Sondaj de opinie Peste jumătate dintre respondenți cred că se vor redeschide școlile la capacitate maximă

  • Majoritatea respondenților sondajului de opinie lansat de cotidianul ZIUA de Constanța privesc cu optimism situația redeschiderii școlilor la capacitate maximă.
S-a stabilit ca, într-o situaţie absolut favorabilă, în care incidenţa să fie mult, mult scăzută, va putea fi pe masa opţiunilor şi revenirea tuturor claselor în unitățile de învățământ.
 
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației a declarat, săptămâna trecută, că nu se pot lua încă decizii cu privire la redeschiderea tuturor școlilor „până când nu vom vedea care este rata de infectare, mai ales după sărbătorile pascale".
 
Elevii sunt dornici să se întoarcă pe băncile școlii, însă totul depinde de situaţia epidemiologică şi progresul campaniei de vaccinare în rândul personalului din învăţământ.
 
Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, a precizat, în legătură cu data stabilita pentru deschiderea școlilor, că în această perioadă este vorba doar despre o parte dintre clase:
 
 „Școlile funcţionează pentru clasele terminale şi pentru clasele primare şi, de asemenea, în învăţământul special, dar cred că trebuie să aşteptăm un control bun al pandemiei pentru a reveni în şcoli în format întreg al claselor", spune Ioana Mihăilă.
 
În aceste condiții, cotidianul ZIUA de Constanța a lansat sondajul de opinie cu întrebarea „Credeți că în următoarele două săptămâni se vor redeschide școlile la capacitate maximă?”


70% dintre respondenți au spus da, iar doar 30% dintre respondenți nu cred că va fi posibilă redeschiderea școlilor la capacitate maximă, într-un timp atât de scurt.
Printre comentariile pe care le-am primit referitor la întrebarea lansată, s-a numărat și mesajul unei profesoare așteaptă cu nerăbdare să se întoarcă fizic la școală, alături de elevii ei: „Sper să deschidă școlile și mai repede de două săptămâni. Sunt profesoară de teatru și teatrul n-ai cum să-l predai online. Așteptăm cu toții să ne întoarcem în sălile de curs”.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj de opinie 75% dintre respondenți vor face Paștele acasă

21 Apr 2024 346

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 779

Sondaj de opinie Unde veți petrece sărbătorile Pascale anul acesta?

14 Apr 2024 548

Sondaj de opinie Dacă mâine ar avea loc alegerile, ați merge la vot? Da, au răspuns 72 % dintre participanți

14 Apr 2024 628

Sondaj de opinie Mulțumiți de arondările școlare? Nu, spun 67% dintre respondenți

07 Apr 2024 474

Sondaj de opinie Dacă mâine ar avea loc alegerile, ați merge la vot?

07 Apr 2024 943

Sondaje de opinie 60% dintre participanții la sondaj nu sunt de acord ca Primăria și Consiliul Local Constanța să mai acorde cu titlu gratuit terenuri bisericilor din municipiu

31 Mar 2024 647

Sunteți mulțumiți de arondările școlare stabilite pentru înscrierea în învățământul primar anul acesta?

31 Mar 2024 580

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților, de acord cu înființarea unui pasaj rutier, la intersecția bulevardelor Tomis cu Aurel Vlaicu. Constănțean - „Ar fi bun un nou șantier rutier!“

24 Mar 2024 716

Sondaj de opinie Sunteți de acord cu înființarea unui pasaj rutier denivelat la intersecția bulevardului Tomis cu bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța?

17 Mar 2024 949

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de cum arată pistele pentru biciclete din Constanța? „Doamne ferește, care piste??“, spun constănțenii în online

17 Mar 2024 720

Sondaj de Opinie 70% dintre respondenți susțin că nu va fi decongestionat traficul în Tomis Nord prin instituirea de sens unic pe străzile Adamclisi și Suceava

10 Mar 2024 768

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de cum arată pistele pentru biciclete din Constanța?

10 Mar 2024 923

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților consideră că luna martie este numită „luna femeii” deoarece se sărbătorește Ziua Internațională a Femeii

03 Mar 2024 637

Sondaj de opinie Considerați că noile modificări în traficul rutier din Tomis Nord vor decongestiona traficul în zonă?

03 Mar 2024 2120