Sondaj de opinie Majoritatea respondenţilor sunt mulţumiţi că zona peninsulară a Constanţei va deveni pietonală

Zona peninsulară a municipiului Constanţa va deveni pietonală. Până la momentul intrării în vigoare a interdicţiilor de circulaţie auto, Primăria Constanţa derulează o campanie de informare, astfel încât constănţenii şi turiştii să cunoască prevederile noului Regulament de acces aprobat de consilierii locali.
 
Potrivit acestuia, zona peninsulară va fi separată în două părţi. Zone exclusiv pietonale sunt: Faleza promenadă Cazino; bulevardul Tomis (segmentul cuprins între strada Traian şi strada Vasile Alecsandri, segmentul cuprins între strada Vasile Alecsandri şi strada Sulmona şi segmentul cuprins între strada Sulmona şi Piaţa Ovidiu); Piaţa Ovidiu şi strada Vasile Canarache (segmentul cuprins între strada Petru Rareş şi Piaţa Ovidiu).
 
Zone ocazional carosabile sunt: străzile 9 Mai; Arhiepiscopiei; C.A. Rosetti; Callatis; Căpitan Vasile Țurcanu; Constantin Brâncoveanu; Crângului; Cristea Georgescu; Dianei; Dimitrie Cantemir; Doinei; Dr. Aristide Karatzali; Dr. Francisc Reiner; Ecaterina Varga (segmentul cuprins între Vasile Alecsandri şi str. Callatis); Grigore Tocilescu; Horia; Ion Theodorescu Valahu; Krikor H. Zambaccian; Maior Gheorghe Şonţu; Marcus Aurelius; Mircea cel Bătrân (segmentul cuprins între str. Vasile Alecsandri şi Piaţa Ovidiu); Nicolae Titulescu, Orient; Ovidiu; Petru Rareş; Poştei; Profesor Doctor Ion Cantacuzino; Remus Opreanu; Revoluţiei din 22 Decembrie; Sulmona; Traian (segmentul cuprins între str. Doinei şi Piaţa Ovidiu); Vasile Canarache (segmentul cuprins între str. Termele Romane şi str. Petru Rareş); Vântului.
 
În acest context, cotidianul ZIUA de Constanţa a derulat sondajul de opinie cu următoarea întrebare:
 
La sondaj au participat 299 de cititori. Dintre aceștia, 65% s-au declarat mulmțumiți de faptul că zona peninsulară a municipiului Constanţa va deveni pietonală, în timp ce 35% susţin că sunt nemulțumiți.
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE De ce vrea Stelian Ion să-și ia revanșa în 2024!

28 Mar 2024 208

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța!

28 Mar 2024 368

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 345

Atribuiri Constanța Primăria Năvodari achiziționează urnă mobilă. Ce firmă o va furniza (DOCUMENT)

28 Mar 2024 283

Felicia Ovanesian strânge semnături pentru candidatura la Primăria Constanța - „Constănțeni, am nevoie de ajutorul vostru!”

28 Mar 2024 493

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 1504

Cât plătește administrația Chițac pentru conferințele Dilema de la Constanța (DOCUMENT)

27 Mar 2024 432

Cumpărări directe O firmă din Mureș va furniza tutori arbori pentru Primăria Constanța (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 333

Imobiliare Bucureștenii Floriștean și Chirănescu vor să construiască un bloc pe Bulevardul 1 Mai Vechi din Constanța. PUZ-ul a fost lansat în consultare publică (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 490

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 488

LIVE VIDEO+TEXT Biroul Politic Național a validat candidații PSD pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

27 Mar 2024 2638

Construirea noului CET antrenează licitații după licitații. Primăria Constanța caută supervizori !

27 Mar 2024 392

Certificat de urbanism, emis de Primăria Constanța Un bloc de două etaje, edificat Holiday Beach SRL pe bulevardul Aurel Vlaicu

27 Mar 2024 433

Primăria Constanța „Steagul României a fluturat pe străzile din Fort Lauderdale!”

27 Mar 2024 418

Constanța Ce firmă se va ocupa de serviciul de mentenanță a aplicației informatice pentru Biroul Registrul Agricol din cadrul Primăriei Constanța (DOCUMENT)

26 Mar 2024 560