Sondaj de opinie ZIUA de Constanța Ați merge anul acesta în concediu, cu copiii, într-o structură turistică de pe litoral în care au fost carantinați sau izolați români repatriați?


Mii de persoane venite din zonele roșii de epidemie de Coronavirus din Europa au fost repatriate începând cu luna martie și introduse de autorități în carantină sau izolare în unități de cazare turistică de pe litoralul românesc.

Hoteluri de renume din Mamaia și unități din Techirghiol au găzduit și găzduiesc încă persoane sosite din zonele roșii precum Italia sau altele și pe care, din păcate, virusul nu i-a iertat: o parte din aceste persoane au fost, la rândul lor, diagnosticate cu COVID-19.
La sosirea primelor autocare cu români repatriați, mulți constănțeni s-au arătat indignați pe rețelele de socializare de deciziile autorităților de a-i caza pe litoral, în vecinătatea Constanței. De partea cealaltă, vocile care pledau pentru toleranță, empatie și înțelegere s-au făcut și ele auzite.
Cu o stare de urgență în vigoare în România încă de la jumătatea lunii martie, cu o medie de cazuri diagnosticate cu COVID-19 de câteva sute pe zi, cu o rată a deceselor aflată, din nefericire, într-un trend ascendent, specialiștii din domeniu se tem că turismul pe litoralul românesc este compromis pentru anul în curs. Scenarii mai sumbre îl prezintă ca fiind ratat total.
Pe de altă parte, sute de îndemnuri primite pe rețelele de socializare virtuală ne îndeamnă ca, la finalul epidemiei, să ieșim din case și să sprijinim, fiecare cum putem, produsele și serviciile autohtone: să mergem în concedii în România, să cumpărăm bunuri ale producătorilor români, să solicităm servicii ale business-urilor autohtone.
În întreg acest context, cu toate elementele puse în balanță, ZIUA de Constanța lansează sondajul de opinie cu întrebarea:



De asemenea, așteptăm și comentariile dumneavoastră legate de tema în discuție, exprimate cu respectarea subiectului propus, fără atacuri la persoană ori limbaj licențios.

Citește și:

Prefectul Constanței, George Niculescu:

„202 de persoane aflate în carantină în centrul din Mamaia au plecat astăzi spre casă”

12 români carantinați la Sanatoriul Balnear din Techirghiol, depistați pozitiv cu coronavirus

Aproximativ 1500 de cetățeni români blocați în Italia vor ateriza pe Aeroportul „Mihail Kogălniceanu” Constanța (galerie foto+video)

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj de opinie 75% dintre respondenți vor face Paștele acasă

21 Apr 2024 359

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 830

Sondaj de opinie Unde veți petrece sărbătorile Pascale anul acesta?

14 Apr 2024 551

Sondaj de opinie Dacă mâine ar avea loc alegerile, ați merge la vot? Da, au răspuns 72 % dintre participanți

14 Apr 2024 639

Sondaj de opinie Mulțumiți de arondările școlare? Nu, spun 67% dintre respondenți

07 Apr 2024 482

Sondaj de opinie Dacă mâine ar avea loc alegerile, ați merge la vot?

07 Apr 2024 948

Sondaj IRES 68% dintre tinerii români 18-35 de ani sunt de părere că România merge într-o direcție greșită (DOCUMENT)

05 Apr 2024 522

PSD va câștiga detașat alegerile locale, conform unui sondaj la nivel național

01 Apr 2024 856

Sondaje de opinie 60% dintre participanții la sondaj nu sunt de acord ca Primăria și Consiliul Local Constanța să mai acorde cu titlu gratuit terenuri bisericilor din municipiu

31 Mar 2024 657

Sunteți mulțumiți de arondările școlare stabilite pentru înscrierea în învățământul primar anul acesta?

31 Mar 2024 589

PSD Constanța, la momentul adevărului! Luni va fi anunțat tandemul pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța!

24 Mar 2024 1581

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților, de acord cu înființarea unui pasaj rutier, la intersecția bulevardelor Tomis cu Aurel Vlaicu. Constănțean - „Ar fi bun un nou șantier rutier!“

24 Mar 2024 723

Sondaj de opinie Sunteți de acord cu înființarea unui pasaj rutier denivelat la intersecția bulevardului Tomis cu bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța?

17 Mar 2024 957

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de cum arată pistele pentru biciclete din Constanța? „Doamne ferește, care piste??“, spun constănțenii în online

17 Mar 2024 728

Sondaj de Opinie 70% dintre respondenți susțin că nu va fi decongestionat traficul în Tomis Nord prin instituirea de sens unic pe străzile Adamclisi și Suceava

10 Mar 2024 780