Sondaj de opinie. Cititorii s-au pronunțat. Eliminarea taxei de parcare pe timp de noapte nu mai poate salva sezonul estival în stațiunea Mamaia

  • 76% dintre respondenți consideră că indiferent ce măsură ar adopta în acest moment Primăria Constanța, inclusiv eliminarea taxei de parcare pe timp de noapte, sezonul estival este compromis în acest an
  • Alți 24% dintre cititori sunt de părere că gratuitatea la parcare pe timp de noapte mai poate salva sezonul turistic în stațiunea Mamaia
 

Primarul Vergil Chiţac a anunţat că parcarea în stațiunea Mamaia și în municipiul Constanța va fi gratuită în intervalul orar 22:00 - 08:00.

Săptămâna trecută în cadrul ședinței de Consiliu Local Municipal, aleșii locali nu au aprobat însă acest proiect, după ce la proiectul inițial au fost depuse mai multe amendamente.

Așadar la ora redactării rezultatului acestui sondaj de opinie, în Constanța și în stațiunea Mamaia, costul unei zile de parcare este de 96 lei.
Reamintim că în stațiunea Mamaia sunt 7.000 de locuri de parcare disponibile din care sunt închiriate de hotelieri doar 1.300.

Săptămâna aceasta, cel mai probabil marți, va fi reluat votul în cadrul CLM pe tema eliminării taxei de parcare pe timp de noapte până la sfârșitul acestui an.
În acest context, ZIUA de Constanța a lansat sondajul de opinie cu întrebarea:

„Credeți că sezonul estival din stațiunea Mamaia mai poate fi salvat prin parcare gratuită?”.

300 de cititori au participat la acest sondaj. Un procent covârșitor însă, 76% dintre aceștia consideră că indiferent ce măsură ar adopta în acest moment Primăria Constanța, inclusiv eliminarea taxei de parcare pe timp de noapte, sezonul estival este compromis în acest an.

Alți 24% sunt de părare că gratuitatea la parcare pe timp de noapte mai poate salva sezonul turistic în stațiunea Mamaia.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Citește și:

Sondaj de opinie Credeți că sezonul estival din stațiunea Mamaia mai poate fi salvat prin parcare gratuită?

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaje de opinie 81% dintre constănțeni nu cred că administrația Chițac va finaliza la termen șantierele din municipiu

22 May 2023 669

Sondaj de opinie Credeți că vor fi finalizate la timp toate șantierele deschise de administrația condusă de Vergil Chițac?

15 May 2023 895

Sondaje de opinie Fotografie de moment. Pe cine ați vota primar la alegerile locale din 2024? Pe primele trei poziții s-au clasat reprezentanți ai PSD, USR și Forța Dreptei!

03 Apr 2023 2182

Sondaj de opinie Pe cine ați vota primar la alegerile locale din 2024?

27 Mar 2023 5113

Sondaj de opinie 73% dintre constănțeni nu cred că cele două spitale noi finanțate prin PNRR vor fi finalizare până în 2026!

13 Feb 2023 994

Sondaje de opinie Credeți că vor fi construite până în 2026 cele două spitale noi la Constanța, finanțate prin PNRR?

06 Feb 2023 1897

Sondaj de opinie. Ce buget alocați pentru masa de Crăciun şi cât sunteți dispuşi să cheltuiți pentru cadouri anul acesta?

12 Dec 2022 1242

Sondaj de opinie 65% dintre participanții la sondaj nu sunt de acord cu programul de funcționare a iluminatului stradal pe timpul nopții în municipiul Constanța

31 Oct 2022 2042

Sondaj de opinie Sunteți de acord cu programul de funcționare al iluminatului stradal pe timpul nopții la Constanța?

24 Oct 2022 1846

Sondaje de opinie. Aproape 70% dintre constănțeni sunt nemulțumiți de activitatea Poliției Locale

05 Sep 2022 1461

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe „În perioada 1-20 octombrie vor avea loc alegeri la organizația municipală și județeană a PSD Constanța“

30 Aug 2022 3429

Sondaj de opinie Credeți că sezonul estival din stațiunea Mamaia mai poate fi salvat prin parcare gratuită?

18 Jul 2022 2106

Sondaj de opinie. 85% dintre respondenți nu sunt de acord cu creșterea vârstei de pensionare pentru femeile din România

23 May 2022 1785

Sondaj de opinie Sunteți de acord cu creșterea vârstei de pensionare pentru femeile din România?

16 May 2022 2434

Sondaje de opinie 61% dintre respondenți nu sunt de acord cu vânzarea imobilelor degradate aflate în subordinea Primăriei Constanța

14 Mar 2022 1447