Sondaje de opinie

Sondaj de opinie V-au fost solicitaţi bani pentru fondul clasei şi pentru fondul şcolii în noul an şcolar?

Noul an şcolar a început, iar odată cu el, şi şedinţele cu părinţii în cadrul cărora se discută şi de fondul clasei, şi de cel al şcolii.
 
Sumele sunt destinate reparaţiilor la sala de clasă, dotării cu diferite aparate, dar şi achiziţiei de consumabile: cretă sau markere, foi A4, şerveţele, iar lista poate continua. Cât priveşte fondul şcolii, banii colectaţi sunt folosiţi pentru plata firmei de pază şi igienizării. Legea educaţiei permite ca cetăţenii să facă donaţii sau sponsorizări către şcoală într-un cadru legal, prin contract. Însă, în realitate, de multe ori, banii nu ajung în contabilitatea şcolilor, ci se strâng de un părinte, reprezentant al asociaţiei de părinţi, care nu dă la schimb nicio chitanţă.
 
În acest context, cotidianul ZIUA de Constanţa lansează sondajul de opinie cu următoarea întrebare:
 

Sondajul s-a încheiat pe data de 24 Septembrie 2017


Vă invităm să faceţi publice, în secţiunea „Comentarii“, ce sume v-au fost solicitate şi în cadrul cărei unităţi de învăţământ. De asemenea, vă rugăm să ne transmiteţi, într-un comentariu, şi părerea dumneavoastră pe marginea subiectului propus. Vă adresăm rugămintea de a păstra civilizat firul discuţiei şi de a nu folosi un limbaj licenţios.
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

claudia

18 Sep, 2017 12:25

Nu sunt nici din donati si nici din sponsorizari ASA cum se scrie in ziare. Suntem obligati intr.in fel cu amenintari k daca nu punem bani copilul nostru nu v.a beneficia de materiale auxiliare pt ora respectiva

Florin

18 Sep, 2017 09:38

Eu cumpăr din banii mei markere pentru tablă și hârtie pentru clasă,aștept să mai dea și alți părinți,asta înseamnă fondul clasei.

dan

18 Sep, 2017 09:10

da, mi sa cerut bani pentru : fondul clasei,rechizite,paza,de catre responsabilul (casierul) clasei, in total mi sa cerut 350 ron, cu stiinta doamnei Invatatoare. Eu si parintii din clasa am dat, dar ma intreb cei ce NU au posibilitatea sa dea,, ce fac" marginalizam copilul asa cum scriu pe watapp in grupul clasei anumite mamici,,casnice" ce satau toata ziua ,,bot in bot" cu doamna Invatatoare. scoala Dan barbilian clasa 2.

Andrei

17 Sep, 2017 23:19

Si nu se dau chitante, dar se pastreaza bonurile cu tot ce se cumpara, orice parinte poate vedea ce s-a cumparat din banii respectivi.

Andrei

17 Sep, 2017 23:16

Se strang bani la fondul clasei tot pentru cele necesare copiiilor nostri. Daca scoala nu are fondurile respective, de ce nu putem noi parintii cate o suma modica pentru buna desfasurare a orelor ? Daca nu da scoala, sa nu dam nici noi. Din fondul clasei se cumpara sapun, servetele umede/uscate, marker pt tabla, bureti, spirt, hartie xerox. 50 lei/ copil pe an fondul clasei pentru gospodarirea clasei nu e o suma fabuloasa.

Articole asemanatoare

Sondaj de opinie Mai mult de jumătate dintre participanți cred că Ministerul Educației ar fi trebuit să prelungească vacanța de vară a elevilor

19 Aug 2019 299

Videoconferinţă cu tema principală „Pregătirea anului școlar”

18 Aug 2019 441

Sondaj de opinie Credeţi că Ministerul Educaţiei ar fi trebuit să dea curs solicitărilor operatorilor din turism şi să prelungească vacanţa de vară a elevilor?

12 Aug 2019 1042

Un an de la de la trecerea în nefiinţă a Elenei Buhaiev, fostă sportivă şi antrenoare de scrimă

09 Aug 2019 567

Angajări la Inspectoratul Școlar Județean Constanţa

20 Jul 2019 927

„Fetele au evoluat foarte bine“ CSS1 Constanţa a cucerit şase medalii la Campionatul Naţional de gimnastică ritmică (galerie foto)

25 Jun 2019 1176

Administraţia locală are grijă de tânăra generaţie Burse şi tabere pentru copiii din Cumpăna

17 Jun 2019 1396

Rezultate după contestaţii Cine sunt sportivii din Constanţa care au susţinut examenul de bacalaureat la Ploieşti, în sesiunea specială

05 Jun 2019 2420

Oficial de la Ministerul Educației. Când începe prima etapă de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019-2020

02 Mar 2019 813

Programa prea stufoasă generează vânătoarea de note. Se impune mai multă şcoală, în detrimentul vacanţelor

15 Feb 2019 1021

Atenție părinți! Cursurile vor începe pe 9 septembrie 2019 și se vor încheia pe 12 iunie 2020

14 Feb 2019 1077

Structura viitorului an școlar, într-un proiect cu schimbări importante Dispare vacanța ce fracționa semestrul I

13 Feb 2019 1043

Ecaterina Andronescu, despre modificări în structura anului şcolar "Ne-am gândit la o formulă care să nu mai divizeze semestrul I"

22 Jan 2019 779

Primăria Cuza Vodă, judeţul Constanţa, angajează mediator şcolar

16 Nov 2018 853

Gata vacanța! Elevii din învăţământul primar şi preşcolarii se vor întoarce luni la cursuri

04 Nov 2018 578