Sondaj de opinie Credeţi că Simona Halep va reuşi să îşi apere trofeul la ediţia 2019 a Roland Garros?


Reuşita sezonului 2018, cel mai bun din cariera de până acum a Simonei Halep (încheiat pe locul întâi mondial), a fost dată şi de cucerirea trofeului la Roland Garros, primul turneu de Grand Slam în care a triumfat campioana din Constanţa.
 
Fanii săi din întreaga lume îi ţin pumnii şi la ediţia 2019, care se va desfăşura la Paris, între 26 mai şi 9 iunie. Până acum în acest an, Simona a participat la alte opt turnee şi la două întâlniri de Fed Cup (cu echipa României), astfel: turneul de la Sydney - s-a oprit în turul doi; Australian Open (Mare Şlem) - a atins optimile; Fed Cup - victorie în deplasare cu Cehia, în sferturi (3-2); Doha - finalistă; Dubai - sfertfinalistă; Indian Wells - optimi de finală; Miami - semifinalistă; Fed Cup - înfrângere în deplasare cu Franţa, în semifinale (2-3); Madrid - finalistă; Roma - eliminată în turul secund.
 
În contextul participării Simonei Halep la turneul de Mare Şlem din capitala Franţei, ZIUA de Constanţa lansează un sondaj de opinie cu întrebarea:
 


 
De asemenea, vă rugăm să ne transmiteţi, într-un comentariu, şi părerea dumneavoastră cu privire la subiectul propus.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep explică de ce nu va participa nici la turneul de la Madrid

21 Apr 2024 793

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 557

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1140

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 889

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1231

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 872

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 755

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1617

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 850

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4378

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 733

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 982

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1574

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 744

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 725