Sondaj de opinie Sunteţi de acord cu restricţionarea accesului auto în zona peninsulară?

Ca urmare a dezbaterii publice organizate încă de anul trecut pe tema regulamentului de acces în zona peninsulară a municipiului Constanţa, Consiliul Local Constanţa va adopta acest regulament în şedinţa din luna în curs.
 
Prin adoptarea acestui regulament, Piaţa Ovidiu, bulevardul Tomis şi strada Vasile Canarache vor deveni zone pietonale, iar în zonă va fi permis accesul doar riveranilor şi maşinilor de aprovizionare ale agenţilor economici ce desfăşoară activităţi în acest perimetru, precum şi autoturismelor aflate în misiuni publice. Prin urmare, conducătorii auto care vor fi prinşi cu autoturismele în zonă riscă amenzi drastice, dar şi măsura complementară de ridicare a maşinilor, care se va face de către angajaţii Confort Urban. 
 

Cum poţi obţine permis? Cine are acces liber?  

 
Potrivit regulamentului, zona peninsulară a fost împărţită din punctul de vedere al destinaţiei în zona exclusiv pietonală: faleza Cazinoului, bd. Tomis, pe segmentul cuprins între străzile V. Alecsandri şi Sulmona şi str. Sulmona şi Piaţa Ovidiu, precum şi Piaţa Ovidiu. Alte străzi din cartier au fost catalogate drept ocazional carosabile: Aristide Karatzali, V. Alcsandri, Mircea cel Bătrân, între Vasile Alecsandri şi Piaţa Ovidiu, str. Traian, pe acelaşi segment, str. Ecaterina Varga, Vântului, Callatis, Marcus Aurelius, Doinei, Sulmona, Petru Rareş, Orientului, Canarache, Nicolae Titulescu, Dianei, Arhiepiscopiei, Crângului, Horia, Revoluţiei 22 Decembrie 1918, 9 Mai, Maior Şonţu, Remus Opreanu, Grigore Tocilescu.

Intrarea şi ieşirea în/de pe aceste străzi se vor realiza doar prin puncte special amenajate cu bariere ori bolarzi, fiind permise doar pentru aprovizionare, evenimente culturale, sportive, pentru curăţenie şi pentru riverani. Primăria va elibera permise de acces în zona peninsulară, care vor putea fi solicitate doar de către persoanele ce demonstrează că locuiesc în zonă, pentru firmele al căror sediu se află acolo, pentru organizatorii de evenimente sau în condiţii speciale.

Fără permis vor putea intra numai autovehiculele de intervenţie ale MAI, ale IGSU, ale MApN, ale SMURD, ale Ambulanţei, autoturismele consulatelor şi ambasadelor, ale Prefecturii, ale Primăriei şi ale Consiliului Judeţean şi cele care funcţionează în regim de taxi. Pentru evenimente religioase, de genul nunţilor sau convoaielor funerare, accesul va fi permis doar pe durata desfăşurării.
 
În contextul celor de mai sus, cotidianul ZIUA de Constanţa lansează un sondaj de opinie cu următoarea întrebare:
 


 
Aşteptăm şi comentariile dumneavoastră cu privire la tema propusă.
  


 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Gogu

27 Aug, 2018 08:13

De acord cu blocarea. Mai mergeti in aia mea si pe jos ca ati ajuns sa va cacati in masini.pana in 90 cu ce mergeati taranilor? Nu mai poti nici respira. La Ziua Marinei ati plecat la 11 de acasa ca sa vedeti festivitatile si ati blocat toata mizeria de centru. Voi vreti parcari, stiu, cate o parcare cu 100 de locuri pentru fiecare.

Dobrică Daniel

25 Aug, 2018 17:13

Am votat nu deoarece ai să găsești numai mașini ale celor care lucrează în primărie ,consiliu local și județean , tribunal și prefectura etc și nu mi se pare corect fata de ceilalți cetățeni . Primăria mai bine sa caute să execute parcări supraetajate primarul sa mai plimbe și prin cartierele mărginașe sa ia cunoștință de toată urbea nu numai de centru și zona peninsulară .

Anghel Verioti Catalin

23 Jul, 2018 15:17

Cred ca in primul rand ar trebui realizat un studiu de impact atat din punct de vedere social cat si din punct de vedere economic al masurii prezentate. Rezultatele acestui studiu ar trebui sa fie prezentate tuturor cetatenilor care locuiesc in zona precum si agentilor economici care isi desfasoara activitatea aici .Dupa acesti pasi ar trebui organizat un plebiscit in care toti cei afectati direct sa-si exprime opinia. Din pacate suntem in Romania ....

Manoliu Mircea

23 Jul, 2018 10:01

Am votat NU, consider că în afară de faleza Cazinoului și perimetrul Pieței Ovidiu care trebuie să fie exclusiv pietonale, zona peninsulară este, ca toate zonele orașului, alcătuită din drumuri publice pe care se poate circula cu autoturismele, acesta este scopul lor pentru care posesorii plătesc prin acciza din prețul combustibilului și rovignetă.

Petcu Emilian

23 Jul, 2018 09:18

Nu sunt de acord cu restrictionarea accesului in peninsula deoarece Primaria nu a construit parcari care sa aspire toate autoturismele din centru, in schimb trimite politia sa aplice amenzi , in centru, celor parcati pe trotuare.Situatia se va agrava si se va ajunge la conflicte intre cetateni, pt. parcare. OCPI ,tot cu aprobarea primariei, construit in parc si fara parcare ocupa trotuarele din zona, Colonade cu 10-20 parcari si 1000 de locuri, Primaria cu parcari insuficiente ca si Tribunalul....Acestea sunt urgentele, nu ...zona peninsulara...

Articole asemanatoare

Peninsula Constanța, fără stâlpișori pe strada Revoluției! Anunțul avocatei Mirela Doicescu (FOTO)

17 Apr 2024 596

Tribunalul Constanța - Avizul pentru restricțiile din Peninsulă, emis după adoptarea Regulamentului pentru Zona Peninsulară! De ce râmân stâlpișorii în picioare (MOTIVARE)

27 Mar 2024 725

Primăria Constanța și fiscul local vor să anuleze victoria obținută în instanță de familia Dușu! La mijloc, o mică avere

11 Feb 2024 3390

Continuă procesul dintre Consal Trade SRL și Consiliul Local Constanța Compania a fost supraimpozitată cu 300% pentru un imobil neîngrijit pe care îl deține în municipiu!

07 Feb 2024 1175

Fiul fostului consilier județean PNL Baiazid Memiș, recurs contra Consiliului Local! La mijloc, un teren de pe strada Traian

30 Jan 2024 791

Stâlpișorii ficși din Peninsula Constanța rămân în picioare! Tribunalul a respins cererea de anulare a avizului IPJ (MINUTA)

30 Jan 2024 654

Știri Constanța azi Scandal în zona peninsulară din Constanța! Implicat un bătrân de 80 de ani (FOTO+VIDEO)

18 Jan 2024 1909

Municipiul Constanța prin Primar, proces cu BRD pentru terenul de pe strada Arhiepiscopiei, din Zona Peninsulară

07 Jan 2024 3083

Retrospectivă 2023 Anul în care Regulamentul de acces în Zona Peninsulară Constanța a fost anulat definitiv

03 Jan 2024 755

Retrospectivă 2023! „Radiografia“ deciziilor cruciale în justiția din Constanța - Civil și Contencios administrativ și fiscal

27 Dec 2023 883

Ultima oră! Regulamentul de acces în Peninsula Constanța, anulat definitiv! A fost admis recursul cetățenilor în Dosarul Peninsula (MINUTA)

13 Nov 2023 950

Dosarul Peninsula, la Curtea de Apel! Mâine se așteaptă verdictul

12 Nov 2023 880

Verdictul pentru Peninsula Constanța, amânat din nou

07 Nov 2023 922

Știri Constanța Riveranii Zonei Peninsulare pot solicita abonament de parcare

31 Oct 2023 945

Dosarul „Peninsula“ – judecătorii au suplimentat timpul pentru deliberări!

31 Oct 2023 844