Sondaj de opinie Credeţi că ieşirea Marii Britanii din UE va avea efecte negative asupra României şi asupra românilor din Regat?

Referendum istoric - Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană! Ca prim efect, premierul David Cameron a anunțat că pleacă din fruntea Guvernului. Conform presei de specialitate, ieşirea Marii Britanii din UE poate costa România de la câteva sute de milioane euro până la câteva miliarde.
 
Mai mult decât atât, reprezentanta Organizaţiei „Romani în UK”, Cristina Irimie, arată că decizia de ieşire a Marii Britanii din UE este o decizie şoc care ne va afecta pe toţi cei care suntem acolo. „Nu cred că ne dăm seama complet de efecte, dar tuturor oficialilor din România le transmit că este momentul să dea dovadă de maximă responsabilitate şi să ne reprezinte, pentru că avem nevoie“, a mai spus Cristina Irimie, potrivit site-ului jurnalulph.ro.
 
„Cred că trebuie să dăm dovadă de calm, cred că trebuie să reacţionăm englezeşte, şi nu româneşte, adică să căutăm soluţii activ, să fim proactivi în căutarea soluţiilor. (…) Trebuie să jucăm un rol activ, trebuie să ne gândim că extremiştii din Marea Britanie vor utiliza la maxim acest moment şi vom deveni din nou ţapul ispăşitor. Este foarte greu ca la numărul actual al românilor din Marea Britanie să mai trăim vremurile din 2006. Este ciudat că se repetă istoria, pentru că în urmă cu zece ani eram catalogaţi ca cetăţeni second hand ai Europei, iar acum vedem că, practic, până astăzi, ne-am bucurat doar de doi ani şi jumătate de drepturi egale pe piaţa muncii din Marea Britanie cu ceilalţi cetăţeni europeni. Tuturor oficialilor din România le transmit că acum este momentul să dea dovadă de maximă responsabilitate şi să ne reprezinte, pentru că avem nevoie”, a declarat Irimie, potrivit sursei mai sus citate.
 
Sondajul s-a încheiat în data de 3.07.2016

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ligia Deca a semnat un nou ordin de ministru! „A fost o prioritate pentru mandatul meu“

31 Jul 2023 1161

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2017. „Afară din UE?“ de Răzvan-Mihai Ursu, clasa a XI-a C

05 May 2023 657

31 ianuarie 1953. Ovidiu Lipan „Țăndărică" împlinește astăzi 68 de ani

31 Jan 2022 1425

Direcția Regională Vamală Galați Procedura aplicată coletelor sosite din Marea Britanie. Cât plătiți în plus la vamă pentru un colet din străinătate

21 Dec 2021 1689

Primul Crăciun după BREXIT Modificări la vămuire. Aștepţi colet din afară, de sărbători? Iată ce trebuie să ştii

09 Dec 2021 2201

Noi reguli pentru mașinile cu volan pe dreapta. Ce lege se aplică de la 1 ianuarie

02 Jan 2021 2249

Klaus Iohannis "Acordul post-Brexit va proteja interesele companiilor și ale cetățenilor români"

24 Dec 2020 1726

Casa Națională de Sănătate Accesul la sistemele de sănătate din România și Regatul Unit, în contextul Brexit

11 Dec 2020 1192

Klaus Iohannis „Pentru România este foarte important ca în faza de tranziţie să folosim gazul natural, cel din Marea Neagră“

15 Oct 2020 1769

Klaus Iohannis „Avem o relaţie foarte bună cu Marea Britanie și vom reuşi destul de bine să avansăm în domeniul bilateral“ (video)

07 Feb 2020 2286

Sondaj de opinie ZIUA de Constanţa Marea Britanie a ieşit din UE. A fost primul pas. Credeţi că este un început al apusului Uniunii Europene?

03 Feb 2020 3858

De astăzi, Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană. Ce se întâmplă cu românii de acolo?

01 Feb 2020 3375

Klaus Iohannis Cetățenii români din Regatul Unit vor putea continua și după Brexit să își exercite neîngrădit drepturile

31 Jan 2020 2023

Acordul pentru Brexit a fost aprobat de Parlamentul European

29 Jan 2020 1908

Camera Comunelor a aprobat Acordul Retragerii Marii Britanii din UE

09 Jan 2020 2087