Sondaj de opinie Respondenții consideră că relaxarea măsurilor o să crească numărul infectărilor cu noul coronavirus


59% dintre respondenții sondajului de opinie realizat de cotidianul ZIUA de Constanța consideră că există un risc mai mare de infectare odată cu ridicarea restricțiilor de circulație în România. Doar 41% din cei aproape 600 de oameni care au răspuns la întrebare sunt încrezători în relaxarea măsurilor.
O relaxare a măsurilor de restricționare a deplasării prin ordonanțele militare emise a ridicat un val de bucurie în rândul românilor, dar în același timp sunt voci care spun că vor exploda infectările cu noul coronavirus. De asemenea, sunt voci care anunță că de pe 15 mai vor fi deschise gradual și terasele și restaurantele, însă cu niște norme precise. Mai exact, vor fi maximum 8 persoane la o masă, iar distanțarea socială va fi lege prin localuri. Personalul va fi verificat prin luarea temperaturii corpului la intrare în tură, iar casele de marcat vor avea o protecție specială. De asemenea, la malul mării se discută și mărirea distanței între șezlonguri și baldachine. Totuși, mulți dintre noi se vor bucura de posibilitatea unei plimbări în aer liber.
Astfel, cotidianul ZIUA de Constanța a lansat, în contextul prezentat, un sondaj de opinie cu următoarea întrebare: „Considerați că va exista un risc mai mare de infectare odată cu ridicarea restricțiilor?”.
Printre argumentele aduse de către cititori, enumerăm:
„Cu siguranță că vor fi mai multe cazuri de contaminati. Deja sunt multi care nu stiu ca sunt infectati si vor iesi in comunitate,  magazine, parcuri sau locuri frecventate de oameni si astfel o sa avem – poate că nu la inceput – foarte multe persoane infectate. Si de-aici, alte cazuri grave din cauza afectiunilor deja existeten sau, Doamne fereste, decese mai multe. Sa ne apere bunul Dumnezeu”.
„Normal. Suntem prea inconștienți și vom ajunge de unde am plecat cu pandemia în cel mult o lună”
„Nu pentru că acest prapastios virus pe timp de vară în modul sugestiv alspecialistilor dispare în bălării și precum ați postat că s-a făcut curățenie generala va fi în toată regula”
„Lăsați-ne să trăim decent,frumos,curat, mai precauti, prevazarori, fără atîtea opreliști”
„Nu. Lumea a luat oarecum o lecție și am încredere ca vom fi cu toții precauți!”
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj de opinie Unde veți petrece sărbătorile Pascale anul acesta?

14 Apr 2024 439

Sondaj de opinie Dacă mâine ar avea loc alegerile, ați merge la vot? Da, au răspuns 72 % dintre participanți

14 Apr 2024 527

Sondaj de opinie Mulțumiți de arondările școlare? Nu, spun 67% dintre respondenți

07 Apr 2024 435

Sondaj de opinie Dacă mâine ar avea loc alegerile, ați merge la vot?

07 Apr 2024 888

Sondaje de opinie 60% dintre participanții la sondaj nu sunt de acord ca Primăria și Consiliul Local Constanța să mai acorde cu titlu gratuit terenuri bisericilor din municipiu

31 Mar 2024 595

Sunteți mulțumiți de arondările școlare stabilite pentru înscrierea în învățământul primar anul acesta?

31 Mar 2024 555

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților, de acord cu înființarea unui pasaj rutier, la intersecția bulevardelor Tomis cu Aurel Vlaicu. Constănțean - „Ar fi bun un nou șantier rutier!“

24 Mar 2024 680

Sondaj de opinie Sunteți de acord cu înființarea unui pasaj rutier denivelat la intersecția bulevardului Tomis cu bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța?

17 Mar 2024 884

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de cum arată pistele pentru biciclete din Constanța? „Doamne ferește, care piste??“, spun constănțenii în online

17 Mar 2024 677

Sondaj de Opinie 70% dintre respondenți susțin că nu va fi decongestionat traficul în Tomis Nord prin instituirea de sens unic pe străzile Adamclisi și Suceava

10 Mar 2024 744

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de cum arată pistele pentru biciclete din Constanța?

10 Mar 2024 890

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților consideră că luna martie este numită „luna femeii” deoarece se sărbătorește Ziua Internațională a Femeii

03 Mar 2024 614

Sondaj de opinie Considerați că noile modificări în traficul rutier din Tomis Nord vor decongestiona traficul în zonă?

03 Mar 2024 2088

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 854

Sondaj de opinie Care este motivul principal pentru care luna martie este numită „luna femeii”?

25 Feb 2024 785