Sondaj de opinie ZIUA de Constanţa Sunteţi mulţumiţi de modul în care au gestionat autorităţile române cazurile privind suspiciunile de coronavirus?


Grupul de Comunicare Strategică din cadrul Guvernului României a anunţat ieri că dintre cele trei persoane depistate pozitiv cu virusul COVID-19 (coronavirus) pe teritoriul României doar doi pacienţi mai sunt purtători ai virusului.


De asemenea, potrivit datelor oficiale, ieri, la nivel naţional, erau 49 de persoane în carantină şi 7.893 de persoane în izolare la domiciliu. Faţă de cifrele comunicate ieri, 29 februarie 2020, pentru persoanele aflate în izolare la domiciliu, este înregistrată o scădere. Restrângând aria de referire asupra judeţului Constanţa, conform Prefecturii Constanţa, la nivelul judeţului nostru se află cinci persoane în carantină şi 137 de persoane în izolare.


Mai precizăm că în ultimele 24 de ore au fost efectuate 1.061 de apeluri la linia TELVERDE deschisă special pentru cetăţenii care doresc să se informeze cu privire la simptomele celor care contractează COVID-19 (coronavirus) şi care vor sa afle cele mai bune modalităţi de evitare a infectării cu virusul.


De asemenea au fost înregistrate 127 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112, dintre care 17 apeluri au fost efectuate de cetăţenii din Bucureşti. Se remarcă o scădere majoră a apelurilor la numărul unic de urgenţă 112 după operaţionalizarea liniei TELVERDE (0800 800 358) şi mulţumim cetăţenilor pentru înţelegerea manifestată.




În acest context, ZIUA de Constanţa lansează un sondaj de opinie cu întrebarea:







De asemenea, aşteptăm şi comentariile dvs. pe tema sondajului propus.
 


Citeşte şi: 

Coronavirus
Guvernul României face precizări de ultimă oră. Doar doi pacienţi mai sunt purtători ai virusului


Decebal Făgădău - „Primăria continuă măsurile de prevenţie privind infectarea cu noul coronavirus COVID-19”

Coronavirus
Care este situaţia la nivelul judeţului Constanţa. Ce spune prefectul

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 526

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 655

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 563

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 708

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 668

Raport covid pentru săptămâna 22 - 28 ianuarie 2024.Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2024 865

Raport Coronavirus! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța

23 Jan 2024 740

OMS Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 au fost raportate în luna decembrie 2023

11 Jan 2024 658

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 860

În SUA au revenit măștile obligatorii

07 Jan 2024 708

Vietnam A început procesul fostului ministru al sănătăţii în legătură cu o vastă afacere de corupţie cu teste de coronavirus

03 Jan 2024 678

Raport coronavirus! Niciun pacient cu Covid 19 nu era internat la finalul anului 2023 în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

03 Jan 2024 669

Raport covid pentru săptămâna 18 - 24 decembrie 2023. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

27 Dec 2023 961

Ministerul Sănătății1.510 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID - 19) înregistrate în ultima săptămână

12 Dec 2023 1010

Raport covid 27 noiembrie - 03 decembrie 2023. Copii internați la Constanța (DOCUMENT)

05 Dec 2023 960