? Ventilaţia nu mai este aşa necesară în local, mai putina mizerie“, ne-a semnalat Dan. „Unde-i lege nu-i tocmeală“, aminteşte    Dutescu Ion. „Sunt propritar de bar din 1997 ţi sincer sunt nevoită săa respect acestă lege care este mai drastică decât în celelalte ţări. Nu avem ce face, ne conformăm că tot platim taxe să fim subjugaţi.

Singura mea dilemă este: cănd s-a votat legea cine a facut sondajul de opinie? Ala care ne reprezintă în Pparlament şi se lăfăie pe banii noştri a venit măcar să ne întrebe? Am ajuns sclavi pe plantaţie, plătim dar nu avem nici un drept. Dacă alţii cred altfel să mă contrazică. Avem un singur drept de a plăti fără să comentăm“, ne-a scris Peteu Belghin.

 „Trebuie să o respecte, altfel vor plăti din buzunar şi vor primi o perioadă de suspendare. Nu-i de joacă, e lege“, a comentat Mozzie. „Orice restricţie, de-a lungul timpului, a generat corupţie. Să fie de data aceasta o excepţie?! Mă întreb şi mă mir în acelaşi timp“, a declarat Teodora. „Cred ca cea mai importantă Lege era ca nimeni să nu mai aibă voie sa fie sărac în România!“, susţine  George Florea. „Din pacăte legea se va respecta doar în oraşele mari, unde va exista frica de controale. În schimb la sate şi comune, unde toţi se cunosc între ei, nu se va respecta. Cine ştie poate cei care fumează în localurile din oraşele mici se vor da de gol singuri fâcându-şi selfie cu ţigara în mână“, ne-a scris Andrei Cârje. „Nu cred. Este imposibil ca la noi să se respecte o lege“, ne-a transmis Petre Marin. „Legile nu sunt respectate nicăieri. Amintiţi-vă de legea prohibiţiei din America“, a subliniat Rusu Ica. „Cine nu se supune va fi sancţionat. Eu spun ca vor respecta legea“, a declarat Georgică Manolea.  „Dacă nu îi loveşte la buzunar, nu vor respecta legea“, ne-a zis Alina Niţu. „Patronii? Păi nu patronii fumează în club. Clienţii o vor respecta“, a adăugat Camelia Viciu. „Trei zile ţinue minunea“ este de părere

Mihail Simion. „Nu credem, dar în acest caz trebuie aplicate sancţiuni drastice de către cei abilitaţi de lege! Interzicerea fumatului este o măsura benefică atât pentru nefumători, cât şi pentru fumători!“, ne-a transmis Ne Va. „Nu ma las de fumat, că nu vreau eu.. Când consider eu, atunci mă las, lege ca să nu mai intre în ţară etnobotanicile nu există“, ne-a spus Nina Ştefan.  „De când aştept interzicerea fumatului în locurile publice“, susţine Rodica Dumitraş.  „Bun aşa! Să facă locuri speciale de fumat“, este de părere Francisc Botezatu. „Cine nu respectă, le se închid locaţiile“, precizează Damian Gelu.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Are punct de lucru și în mall-ul de pe Aurel Vlaicu Cafenea amendată de Poliția locală pe legea antifumat vrea să scape de contravenție în instanță!

25 Jan 2024 685

Câte amenzi a generat Legea antifumat, de la începutul anului, la Constanţa

27 Feb 2017 2735

romanialibera.ro Cum se încalcă legea fumatului sub ochii îngăduitori ai autorităților

22 Jan 2017 3885

Noii parlamentari vor să schimbe legea antifumat

23 Dec 2016 3999

Editorial Minunea antifumat nu a ţinut nici măcar un an - De ce am început să închidem ochii la cei care fumează în spaţiile publice închise?

27 Oct 2016 2488

Legea anti-fumat rămâne neschimbată. S-au respins modificările propuse

04 Oct 2016 2624

Ministrul Vlad Voiculescu, despre "îmblânzirea" legii antifumat

26 Sep 2016 2883

Șoferii care fumează lângă femei însărcinate sau copii, ar putea primi amendă

20 Sep 2016 2383

Veste excepțională pentru fumători! Vor putea fuma în interior, în spaţii separate şi izolate

07 Jun 2016 3390

Editorial Lupta pentru supravieţuire. Există viaţă după legea antifumat?

09 May 2016 3673

O vedetă spune ca la mare, de 1 mai, „au fumat de-au rupt”

04 May 2016 3792

Răspuns neașteptat al unui preot! Despre fumat- „Închipuiți-vă dacă Biserica făcea proiectul ăsta de lege” (video)

30 Apr 2016 4187

Legea antifumat a generat o „ploaie” de amenzi

18 Apr 2016 2831

Baruri transformate în cluburi private. Este permis fumatul? Ce spun autorităţile din Constanţa

11 Apr 2016 19665

Se cere modificarea legii antifumat pentru bolnavii cu tulburări psihice internați în spitalele de psihiatrie

05 Apr 2016 1806