Sondaj de opinie Credeţi că patronii de baruri, cafenele, restaurante şi puburi din Constanţa vor respecta legea antifumat?



Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea referitoare la interzicerea fumatului în spaţiile publice închise, iar pe 1 februarie, legea a fost publicată în Monitorul Oficial.
 
Din această săptămână, fumatul este interzis în spaţiile publice închise. Astfel, nu se va mai fuma în restaurante, cluburi, şcoli, spitale, nici măcar în spaţiile libere din apropierea locurilor de joacă pentru copii sau a şcolilor.
 
Legea antifumat are câteva prevederi considerate absurde. Practic, legea redefineşte sensul cuvântului închis. Se consideră închis spaţiul care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent. Potrivit proiectului, dacă într-o locuinţă proprietate privată se desfăşoară şi activităţi economice, atunci aceasta devine „loc de muncă“, iar fumatul este interzis. Spaţiile comune din clădirile rezidenţiale sunt considerate publice, aşa că nu se va mai putea fuma nici pe scara blocului. De asemenea, nu se va putea fuma nici în maşina de serviciu şi în taxi.
Sondajul s-a terminat pe data de 20.03.2016

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

radu

16 Mar, 2016 03:40

Dan a avut dreptate in comentariu lui! Unui patron de cafenea(si aici ma refer la cafenelele cu succes) ii convine legea asta si pentru ca cine vine la cafenea isi bea o cafea, isi termina sucu si in 30-40 minute a plecat daca nu poate sa fumeze si asa se elibereaza o masa mai repede(si majoritatea in cafenele fumeaza). Ca pana acum lumea (cel putin tinerii) cand n-aveau ce face mergeau la cafenea, isi luau un suc si eventual o cafea si stateau acolo si 2-3 ore de vorba, mai fumau o tigara, etc timp in care masa respectiva era ocupata. Acum, daca se respecta legea, o masa poate sa faca profit de 2-3 ori mai mare venind in acel interval 2-3 grupuri diferite de persoane in loc de unul singur.

Geanina

16 Mar, 2016 00:16

Cu legea asta a lor cu "antifumat" patronii barurilor si localolilor isi vor pierde foarte multi clienti.. Pentru ca din punctul meu de vedere 90% dintre romani sunt fumatori.

Simona

15 Mar, 2016 22:19

Sigur vor respecta legea nu au încotro! Eu sunt fumătoare de 15 ani legea asta nu îmi convine deloc dar nu am ce face! Legea e lege și trebuie respectată! Succes fumătorilor!

Dan

14 Mar, 2016 20:41

"vor respecta clientii legea" ar trebui sa fie titlul. Nu mai denaturati ca patronii fac si dreg. Pentru un patron e mult mai bine sa nu se fumeze. De ce? Ventilatia nu mai este asa necesara in local ( vezi clientii care fimeaza o tigara pe minut si se plang ca e fum..) , mai putina mizerie in local.. Etc etc. Va rog mai ganditi inainte sa puneti titluri aberante. Credeti ca sunt patroni care obliga clientii sa fumeze?

Ionut

14 Mar, 2016 20:27

Vrem civilizatie?Hai sa fim civilizati ca la alte domenii ca un job,salariul si alte facilitati care le vedem in Europa,stim sa tipam si sa reprosam,sa fim corecti si de data asta.

Dutescu Ion

14 Mar, 2016 18:42

Unde-i lege nu-i tocmeala.

peteu belghin

14 Mar, 2016 18:42

sunt propritar de bar din1997 sincer sunt nevoita sa respect acesta lege care este nai drastica decat in celelalte tari nu avem ce face ne conformam ca tot platim taxe sa fim subjugati singura mea dilema cand s-a votat legea cine a facut sondajul de opinie ala care ne reprezinta in parlament si se lafaie pe bani nostri a venit macar sa ne intrebe jenant ca am ajuns sclavi pe plantatie platim dar nu avem nici un drept daca altii cred altfel sa ma contrazica scuzze avem un singur drept de a plati fara sa comentam

Mozzie

14 Mar, 2016 17:15

Trebuie sa o respecte altfel vor plati din buzunar si vor primi o perioada de suspendare.Nu-i de joaca,e lege.

TEODORA

14 Mar, 2016 08:12

Orice restrictie, de-alungul timpului, a generat coruptie... Sa fie de data aceasta ...o exceptie?! Ma intreb si ma mir in acelasi timp.

Articole asemanatoare

Sondaj de opinie Sunteți de acord cu interzicerea totală a petardelor și a produselor pirotehnice în interiorul localităților?

24 Dec 2023 1225

Sondaj Peste 2.000 de oameni au răspuns legat de desființarea „bisericii de pe trotuar“, Biserica Izvorul Tămăduirii

13 Jun 2022 2046

Sondaj de opinie Cine credeţi că va fi noul procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie?

27 Aug 2018 2061

Dezinteres sau neîncredere în administraţia publică locală? Doar 6 la sută dintre constănţeni au completat chestionarul privind soarta Cazinoului!

08 Mar 2018 3038

Sondaj de opinie Sunteţi de acord ca cea de a doua biobază din Constanţa să fie amplasată pe strada Caraiman?

15 Feb 2016 6687

Sondaj de opinie 46% dintre respondenţi au contractat o infecţie intraspitalicească într-o unitate medicală din Constanţa

14 Dec 2015 2807

Sondaj de opinie Aţi contractat infecţii intraspitaliceşti în urma internării la spitalele din Constanţa?

07 Dec 2015 3834

Sondaj de opinie 94 la sută dintre respondenţi nu sunt de acord ca România să primească refugiaţi din Orientul Mijlociu

23 Nov 2015 2952

Sondaj de opinie Mai puţin de jumătate dintre respondenţi afirmă că li s-a condiţionat susţinerea Bacalaureatului de plata fondului clasei sau al şcolii

27 Mar 2015 2708

Popularitatea lui Hollande a crescut cu zece puncte procentuale după atentatele din Franţa

17 Jan 2015 1781

Sondaj de opinie 83% dintre constănțeni, convinși că procurorii DNA au probe împotriva lui Nicuşor Constantinescu

16 Dec 2014 3665