Sondaj de opinie Constănțenii, scindați în două tabere cu privire la iluminatul festiv din municipiu

  • În urma unui sondaj organizat pe pagina ZIUA de Constanța, constănțenii s-au împărțit în două tabere
  • Aproape jumătate au fost de acord cu decizia primăriei de a nu instala iluminat festiv anul acesta
  • Cealaltă jumătate consideră că nu a fost o idee bună să nu îmbrace în haine de iarnă municipiul
 
Constănțenii sunt împărțiți în două tabere, în acest final de an pandemic. În urma unui sondaj organizat pe pagina ZIUA de Constanța, locuitorii au avut de răspuns la întrebarea „Sunteți de acord cu decizia municipalității de a nu instala luminițe de Crăciun în Constanța?”.
 
Au fost 866 de voturi până la data de 13 decembrie, ora 13.30. 47% au spus că sunt de acord cu decizia primăriei, iar 52% au spus că nu sunt de acord. 1% a ales opțiunea „Nu știu”.
 
Redăm o parte din răspunsurile transmise către redacție:
 
„Cand punea fagadau nu va placea ca sunt prea scumpe, acum ca nu mai pune chitac tot nu va place, asta e romanul ce poti sa ii ceri, se duce sa voteze aurul ca sa castige tot PSD ul si dupa iar ziceti ca nu se intampla nimic in tara asta, nu o sa se intample niciodata ceva atata timp cat nu avem un parlament majoritar care sa poata colabora cu presedintele”
 
„As dori ca dl.primar sa investeasca din acesti bani in trotuare ptr.pietoni pe str.Baba novac incepand de la institutul de marina pina in Aurel Vlaicu..nu exista trotuar..merg pe jos..si este groaznic..nu mai zic de noroi cand ploua..si vrei nu vrei trebui mers pe marginea soselei..si incurcam soferii in trafic sant grabiti..dar de din lipsa de trotuare..sau sant ocupate de masini parcate..nici o investitie acolo de pe timpul lui Ceausescu..si in acea zona stau oameni care au nevoi..nu doar prin centru orasului☹”
„Si totusi sunt luminite pentru ca au contribuit firmele si asa mi se pare normal!!!Este o inițiativa corecta !!Dar nu sunt de acord cu bezna din cartiere !In inel 2 ti e frica ,noaptea sa mergi pe aleile dintre blocuri!!!”
 
„Avem cel mai urat oraș și în comunele limitrofe e mai frumos”
 
„Unde sunt ornamentele, beculetele din anii anteriori? Ați pus preferențial în zone centrale, toți constantenii au dreptul la bucurie și toți constănțenii plătesc impozite și taxe. Bucuria copiilor este acel orășel. Constanța arata azi ca o sorcova. Halal...”
 

„Da, si asa nu stăm prea mult pe străzi.Si apoi a explicat că sumele care aveau această destinație,vor fi folosite pentru a se dota spitalele,repararea scolilor etc”.
 
„Doresc un oras mai bun, cu scoli si spitale functionale decat cu luminite cateva zile, iar in restul anului sa ne vaitam ca orice banutz ar fi contat dar s-au dus pe brizbizuri!”

 

„Mai bine punea intrebarea altfel: "vreti sa nu mai aveti frunze pe strazi,pe trotuare?" Ca nu ai pe unde merge!Pe bune? Suntem cel mai murdar oras, bine ca ati pus gazon pe bulevardul mamaia!”

 
„Nu sunt de acord din mai multe motive: 1. decorarea orașului de Sărbători ar fi adus putina bucurie în sufletele noastre și chiar nu cred ca este valabil pt toată lumea argumentul "și așa stăm în case, la ce să se mai decoreze străzile"; pt că tot nu avem unde să ne ducem, măcar la o plimbare pe străzi să vedem puțină lumină și culoare...; 2. ani de zile, Constanța a fost cel mai "amarât" dintre orașele țării la capitolul ăsta, am revenit de unde am plecat,  este un regres, nu un progres; 3."luminițele" nu trebuie să coste neapărat milioane de Euro, așa cum se vehiculează, pot fi realizate decorațiuni de efect cu bani puțini, căci soluțiile tehnice actuale permit (a se vedea Timișoara); aflarea unei asemenea soluții ține insa de o bună administrare; 4. pana la acest moment, nu există nicio certitudine că fondurile alocate decorațiunilor de Sărbători ar fi fost / ar fi destinate Spitalului de Boli Infecțioase; s a adoptat deja o rectificare bugetară, dar nici vorbă de asa ceva; în plus, daca Spitalul arătat are nevoie urgenta de fonduri nu înțeleg de ce nu se apelează la societatea civila (la Timișoara, Primăria a lasat o astfel de campania si, in numai câteva zile, s a strâns aproximativ 1 milion lei), ci trebuie sa ni se promita ca undeva în viitor banii pentru luminițe vor fi alocati acestui spital; 5. dacă tot e asa mare criza în bugetul local, nu înțeleg de ce s a propus și s a votat majorarea altor cheltuieli; ori facem economie, ori nu mai facem; 6. ideea asta cu "strânsul curelei" aparține altei epoci pe care cred ca toți vrem sa o uitam; acum, o administrație de nota 10 ar fi trebuit sa găsească alte soluții (doua le am exemplificat mai sus) pt a depasi toate problemele; în locul unor soluții eficiente, de nota 10, cum ni s a promis, auzim o gramada de văicăreli, de bâlbe ce vădesc o necunoaștere a administrației publice, răfuieli politice, la care se adaugă o pagina de FB a Primăriei transformată pe alocuri în Scînteia! Păi... asta e schimbarea promisă?”
 

„DA!!!!De când eram copil asa a fost în Constanța, sa fie și de acum!”

 
„#Constanta nu a excelat în niciun an la luminițe, asa că, nu e mare pierdere! Doar dacă banii economisiti vor fi investiți în ceva ce chiar merită! Avem un oraș atât de decăzut pornind de la clădiri, curățenie, cultură, spitale, scoli încât luminițele de Crăciun chiar sunt ultima problemă! Păcat... avem Marea Neagră lângă noi și turismul merge în virtutea inerției!
PS: Luminițele au început să sclipească pe alocuri, triste!”
 
„Pentru ce să pună luminițele când cetățenii ies din case doar pentru servici și cumpărături..in rest fiecare fuge spre locuința cu ochii în toate părțile să nu fie amendați..numai ai timp sa admiri și luminițe atâta vreme cât nu ieși din casă să te plimbi..deci..bani degeaba”
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotoreportaj Zona din fața Școlii de înot Gheorghe Oancea, din Constanța, împodobită de către o firmă privată

21 Dec 2020 1537

O parte din Parcul Arheologic din Constanța, iluminat festiv de către o firmă privată

18 Dec 2020 1096

Parcul de la Casa de Cultură Constanța, iluminat festiv de o firmă privată

17 Dec 2020 1404

Parcul din fața Teatrului „Oleg Danovski” Constanța, iluminat festiv de privați

16 Dec 2020 1868

Iluminat festiv în Cernavodă! Ce firmă va închiria echipamentul și la ce sumă

17 Nov 2020 2143

Primăria Constanța anunță că vor continua lucrările de strângere a decorațiunilor și iluminatul festiv de pe marile bulevarde

20 Jan 2020 1128

Fotoreportaj Cum a fost împodobit, în ultimii ani, bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, una dintre principalele artele rutiere din Constanţa (galerie foto)

16 Dec 2019 3440

Editorial Sunt de ajuns luminiţele de un milion de euro pentru a-i satisface pe constănţeni?

12 Dec 2019 2039

Cât costă luminile de sărbători în marile orașe. Cât s-a cheltuit la Constanța

07 Dec 2019 2193

De-a v-aţi ascunselea la CNSC! Firma deţinută de Maria Horga şi Alexandru Cârlig a renunţat la contestarea contractului de iluminat festiv

19 Nov 2019 2164

Avertisment pentru Primăria Constanţa de la Consiliul Concurenţei. Contractele pentru iluminatul festiv au crescut de la an la an. Jaf pe aceste contracte în 2017 şi 2018

22 May 2019 2358

Raport al Consiliului Concurenței Cât a alocat Constanța în anii 2017 și 2018 pentru iluminatul festiv

20 May 2019 793

Primăria demarează achiziţia de produse pentru iluminat festiv în perioada sărbătorilor de iarnă în municipiul Constanţa

20 Mar 2019 1239

Euro-Audit Service şi Luxten Lighting Company şi-au împărţit contractul iluminatului de sărbători - 1,3 milioane de euro (documente)

07 Dec 2018 1694

Editorial În prag de sărbători, să-l ajutăm pe Moş Crăciun să ajungă la cei săraci şi singuri!

26 Nov 2018 1606