Sondaj de opinie Considerați că școlile trebuie închise mai devreme decât pragul de infectări de 6/1000 locuitori?


 
La finele lunii trecute, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, era foarte optimist afirmând că nu ne vom mai întoarce la închiderea totală a școlilor, cel mai probabil punându-și mari speranțe în vaccinări.
 
Iată că, din prima săptămână de școală, aproximativ 300 de elevi au fost depistați pozitiv, adică erau infectați cu noul coronavirus. Mai exact, au fost depistați pozitiv 290 de elevi și 259 de cadre didactice. De asemenea, cursurile din 203 clase erau suspendate, iar situația a escaladat, din păcate, la ora actuală câteva județe fiind sub imperiul restricțiilor din scenariul roșu.
 
A intervenit imediat întrebarea: se vor închide sau nu unitățile de învățământ în aceste condiții?
 
Ieri, același ministru a declarat pentru edupedu.ro că „până la pragul legal stabilit de 6/1.000, în calitate de Ministru al Educației, nu voi fi de acord cu închiderea școlilor”.
 


 
Totodată, așteptăm și comentariile dumneavoastră legate de tema în discuție, exprimate cu respectarea subiectului propus, fătă atacuri la persoană ori limbaj licențios.
 
Citește și:

Ordin comun al miniștrilor Educației și al Sănătății privind actualizarea scenariilor de funcționare al instituțiilor de învățământ

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Iulia

22 Mar, 2021 10:47

Este foarte absurd ceea ce se intampla in Romania, eu locuiesc in Spania momentan si copii mei nu au incetat nici o zi sa mearga la scoala. Clar ca au fost si infectari dar de fiecare data era 1 copil din clasa si toti ceilalti testati negativ. S- a demonstrat de- alungul intregului an ca nu scoala este un focar de infectii. Copii au nevoie de contact real cu profesorii nu un surogat de educatie cum este cea online.

Andreea

21 Mar, 2021 15:27

Nu distrugeti viitorul copiilor!!!

Emilia

21 Mar, 2021 11:36

Nu sunt de acord cu inchiderea scolilor, nu sunt de acord cu purtarea mastii, nu sunt de acord cu vaccinarea obligatorie sau cu pasaportul de vaccinare!! Oare chiar suntem liberi sau prizonieri in tara noastra??? Rusine celor care decid asemenea aberatii; Dumnezeu ne ofera libertate sa alegem ce facem cu viata noastra, iar altii ne constrang..., asa ceva nu e normal!!! Strigator la cer!!

Ana

20 Mar, 2021 23:18

Scoala nu se face de acasă, copiii trebuie să meargă la școală.Nu sunt de acord cu inchiderea școlilor.

Claudia

19 Mar, 2021 09:01

Lăsați copiii sa își trăiască copilăria! Lăsați-i sa învețe! Nu vrem sa avem copii distruși și psihic și fizic! Încetați cu aceasta bătaie de joc de școală on-line!

Mihaela

19 Mar, 2021 08:57

Scoala on line înseamnă analfabetism și punct! Nu doresc ca ai nostri copii să fie următoarea generație de căpșunari și sparangheliști, plătitori de taxe și impozite, să trăiască într-un stat corupt și condus de idioți...VREM LIBERTATEA PE CARE NE-AȚI FURAT-O!

Sprinceana Iosif

19 Mar, 2021 07:18

NU, nu suntem de acord! Cum puteti macar sa puneti astfel de intrebari manipulatoare? Nu e suficient ca ati tinut copiii un an in fata calculatoarelor desi toate studiile si cifrele din strainatate si Romania ( cautati pe edu pedu) arata ca procentul celor infestati in intervalul de varsta 0-19 ani nu a crescut semnificativ atunci cand copiii au inceput scoala, ramanad aprope acelasi. Nu suntem de acord cu oprirea scolii fata in fata in nici o situatie, nici macar cand procentul trece de 6. In strainatate, in majoritatea tarilor, chiar si cand au fost in carantina totala (lock-down), scolile au functionat normal. Si tot in strainatate, in.majoritatea tarilor, masca nu se poarta la ore. Ba mai mult, in Suedia te amendeaza daca vii cu masca pe fata. Lasati-ne copiii in pace!! Incetati cu dictatura si cenzura! Redati-ne toate libertatile si drepturile confiscate peste noapte!! Romania trezeste-te!!

Elena

18 Mar, 2021 20:01

Lasati copii in pace nu inchideti scolile suntem satui de mizeria din guvern vrem copii sanatosi mintal si cu educatie normala

Alina

18 Mar, 2021 19:50

NU trebuie inchise scolile!

Anca A.

18 Mar, 2021 19:42

NU inchideti scolile! Copii nu sunt afectati de acest virus! Mall-urile se inchid? Metrourile se inchid? Sau doar la scoala credeti ca sunt expusi? Cand generatia mea mergea la scoala, nu exista sa lipsesti de la ore, se mergea in orice conditii!! Ii nenorociti cu expunerea la ecrane! Le-ati rapit deja un an de scoala DEGEABA!

Elena

18 Mar, 2021 19:42

Scolile trebuie sa fie deschise in permanenta , copiii trebuie sa aiba acces la invatamantul fata in fata in permanenta si liberi si fara alte prostii ( masti, distantare etc) . Si totul trebuie sa revina la normal. Dar ce, ne- am tampit cu totii ce atatea prostii pe pamanul acesta, cat sa mai rabde Dumnezeu toate nenorocirilea care se abat asupra omenirii din cauza pLandemiei a astora cu minti criminale si diabolice!!

Maria A.

18 Mar, 2021 19:30

CATEGORIC NU! COPIII AU NEVOIE DE SOCIALIZARE,NU DE SCOALA ON-LINE.

Madalina

18 Mar, 2021 19:24

Copiii trebuie sa invete in banca, la scoala, nu acasa. Scoala online nu e scoala. Orice s-ar întâmpla copiii trebuie sa mearga la scoala

RAMONA

18 Mar, 2021 19:10

Scolile sunt ultimele care ar trebui inchise (in alte tari nu au fost inchise niciodata). Educatia normala si sanatoasa a copiilor este foarte inportanta pentru viitorul tarii. Scoala on-line a adus numai probleme, copiiii nu inteleg nimic, multi au uitat sa scrie, au inceput sa aiba probleme oftalmologice si de obezitate, ba chiar si psihologice. Parintii si cadrele didactice sunt epuizate. In nici in caz nu se justifica inchiderea unitatilor de învățământ.

Flesariu Magdalena

18 Mar, 2021 18:58

Nu trebuie închise nici peste 6%.

Oana

18 Mar, 2021 18:04

La sanatatea psihica a copiilor nu se gandeste nimeni? Voi nu vedeti ca din ce in ce mai multi copii incearca si unii chiar reusesc sa si ia viata? Unde vreti sa ajungem? NU INCHIDETI SCOLILE! Ba din contra, toti copiii trebuie sa mearga la scoala, altfel o sa avem o societate de psihopati.

Je

18 Mar, 2021 17:58

Ce face parintele divortat care are 3 copii? Cum se duce la munca si cu cine ii lasa? NU INCHIDETI SCOLILE

Miti Simona

18 Mar, 2021 15:30

Nu sunt de acord sa fie închise școlile. Este o eroare grava a le închide și un atac la psihicul și sănătatea copiilor. Copiii au nevoie de socializare fizica, fata în fata. Online nu pricep nimic și rămân cu lacune imense.

Rădulescu

18 Mar, 2021 15:13

NU trebuie inchise scolile. Sunt masuri suficiente de prevenire !! Oare pana acum cand un copil avea TBC sau o alta boala contagioasa se inchideau scolile?

Marcela T

18 Mar, 2021 14:15

Scolile nu trebuie inchise! Elevii stau distantati in sali. Faceti o vizita in Mall-uri si alte magazine sa vedeti acolo aglomeratie! De acolo nu se ia covid, numai de la scoala? Romanii s-au saturat de mascarada aceasta!

Hirdo Bogdan

18 Mar, 2021 14:14

Exclud inchiderea scolilor sub orice forma. Copii au nevoie de socializare, de empatie, de joaca, de interactiune si relatia intre ei si institutia de invatamant.

Laura Barbu

17 Mar, 2021 19:25

Scoala in clasele cu multi copii 20+ ar fi trebuit sa se defasoare hibrid, sincron. La fel, testarea cu teste rapide cu saliva ar trebui facuta saptamanal, lunea la intrare in scoala atat elevilor cat si profesorulor. Scoala trebuie tinuta deschisa, dar in conditii de distantare si siguranta.

Elena

15 Mar, 2021 20:34

Consider ca scoala ar trebui închisa temporar atunci când in institutie sunt mai mult de 5 cadre didactice, angajați care fac parte din persoanalul auxiliar și elevi confirmati pozitiv (in total). Acolo deja e focar. E posibil ca in comunitatea din cartier sa existe o incidența mai mare de 6 la mia de locuitori.

Mihaela Alexandrescu

15 Mar, 2021 11:00

Consider ca scolile trebuie inchise mai devreme de pragul stabilit 6/1000, la 3/1000 scolile ar trebui inchise. Daca parintii nu dau dovada de responsabilitate lasand copii sa participe la tot felul de activitati colective cu risc atunci ar trebui ca autoritatile sa fie responsabile cu atat mai mult cu cat au acces la informatii cu caracter secret pentru populatie, locuri in spitale, reactii adverse, nivelul de pregatire al personalului sanitar, etc.

Articole asemanatoare

Sondaj de opinie Unde veți petrece sărbătorile Pascale anul acesta?

14 Apr 2024 511

Sondaj de opinie Dacă mâine ar avea loc alegerile, ați merge la vot? Da, au răspuns 72 % dintre participanți

14 Apr 2024 581

Sondaj de opinie Mulțumiți de arondările școlare? Nu, spun 67% dintre respondenți

07 Apr 2024 448

Sondaj de opinie Dacă mâine ar avea loc alegerile, ați merge la vot?

07 Apr 2024 911

Sondaje de opinie 60% dintre participanții la sondaj nu sunt de acord ca Primăria și Consiliul Local Constanța să mai acorde cu titlu gratuit terenuri bisericilor din municipiu

31 Mar 2024 622

Sunteți mulțumiți de arondările școlare stabilite pentru înscrierea în învățământul primar anul acesta?

31 Mar 2024 563

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților, de acord cu înființarea unui pasaj rutier, la intersecția bulevardelor Tomis cu Aurel Vlaicu. Constănțean - „Ar fi bun un nou șantier rutier!“

24 Mar 2024 696

Sondaj de opinie Sunteți de acord cu înființarea unui pasaj rutier denivelat la intersecția bulevardului Tomis cu bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța?

17 Mar 2024 929

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de cum arată pistele pentru biciclete din Constanța? „Doamne ferește, care piste??“, spun constănțenii în online

17 Mar 2024 693

Sondaj de Opinie 70% dintre respondenți susțin că nu va fi decongestionat traficul în Tomis Nord prin instituirea de sens unic pe străzile Adamclisi și Suceava

10 Mar 2024 752

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de cum arată pistele pentru biciclete din Constanța?

10 Mar 2024 904

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților consideră că luna martie este numită „luna femeii” deoarece se sărbătorește Ziua Internațională a Femeii

03 Mar 2024 624

Sondaj de opinie Considerați că noile modificări în traficul rutier din Tomis Nord vor decongestiona traficul în zonă?

03 Mar 2024 2106

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 873

Sondaj de opinie Care este motivul principal pentru care luna martie este numită „luna femeii”?

25 Feb 2024 796