Sunt realizabile planurile Primăriei Constanţa privind gestionarea mobilităţii urbane sau doar simple proiecte SF?

Primăria Constanţa intenţionează să actualizeze Planul Urbanistic General (PUG), Planul de Mobilitate Durabilă a Polului de Creştere Constanţa fiind un document de bază în acest proces. Documentul menţionat confirmă lipsa locurilor de parcare şi vine cu propunerea de construire de parcări tip Park & Ride în Mamaia, precum şi de parcări subterane şi ecologice la nivelul urbei.
 
Totodată, este avută în vedere realizarea unor noi drumuri de legătură, benzi speciale pentru transportul în comun şi pentru biciclişti. În paralel, se optează şi pentru o variantă ce va integra partea de nord a portului Constanţa în centrul municipiului.
 
Referitor la transportul public, se recunoaşte faptul că nu sunt benzi dedicate autobuzelor, accesul la acestea este dificil şi se impune o reproiectare a staţiilor. Vă vine să credeţi sau nu, în PUG-ul actualizat al municipiului Constanţa se menţionează faptul că există potenţial pentru crearea unui sistem de Light Rail (tramvaie uşoare) pe direcţia nord-sud, folosind o mare parte din şinele şi infrastructura existente. „O posibilitate pe termen lung este adaptarea liniei Constanţa - Mangalia pentru operarea de trenuri-tramvai sau a unui sistem de metrou uşor, acesta din urmă fiind independent de sistemul de transport feroviar greu, ceea ce ar permite în continuare utilizarea gării principale din Constanţa. De asemenea, pe termen lung, poate exista un potenţial pentru linia de transport exclusiv de marfă între Constanţa şi Dorobanţu sau partea de sud a acesteia, fiind convertită pentru operarea de trenuri tramvaie sau tranzit cu metroul uşor, pentru a forma coloana vertebrala a unei reţele de transport public de la nord la sud, poate chiar unită cu linia către Mangalia“, se specifică în documentul ce a fost în consultare publică.
 
În contextul prezentat, cotidianul ZIUA de Constanţa lansează sondajul de opinie cu întrebarea:
 

Sondajul s-a încheiat pe data de 11 Decembrie 2016



Vă invităm să ne trimiteţi, într-un comentariu, părerea dumneavoastră şi, eventual, sugestii pentru reprezentanţii administraţiei publice locale pe această temă.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobile scoase la vânzare de Primăria Cuza Vodă, județul Constanța. Iată unde sunt situate

19 Apr 2024 420

Imobiliare Constanța Complex Savoy SA, răspuns negativ de la Primăria Constanța

19 Apr 2024 433

Raportul informării și consultării publicului Pro și contra edificării unei clinici medicale în municipiul Constanța, investiția Cardiozone Med! (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 703

Cumpărări directe Constanța Primăria Istria investește în lucrări de amenajare a platformei Școala Nuntași (DOCUMENT)

19 Apr 2024 290

Primăria Constanța „Ovidio Running” a ajuns la a treia ediție. Iată ce restricții de circulație vor fi

19 Apr 2024 340

Atenție, constănțeni! În perioada următoare se vor verifica toate cele 63 de sirene de alarmare publică din Constanța

19 Apr 2024 472

Primăria Constanța Întâlnire de lucru la Direcția Generală de Asistență Socială. Iată despre ce s-a discutat

19 Apr 2024 404

Cumpărări Directe Primăria Cuza Vodă, județul Constanța cumpără pachete pentru sărbători. Ce produse vor conține (DOCUMENT)

18 Apr 2024 652

Cumpărări directe Constanța Primăria Pantelimon cumpără stație de autobuz (DOCUMENT)

18 Apr 2024 446

Raris SRL furnizează și anul acesta foișoarele de salvamar pentru plaja din Constanța și stațiunea Mamaia (DOCUMENT)

18 Apr 2024 352

Firma, obligată de Municipalitate să elaboreze un PUZ Karelly Wash SRL vrea să construiască două blocuri în municipiul Constanța

18 Apr 2024 546

Licitații publice Primăria Constanța achiziționează lucrări de reabilitare enegetică pentru două blocuri din zona Badea Cârţan

18 Apr 2024 339

Primăria Constanța Bucuria, în dar pentru seniorii din Căminul pentru Persoane Vârstnice (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 393

Imobiliare Constanța Cine vrea să ridice un imobil de două etaje pe strada Baba Novac?

18 Apr 2024 432

Imobiliare Constanța Mation SRL a obținut un certificat de urbanism de la municipalitate

18 Apr 2024 334