Sondaj de opinie ZIUA de Constanța Majoritatea respondenților sunt de acord cu creșterea animalelor la bloc


Din sondajul de opinie pe care cotidianul ZIUA de Constanța l-a derulat în ultima săptămână reiese că majoritatea celor care au răspuns la întrebarea propusă sunt de acord cu creșterea animalelor de companie la bloc.
 
O situație des întâlnită în micile comunități formate de locatarii unui bloc de apartamente este cea a prezenței animalelor de companie. Fie că vorbim de câini de talie mică, cum ar fi un pechinez sau un bichon, fie că vorbim de cei de talie mare, aceștia mai latră din când în când, în funcție de educația și atenția pe care o au din partea stăpânilor. Conform legislației, pentru a deține animale de companie, este necesar acordul colocatarilor din bloc pentru a nu exista probleme.
 
În cazul de față, este vorba despre reclamația unei femei cu privire la faptul că vecinul său ținea un câine în apartament, animalul lătrând des și făcând zgomot. Nemaiputând să suporte situația, aceasta s-a adresat Judecătoriei Constanța, solicitând ca vecinul său să fie obligat „să îndepărteze din locuința sa câinele pe care îl deține în mod nelegal“. În plus, femeia a cerut și suma simbolică de 1 leu, cu titlul de daune morale. În cele din urmă, instanța a respins cererea reclamantei și a pus-o să plătească cheltuielile de judecată, iar stăpânul și câinele său au rămas împreună.
 
În acest context, cotidianul ZIUA de Constanța a efectuat un sondaj de opinie, cu următoarea întrebare: „Sunteți de acord cu creșterea animalelor de companie la bloc?”. Peste 1.480 de persoane au răspuns la sondaj și doar 33% dintre respondenți au spus că nu sunt de acord cu creșterea animalelor la bloc, în timp ce 67% nu au nicio problemă cu un animal de companie în apartament.
 


Redăm o parte dintre opiniile exprimate de respondenți:
„Iubesc animalele, sunt pentru orice este în favoarea lor, dar am o problemă cu proprietarii acestora care nu strâng după ele.”
„În general, cei care nu sunt de acord cu creșterea unui animal de companie dovedesc multe lipsuri.”
„Mulți oameni nu știu câtă bucurie aduce prezența unui animal. Și da, câinii latră, dar bipezii care urlă, își bat nevestele și copiii, se ceartă, fac chiolhanuri, aceștia nu deranjează?”
„Dacă stăpânul animalului (câine sau pisică) are bunul-simț de a nu lăsa animalul să iasă din casă neînsoțit, dacă plătește cheltuielile de întreținere conform legii asociaților de proprietari și dacă animalul (câine) nu latră în timpul nopții sau în orele de odihnă, ok, poate crește un animal în apartament. Unul singur și să păstreze igiena blocului, nu să-l lase să-și facă nevoile pe scări sau chiar în apartamentul propriu.”

„Da, sunt de acord, am crescut mereu cu animale de companie la bloc de care am avut grijă și eu și familia mea și nu au fost probleme, ba mai mult, cățeii din zonă protejează mașinile parcate noaptea.”
„Nu sunt de acord cu pripășirea/creșterea animalelor de companie la bloc și nici în preajma blocurilor.”
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un număr tot mai mare de locuitori ai Constanței se implică în campania „Adoptă un cățel" (Galerie FOTO)

16 Apr 2024 432

Oamenii de știință se pregătesc pentru eclipsa de soare. Ce speră aceștia să învețe?

07 Apr 2024 650

A solicitat acord de mediu pentru o fermă de animale în comuna Crucea Firma, care va ridica un spital de pediatrie cu heliport la Constanța, Mahmud Impex SRL, anunță noi investiții

31 Mar 2024 4354

UPDATE. Cumpărări directe Constanța Grup Pro Vet SRL se va ocupa de ridicarea animalelor fără stăpân în Eforie. Contract, în valoare de 50.000 de lei (DOCUMENTE)

31 Mar 2024 436

Primăria Constanța Campania „Adoptă un cățel, salvează o viață” continuă

25 Mar 2024 758

Șofer din Ucraina filmat lovind cu mașina un câine în Mamaia Nord. Ce spune IPJ Constanța (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1011

Imagini cu impact emoțional UPDATE. Câine rănit în urma impactului cu o mașină condusă de un ucrainean, în Constanța. Cei care au dus cățelul la veterinar cer despăgubiri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1633

Primăria Constanța „Microciparea și sterilizarea reprezintă soluții optime pentru gestionarea problemei animalelor cu sau fără stăpân!”

22 Mar 2024 399

Știri Constanța O nouă poveste cu final fericit la Adăpostul public de animale abandonate din Constanța! (FOTO)

13 Mar 2024 580

Primăria Constanța Prima campanie din 2024, de sterilizare gratuită a animalelor, a început

11 Mar 2024 1786

Județul Tulcea Incendiu la o locuință din localitatea Nicolae Bălcescu. Iată ce spun pompierii (GALERIE FOTO)

11 Mar 2024 692

Firme Constanța Midia Internațional SA. A fost convocată Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor

26 Feb 2024 661

Întâlnire și discuții la ARBDD pe tema gestionării șacalului auriu în Delta Dunării

24 Feb 2024 547

Istoria Dobrogei - BibliografieAelianus(sec. II-III) - „Despre animale”, „Felurite istorioare”

23 Feb 2024 4822

Amenzi cuprinse între 500 și 1000 de lei Drepturile și obligațiile deținătorilor animalelor de companie din municipiul Constanța!

20 Feb 2024 616