Sondaj de opinie Aproape jumătate dintre respondenți au crezut că vor fi alertați la cutremur

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a precizat că sistemul RO-ALERT nu difuzează notificări în cazul seismelor anterior declanșării acestora. Precizarea a venit în contextul în care mai multe persoane s-au plâns că nu au primit nicio alertă pe telefon prin noul sistem, îndelung testat în urmă cu câteva săptămâni.

Pentru crearea portalului web și a sistemului de avertizare, au fost alocate șase milioane de euro. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care oamenii nu înțeleg de ce vor primi alerte în legătură cu evenimentele meteorologice extreme, dar nu și cu seismele. Pe paginile de socializare, valurile de critici au continuat după producerea cutremurului.
 
Pe data de 28 octombrie, la ora 3:38, un seism de 5.6 magnitudine pe scara Richter s-a produs în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 150 km. Cutremurul a fost resimțit atât în București, cât și la malul mării.
 
Portalul www.ro-alert.ro, dedicat informării populației privind sistemul de avertizare-alarmare în situații de urgență, a fost lansat de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) din Ministerul Afacerilor Interne în data de 15 septembrie.
 
În acest context, cotidianul ZIUA de Constanța a derulat sondajul de opinie cu întrebarea: Ați crezut că veți fi notificat prin RO-ALERT la cutremurul de duminică dimineață?
 
Aproximativ 200 de persoane au răspuns întrebării. Dintre acestea, 58% au răspuns că nu, în timp ce 42% au spus că se așteptau să fie alertate.
 
Opiniile oamenilor au fost exprimate și prin comentarii, majoritatea fiind pe un ton dur la adresa celor care se așteptau să fie alertați de aplicația IGSU cu privire la cutremur.
 
„Hai să fim serioși, să nu cerem mai mult decât este tehnic posibil. RO-ALERT funcționează conform celor anunțate și testate în urmă cu ceva timp (vezi textul de mai jos). Pentru cutremur sistemul RO-ALERT va da numai indicații (cf. Raed Arafat declarație de presă). Sistemul RO-ALERT permite difuzarea de mesaje de tip Cell Broadcast pentru avertizarea și alarmarea populației în situații de urgență, conform prevederilor legale. Sistemul RO-ALERT este folosit în situații majore în care viața și sănătatea cetățenilor sunt puse în pericol, cum ar fi fenomene meteo extreme, inundații amenințătoare, atac terorist sau alte situații care amenință grav comunitățile. Sistemul RO-ALERT este implementat pe teritoriul României de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicații Speciale, ca urmare a Ordonanței de urgență nr. 72 din 5 octombrie 2017“, a menționat un cititor.
„Trebuie să fii fraier să crezi că cineva te poate alerta înainte de un cutremur! Cum credeți, oameni buni, asemenea gogomănii? De câte cutremure ați fost anunțați? Cred că este o glumă tragicomica!”, a punctat un alt cititor. 


 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Incendiu de proporții în Capitală! A fost emis mesaj RoAlert (VIDEO)

27 Jan 2023 1213

A trecut un an de la explozia de la fabrica Celco din Constanța

04 Jul 2022 1382

UPDATE Averse torențiale în Constanța. Se anunță cod portocaliu (VIDEO)

14 Jun 2022 2781

Sistemul RoALERT- Copil dispărut a fost operaționalizat

25 May 2022 1301

UPDATE Incendiu de amploare în Delta Văcărești. A fost emis mesaj Ro-Alert pentru avertizarea populației (GALERIE FOTO)

05 Apr 2022 1094

RO-Alert „În municipiul Constanța, nivelul de răspândire SARS-CoV-2 este ridicat”

20 Oct 2020 2993

Incendiu puternic la Chitila. A fost emis mesajul RoAlert. Pericol de explozie (galerie foto + video)

07 Aug 2020 2117

Incendiu la o fabrică din Bucureşti. Zeci de salvatori la intervenţie. Degajări mari de fum. S-a transmis mesajul Ro Alert (galerie foto)

10 Jan 2020 2474

Incendiu de amploare la un depozit de deșeuri industriale reciclabile din Timișoara. A fost transmis mesaj prin sistemul ROALERT (video)

12 Mar 2019 2175

Sistemul RO-ALERT a fost activat la Brașov. Zeci de jandarmi și veterinari chemați în ajutor. Ce s-a întâmplat

04 Dec 2018 1368

Telefoanele românilor au sunat în acelaşi timp. Mesajul de alertă i-a speriat

20 Sep 2018 3614