Sondaj de opinie Credeți că, în acest sezon al Ligii a 2-a, FC Farul va ajunge să se lupte la promovare?

FC Farul a început sezonul 2019/2020 al Ligii a 2-a cu un lot de jucători schimbat aproape în totalitate față de stagiunea trecută și cu un nou staff tehnic, condus de Ianis Zicu, aflat la debutul ca antrenor la o echipă de seniori.
„Marinarii“ au avut parte de o perioadă de pregătire mai scurtă, au trebuit să creeze echipa din mers, însă Farul a arătat bine în primul meci oficial de campionat, în deplasare cu Rapid București.
 
Partida s-a încheiat la egalitate, 0-0, dar victoria ar fi trebuit să-i aparțină Farului, care a jucat mai bine și a ratat multe ocazii clare de gol.
Startul în campionat și evoluția jucătorilor sunt așadar dătătoare de speranțe, iar fanii „marinarilor“ (care au fost alături de echipă și în meciul din Regie) speră la o clasare cât mai sus în clasament, iar visul cel mare al tuturor e, dacă se poate, promovarea imediată în Liga 1. Clasarea pe primele două locuri la finele campionatului duce la promovarea directă, iar cine va ocupa locul trei va susține baraj de promovare / menținere în primul eșalon cu o echipă din Liga 1.
 
În acest context, cotidianul ZIUA de Constanța lansează sondajul de opinie cu întrebarea:
 

 

 
De asemenea, vă rugăm să ne transmiteți, într-un comentariu, și părerea dumneavoastră cu privire la subiectul propus.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 409

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 587

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 454

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 353

Superliga 2023/2024 FCSB poate obține titlul de campioană a României încă din acest weekend

19 Apr 2024 487

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 2164

Farul Constanța Gheorghe Hagi, la conferința de presă - „M-ai prins în ofsaid!“ (VIDEO)

18 Apr 2024 1137

UPDATE. Superliga 2023/2024. Farul Constanța - CFR Cluj Hagi - „Întâlnim un adversar foarte puternic, dar unicul nostru obiectiv e victoria“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1677

Box George Edmond Maradin, pe locul cinci la Campionatul European. „Mândru să reprezint România și orașul Constanța!“ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 925

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 650

Farul Constanța și-a mărit flota de autocare moderne. Campioana României se alătură cluburilor de fotbal importante (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1120

Trei echipe de juniori de la Farul Constanța, calificate în semifinalele campionatelor

15 Apr 2024 587

Farul Constanța Fotbalistele, eșec surprinzător acasă cu Csikszereda Miercurea Ciuc. Oaspetele conduceau cu 3-0 în minutul 21! (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 788

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 716

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 849