Sondaj de opinie 92 la sută dintre participanţii la sondaj dezaprobă modul de acţiune al firmei de ecarisaj în cazul Bursuc

Bursuc, „o jumătate“ de căţel maidanez, crescut şi îngrijit de Liviu, şi el un om al străzii, a fost luat de lângă cel care îi alina rănile, pentru a fi eutanasiat. Căţelul, căruia îi mai rămăseseră doar două picioare funcţionale, era singurul companion al omului, cei doi avându-se doar unul pe celălalt. Cazul său a stârnit controverse şi a emoţionat o lume întreagă, existând chiar şi o petiţie online - „Punishment for the ones who killed the dog with a walking trolley! / Să fie pedepsiţi cei care au ucis câinele în cărucior!“, semnată până acum de aproape 6.000 de persoane din toate colţurile lumii.

 
Sondajul s-a încheiat pe data de 19 Iunie 2015

La începutul lunii, mai multe persoane s-au prezentat în faţa sediului unde funcţionează Clinica Veterinară a Animalelor fără stăpân, pentru a protesta faţă de ceea ce ei consideră că a fost o cruzime faţă de un biet animal, şi-aşa „înjumătăţit“ de soartă şi rămas fără vlagă în picioarele din spate. Mai multe persoane au spus atunci că li s-au luat animalele pe care le ţineau în curte atunci când s-a întâmplat ca acestea să iasă pe stradă. Cei mai mulţi au fost revoltaţi de faptul că Bursuc nu a fost ţinut în viaţă nici măcar cele 20 de zile, atât cât prevede legea, dându-i posibilitatea de a fi adoptat, întrucât, spun ei, deşi era paraplegic, căţelul nu ar fi fost atât de grav bolnav precum a scris medicul veterinar în fişa de observaţie întocmită doar în baza unui examen clinic.
 
Reacţiile iubitorilor de animale faţă de cazul eutanasierii lui Bursuc nu au încetat să apară constant în ultimele două săptămâni, pagini de Facebook, inclusiv cea a Primăriei Constanţa, fiind „incendiate“ de comentarii referitoare la acest subiect.
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa a derulat, timp de zece zile, un sondaj de opinie cu întrebarea „Credeţi că ar trebui verificată firma care se ocupă de ecarisaj în Constanţa, după cazul căţelului Bursuc?”. Ei bine, 92% dintre respondenţi au răspuns DA, iar 8% au răspuns negativ. La vot au participat peste 1.000 de cititori!
 
Iată câteva dintre comentariile lor, sosite pe site-ul cotidianului ZIUA de Constanţa, dar şi pe pagina de Facebook:
 
„Verificarea şi pedepsirea legală! maxim de pedeapsa - exemplar!!!!!! Pentru toţi cei răspunzători de uciderea lui Bursuc!!!... Însuşi faptul că se face un astfel de sondaj, la o foarte clară şi certă încălcare a legii... spune multe despre cum «merg» treburile în România, care, iată, nici la acest aspect nu este... europeană!”
 
„Firmele de ecarisaj din România trebuie desfiinţate, nu doar controlate. Trăiesc cel mai mare coşmar al vieţii mele. Voi face plângere în Justiţie, NU SE MAI POATE! Sunt în şoc”.

 
„Legea 258/2013 abrogată, verificată legalitatea activităţii ASPA, primării, adăposturi de stat, firme de hingherit, totul pus sub lupă. Adoptarea unor legi şi norme cu adevărat civilizate, care să ţină cont de toţi cetăţenii”.
 

„Se răsuceşte Gringo în mormânt, cum să faceţi bani pe Suferinţa unor animăluţe nevinovate?! Nu pot să cred!”
 
„După acest caz, nici nu ar fi trebuit să se pună problema DACĂ să se facă sau nu un control, ci ar fi fost normal ca Primăria să rezilieze contractul. Direct! Fără alte pseudo-măsuri inexistente. Tocmai de aceea, nu-l voi vota pe d-nul Făgădău dacă nu va veni cu măsuri clare, şi voi vota pe oricare alt candidat care va aborda în mod tranşant modul în care este gestionată situaţia animalelor fără stăpân!”
 
„Cum e posibil ca în ţări civilizate să se facă tot posibilul pentru căţei în situaţia asta, să îi ajute, în loc să-i omoare, să le creeze o nouă posibilitate la viaţă, în loc să-i omoare, dar noi nu ne gândim niciodată la ce ar fi mai bine, ci ce ar fi mai simplu, ignorând consecinţele. Nu trebuie niciun control, trebuie închisă”.


 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj de opinie ZIUA de Constanţa 86% dintre respondenţi vor eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor

17 Feb 2020 2311