20 Jun, 2022 00:00
13717
Daniela MOLDOVEANU
- 322 de persoane au participat la sondaj, iar dintre acestea 61% consideră că nu va reuși ÎPS Teodosie să oprească demolarea bisericii „Izvorul Tămăduirii“, din Tomis Nord.
- Alți 39% dintre respondenți au precizat că Arhiepiscopul Tomisului va reuși să împiedice demolarea lăcașului de cult.
- De precizat că, între timp Judecătoria Constanța a decis joi, 16 iunie 2022, suspendarea procedurilor de demolare a Bisericii Izvorul Tămăduirii! Astfel, lăcașul de cult nu va fi demolat până la toamnă.
De precizat că, între timp Judecătoria Constanța a decis suspendarea procedurilor de demolare a Bisericii Izvorul Tămăduirii! Astfel, lăcașul de cult nu va fi demolat până la toamnă.
Situația bisericii „Izvorul Tămăduirii“ din cartierul Tomis Nord din Constanța este departe de a se rezolva. Instanța a dat o sentință definitivă prin care a decis demolarea lăcașului de cult, sentință ce ar trebui pusă în aplicare de Primăria Constanța.
În urmă cu două săptămâni ÎPS Teodosie însoțit de un sobor de preoți a susținut Sfânta Liturghie la biserica din Tomis Nord, iar la final a avut câteva vorbe pentru credincioși și primarul, Vergil Chițac.
Întrebat de faptul dacă știe că este posibil ca săptămâna următoare să aibă loc demolarea, ÎPS Teodosie a spus că dreptul divin este deasupra dreptului uman.
„Buldozerele nu trec peste oameni. Ne vom sesiza și venim o sută. Dacă este nevoie facem un referendum cu 100 de preoți și 10.000 de credincioși la primărie și aici la biserică. Decizia poate fi schimbată. Este o decizie nefirească. Un sacrilegiu nu este o decizie firească. Dreptul divin este deasupra dreptului uman. Creștinii au dreptul să se roage. Au acest drept constituțional. S-a încălcat acest drept de ase ruga unde s-au rugat 20 de ani. Cine le ia acest drept? Justiția, Primăria, nimeni nu are dreptul acesta. Au fost hotărâri nedrepte și trebuie să fie corectate“ -a mai menționat ÎPS Teodosie.
În replică, primarul Constanței, Vergil Chițac, precizează că situația este una delicată, sfătuindu-i pe cei care slujesc la această biserică să își recupereze bunurile din interior înainte de ziua demolării.
În acest context, ZIUA de Constanța a lansat un sondaj de opinie cu întrebarea: „Credeți că ÎPS Teodosie va reuși să oprească demolarea bisericii „Izvorul Tămăduirii“, din Tomis Nord?“
322 de persoane au participat la sondaj, iar dintre acestea 61% consideră că nu va reuși ÎPS Teodosie să oprească demolarea bisericii „Izvorul Tămăduirii“, din Tomis Nord. Alți 39% dintre respondenți au precizat că Arhiepiscopul Tomisului va reuși să împiedice demolarea lăcașului de cult.
De precizat că, între timp Judecătoria Constanța a decis joi, 16 iunie 2022, suspendarea procedurilor de demolare a Bisericii Izvorul Tămăduirii! Astfel, lăcașul de cult nu va fi demolat până la toamnă.
Citește și:
Sondaj de Opinie
Credeți că ÎPS Teodosie va reuși să oprească demolarea bisericii „Izvorul Tămăduirii“, din Tomis Nord?
EXCLUSIV!
Demolarea Bisericii Izvorul Tămăduirii, suspendată de Judecătoria Constanța!
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: