12 morţi Atac sinucigaş. ISIS a revendicat atentatul

 
Cel puţin 12 persoane au murit, astăzi, într-un atac sinucigaş ce a vizat consulatul pakistanez din Afganistan, urmat de confruntări armate între forţele de securitate şi atacatori într-o clădire din apropierea instituţiei, informează agenţia de presă Reuters, citată de România TV.

Atacul a avut loc în faţa sediului consulatului pakistanez din Jalalabad, situat în estul Afganistanului, când un bărbat s-a detonat în timp ce încerca să intre în clădire.

Attaullah Khogyani, un purtător de cuvânt al guvernatorului provincial, a precizat că atacatorul kamikaze încerca să se alăture unui grup de oameni care solicitau vize pentru Pakistan când s-a aruncat în aer, în timp ce forţele de ordine încercau să-l împiedice să intre în sediul instituţiei, notează România TV.

Atentatul a fost comis de militanţi ai organizaţiei Stat Islamic (SI), a revendicat reţeaua teroristă. În urma atacului, au avut loc confruntări armate care au durat câteva ore între forţele de ordine şi atacatori într-o clădire în care aceştia se ascundeau, potrivit România TV. 

Nangarhar, provincia în care este localizat oraşul Jalalabad, a devenit centrul cel mai mare de pe teritoriul afgan al militanţilor SI, care se luptă cu talibanii pentru a prelua controlul asupra insurgenţiei islamice din ţară.

Conform România TV, atacul vine la două zile după negocierile dintre oficialii din China, SUA, India şi Pakistan purtate în Islamabad (Pakistan) privind stabilirea unui acord de pace cu talibanii.



Sursa text + foto: România TV

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atentat terorist în Siria. Mai mulți morți, printre care și un militar

16 Jan 2019 1969

Alertă în Kabul Zeci de morți și răniți, în urma unui atentat

20 Nov 2018 1904

Atentat sinucigaș în Afganistan. Cel puțin șapte persoane au murit. Vizat de atentat, un autobuz

31 Oct 2018 1465

Afganistan Cel puţin 5 morţi, printre care poliţişti, şi 12 răniţi într-un atentat sinucigaş

27 Oct 2018 1547

Dublu atentat sinucigaș, într-o moschee şiită din Gardez (estul Afganistanului). Sunt mai multe victime

03 Aug 2018 1605

Atacul sinugaș din apropierea aeroportului din Kabul, a fost revendicat. Vizat, un important lider militar. Sunt zeci de victime

23 Jul 2018 2854

Atac sinucigaş în Afganistan. Morţi şi răniţi. Cine revendică atentatul. Ce spune poliţia afgană. Cum a procedat atentatorul

16 Jul 2018 4371

Militari români răniţi într-un atentat sinucigaş în Afganistan. Mai mulţi copii au fost ucişi de explozie

30 Apr 2018 7210

Atentat sinucigaş la Kabul. Cel puţin 40 de morţi

28 Dec 2017 2265

Atentat sinucigaș la o bază militară din Kandahar-Afganistan. Zeci de soldați uciși. Baza militară a fost complet distrusă

19 Oct 2017 15595

Cel puțin 30 de militari au murit într-un atentat sinucigaș din Yemen

18 Dec 2016 1888

Atentat sinucigaş la Bagdad Cel puţin 31 de morţi şi 65 de răniţi la o ceremonie funerară

15 Oct 2016 1738

În ultima zi a lunii sfinte a musulmanilor Dublu atentat terorist în Arabia Saudită

04 Jul 2016 2468

Atentat în orașul Bursa din Turcia. Autorul, o femeie kamikaze

27 Apr 2016 2331

32 de morţi pe un stadion din Irak. A fost un atentat sinucigaş!

27 Mar 2016 1948